Regalitate : Rosalie Hawksley

Liliya

    Urăsc faptul că a trebuit să mă îmbrac în servitoare și să-mi murdăresc tenul cu aburul și grăsimea din bucătăria castelului . Dar asta a fost singura opțiune de a trece neobservată de paznici și de personal ,  în bucătărie e o harababură în care nimeni nu are timp nici să respire nu sa mai urmărească pe cei din jurul lor.

   Planul de simplu și mă bucură faptul că nu am multe de făcut.  Acum că am scăpat de bucatărie trebuie sa urc prin aripa servitorilor până la etajul al doilea și să caut camera de deasupra sălii de bal . Acolo o să trebuiască doar să-l ajut pe Finn să scoată podeaua unde o să găsim  lanțul de care sunt agățate candelabrele . O să tăiem lanțul cu ceva clește pe care o să-l aducă Finn și când o să cadă candelabrele jos o sa se stârnească haosul de care au nevoie ceilalți.

     Ajung pe holul de la etajul doi și încep să număr camerele pe partea dreaptă . Totul e la fel de elegant cum îmi aminteam , acel Hawksley nu a modificat nimic din acest splendid hol . Vazele de culoare crem cu trandafiri sângerii , draperiile vișinii acoperite de o mătase subțire și neagră , covorul roșu cu țesături aurii la capete și ușile negre cu mânere argintii . În sfârșit mă simt ca acasă .

    Ajung la ușa care trebuie dar nici urmă de Finn , trebuia să fie aici . Deschid încet ușa și atunci îl văd pe Finn cu peruca scoasă lăsând părul lui ca neaua să strălucească. Trebuie să recunosc , arată magnific în cămașa albă și costumul negru îi scoate în evidență pielea albă ca spuma laptelui . Ochii lui albaștri strălucesc ca doua lacuri fantomatice și pătrunzătoare. Buzele lui ca petalele de trandafir de pe hol se deschid pentru a spune ceva dar se închid .

- Ai reușit să scoți podeaua deja . Reușesc să spun lăsând ușa deschisă în urma mea îngenunchind lângă el lângă pătratul de podea scoasă .

- D-da . Mai trebuie doar să tăiem lanțul și pe urmă putem coborî. El înlătură ultima bucată de lemn fara sa mă privească . Arăți superb . Murmură el apucând cleștele cu degetele lui lungi și subțiri .

- Mulțumesc . Rochia chiar arată binișor . Spun gândindu-mă că face referire la rochie .

- Nu ... Tu arăți superb ... Mereu . Complimentul lui mă face să roșesc și îmi întorc privirea de la mâinile lui firave. 

- Oh ... Și tu arăți la fel de special ca un fulg de nea , unicat . Vorbele mele îl fac să scape cleștele din mâini chiar înainte să taie veriga de la lanț .

   Vrea să-mi răspundă dar pași grăbiți încep să se audă pe hol așa că el se ridică în liniște și eu merg în urma lui . Când scoate capul pe hol cineva strigă să rămânem pe loc dar Finn închide rapid ușa încuind-o . O voce ne cere să deschidem dar noi rămânem blocați neștiind ce să facem  . Daca vor intra aici nu ne vor crede în veci că suntem doar niste servitori , gaura din podea o dovedește și la fel și cleștele .

- Deschideți ! Ordonă un gardian de după ușă .

    Eu îl privesc neputincioasă pe Finn așteptând să-mi spună ce sa fac sau să facă el ceva . Gardianul începe să forțeze ușa iar Finn se proptește în ușă împingând-o . Se împinge cu spatele în ușă și face față fiecărei zdruncinături . Vreau sa mă alătur lui dar el îmi face semn spre clește și înțeleg mesajul .

    Mă arunc pe jos lângă clește și încerc să tai o verigă de la lanț dar nu am destulă forță . Gardianul începe să lovească ușa din ce în ce mai puternic și eu încep să mă panichez scăpând cleștele din mâini.  Frica îmi inundă corpul acoperindu-mi fiecare părticică din mine și făcându-mă să tremur incontrolabil .

- Liliya ! Strigă Finn dar nu mă pot uita la el , încep să respir precipitat și lacrimi mi se aduna în colțurile ochilor. Liliya ! Liliya !

    Îmi întorc capul spre Finn , în ochii lui pot vedea aceeași strălucire ca atunci când am intrat eu în cameră , lacul nu s-a tulburat deloc . Transpirația i se adună pe frunte încă ținând piept loviturilor din ușă . În ciuda situației era atât de calm și de concentrat . Îmi captase atenția cu totul .

- Poți să faci asta , Liliya . Trage aer adânc în piept și pe urmă expiră încet . Fac întocmai cum îmi cere și tremuratul începe să se amelioreze. Așa, acum apucă cleștele ca pe un ciocan și lovește acel lanț până când se va rupe . Gândește-te că el e de vină pentru tot ce ți s-a întâmplat în viața ta .

    Prind cleștele strâns în mâini și începură să adânc lovesc lanțul care doar scârțâie ușor . Asta e pentru că părinții mei m-au abandonat . Îmi fac avânt și lovesc din nou , o verigă începe să se deformeze . Asta e pentru că Ben nu mă iubește .

- Iar asta e pentru că nimeni nu mă iubește ! Țip și lovesc cu o forță nemărginită lanțul .

    Veriga cedează și lanțul se scurge ca o apă curgătoare . Nu după mult timp se aud țipete și zgomotul de sticlă care se lovește de marmură . Am reușit ! Chiar am reușit și totul datorita lui Finn .Mă întorc victorioasă spre Finn și el îmi zâmbește plin de energie și entuziasm .

     Dar zâmbetul i se sparge în mii de cioburi în momentul în care vârful unei săbii se arată printr-o parte a abdomenului său . O pată de sânge i se formează pe cămașa albă și genunchii încep să-i tremure . Sprintez spre ușă și încep să o susțin eu atunci când vârful sabiei i se retrage din corp .

    Finn se prelinge pe ușă cu o privire pierdută și cu membrele moi pe lângă corp . Eu împing cu mâinile ușa și privesc ca o inutilă ce sunt cum viața lui Finn se scurge pe podea . Nu îl pot lăsa să moară , nu poate să moară .

- Liliya ? El își apasă cu o mână pe rană și își ridică ușor privirea .

- Rezista , Finn ! Vom găsi o cale de scăpare . Te rog , rezistă . O bufnitură în ușă aproape mă aruncă pe podea .

- Te iubesc , Liliya.  Îți iubesc eleganța și inocența . Iubesc felul în care mereu cauți un sprijin deși ești o femeie destul de puternica pentru a nu avea nevoie de nimeni . Îți iubesc zâmbetul și felul în care mă faci să mă simt îmbătat atunci când mă privești și îmbărbătat atunci când îmi zâmbești .

- Finn ... Rămân șocată de confesiunea sa și mă înroșesc .

- Știu că nu e cel mai bun moment. Nu ți-am spus pentru că știam că tu îl iubești pe Ben , el e rege iar eu sunt doar un student , dar îți spun asta acum pentru că nu cred că voi mai avea ocazia .

- Nu spune asta , Finn . Nu te voi lăsa să mori . Nu mi-o voi ierta niciodată dacă mori .

    O dâră de sânge i se scurge printre degete și îl aud oftând . Printre zdruncinături pot jura că-i pot auzi inima care bate din ce în ce mai încet . Pot auzi cum sufletul se luptă să rămână în corp dar e mult prea obosit .

- Să nu îndrăznești să mori , Finn ! Am un plan ... Am un plan ... Trebuie doar sa reziști . Jură-mi că nu o sa mori .

- Jur ...

    Un cuvânt atât de scurt , atât de muzical , atât de slab și atât de ... Fals.