Volumul 4 din seria "Elementele"
Început - 8 August 2022
Atenție:Cartea poate conține scene de nuditate cu sau fără conotații sexuale. Totuși, aceasta nu va fi pusă la categoria "Pentru adulți" din cauza lipsei scenelor sexuale
și a exprimăr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Nate. Dragule? îi prind fața în palmele mele.
Ezita. Se abținea să nu plângă.
— M-am săturat de asta. Nu vreau asta. Nu mai vreau să salvez această lume oribilă. Fac asta doar pentru că tu încă crezi...tu încă ai speranță în oameni. Eu nu. Nu după ce mi-au făcut.
— Nate. Nici eu nu am speranță în oameni. Dar ne-au fost dăruite niște puteri pentru un motiv. Sunt o respobsabilitate foarte mare.
— Să moară. Să moară cu toții. Ei nu-mi merită lacrimile. Lumea nu-mi merită suferința asta. Vreau să fiu cu tine și să uit de tot. Puțin îmi pasă. Dacă tu ai fi murit – face o mică pauză – ți-aș fi urmat exemplul.
— Nu spune asta.
— Dar nu-mi pasă. Tot ce mi-a cauzat lumea a fost suferință și disperare. Cu toții vor crede asta despre mine.
— Ce să creadă? îl întreb.
— Nu te preface că nu știi. Știi exact ce. Cu toții cred și încă vor crede că sunt preșul lor. Uneori îmi doresc să fi murit chiar atunci și acolo.
Timpul se oprise deodată. Fără intenția mea. Mă uitam la el care era oprit în timp. Era așa supărat.
Îmi amintesc perfect ziua aia. Nu am cum să o uit vreodată. Atunci îmi descoperisem puterile.
— Nova...se aude vocea lui din spatele meu – deși era în fața mea. Nova. Nova.
Mă trezesc ca electrocutată. Eram acolo, deasupra dealului. M-am întors înnapoi în timp. Dar cum...nu plănuisem asta. Mă țin de cap. Nimic nu mai are sens. De ce amintirile mele par atât de distante? De ce nu-mi pot amintii despre viitor?
Îmi strâng mâinile. Mă țin puternic de față urlând cu putere. Câteva ciori se sperie de urlatul meu și zboară, scoțând sunete în timp ce pleacă.
— Asta...asta nu are sens. M-am întors. M...m-am întors. Nu am vrut asta!
— Nova...hey Nova! Calmează-te, îmi pune mâna pe umăr.
— Nu mă atinge! îl înping dintr-odată. Nu mă atinge.
— Nova...?
— La naiba – încep să tremur. La naiba.
Nu înțelegeam ce mi se întâmplă. Dar știam că nu e bine. M-am întors înnapoi, am strigat la Nate și am schimbat trecutul. Trebuia să îl repar.
— Hei...dacă vrei putem merge să luăm niște apă să te mai calmezi. Ești prea stresată.
— Nu! Nu așa...merge! Trebuie să vedem șinele de tren. Trebuie să le vedem. Acum.
