Povesti Paranormale Volumul 1 - Romania

VI. București

Ajunsă la hotel Anna nu își putea scoate din minte întâmplarea. La întrebarea ei Niyol o privi mirat de parcă nu înțelegea ce îl întreabă. Își aminti cum acesta îi răspunse foarte calm: „Ce vrei să spui?", dar ea știa, simțea că este ceva ce îi ascunde. Ilinca era orbită de iubirea pentru cel pe care îl considera frate, dar ea își putea da seama că ceva nu e în regulă. Nu avea încredere în el. În privea cu suspiciune, când o auzi pe Ilinca.

- Alt hotel mai scump nu ai găsit?

- Ha, lasă ironiile și intră să faci un duș, altfel o să răcești. Ai în baie tot ce îți trebuie., spuse Niyol distrat.

- Ok! Să trăiți!, răspunse Ilinca și mai distrată și se îndreptă spre baie. Uau! E numai marmură...

Rămasă iar doar ea cu Niyol Anna se hotărî să-l interogheze. Era destul de talentată la asta. De obicei tatona terenul căutând cea mai bună metodă de a trage pe cineva de limbă. Se hotărî să procedeze la fel și de data asta.

- Niyol, Ilinca mi-a spus că v-ați cunoscut în orfelinatul în care a stat înainte să fie adoptată.

- Da, așa e...

- Aham, avea cât, vreo 5 anișori când a fost adusă?

- 3, răspunse Niyol repede.

- Și tu...

- Eu aveam 7. Sunt 4 ani diferență între noi. A fost adoptată la 6 ani jumătate. Când a plecat eu aveam 10. Orfelinatul era în Phoenix, Arizona, undeva la marginea orașului, în zona de sus și se numea "Hope", ce ironie nu?, răspunse Niyol repede, vizibil iritat. Încerci să mă verifici sau ce?

În mod normal Anna și-ar fi păstrat calmul, dar ce văzuse în acea zi în parc o înspăimântase. Aceasta îi spuse răstită:

- Nu am încredere în tine! Apari așa peste nu știu câți ani, plin de bani. Ca să nu mai vorbim de scena din parc. Ce dracu a fost aia? Oamenii nu pot face asta. Te avertizez!, și îndreptă degetul arătător spre Niyol, deși în sine sa era speriată de moarte. Te avertizez! Dacă îi faci vreun rău Ilin...

- Nu i-aș face niciodată rău Ilincăi!, îi reteză vorba Niyol. Te rog, știu că nu ai niciun motiv, dar ai încredere în mine. Îți voi explica tot. Promit!

Anna nu mai apucă să răspundă, că Ilinca ieși din baie și o strigă.

- Anna, e rândul tău. Hai repede, să nu răcești!

Cu toate evenimentele petrecute, Ilinca uitase de târg, de lipsa banilor, de tot. Era doar fericită că Niyol est în viață și că l-a revăzut. Tot ce se întâmplase înainte de întâlnirea lor nu mai conta. Parcă acele evenimente erau din altă lume. Sunetul telefonului mobil o aduse înapoi în acea lume.

- Telefonul meu... măcar știu că încă funcționează...după ploaia care ne-a prins., spuse Ilinca și răspunse la telefon. Da mamă. Sunt bine. Nu, nu, nu am mai ajuns la târg. Nu o să crezi ce s-a întâmplat. Ajung târziu acasă și nu vin singură. Te pup. Da, te sun ca să te anunț. Doi prieteni, Anna și încă cineva. E o surpriză. Pa! Pa!

La scurt timp ieși și Anna de la duș și intră Niyol. Aceasta se abținea să-i spună Ilincăi ce crede despre așa-zisul frate al ei. O vedea fericită și nu voia să strice asta, dar nu avea încredere în omul ală.

***

Ilinca se hotărâ să-i facă lui Niyol un tur al orașului. Era tare mândră de orașul ei. Da, nu avea cele mai bune străzi, era destul de murdar și poluat, dar atât de încărcat de istorie că toate celelalte lucruri păleau. Clădirile vechi, Ilinca le știa la toate povestea. Făcură toți trei un tur plin de povești. Ilinca începu prin a le spune varianta oficială, istoricul evenimentului, dar era ceva ce pe ea o pasiona și mai mult, legenda. Toate legendele care circulau făceau ca locul să pară atât de viu pentru ea. E ciudat cum acceptarea ideii că există anumite manifestări paranormale însuflețea totul în ochii Ilincăi. Simțea că e prezentă la toată istoria orașului.

- Tu chiar crezi în lucrurile astea?, o întrebă Niyol. Adică fantome, descântece, tot felul de ființe dubioase. Crezi în asta?

- Până acum nu am fost convinsă nici de existența, nici de lipsa lor. Sunt doar deschisă la posibilitatea că ar putea fi reale. Oricum, trebuie să recunoști că poveștile sunt incredibile. În plus, nu știu... trebuie să fie mai mult de atât, adică mai mult decât lumea asta fizică. Sunt sigură că fiecare suflet lasă o amprentă... sunt multe de discutat...

- Așa e!, răspunse Niyol ușurat. În sfârșit avea certitudinea că îi va putea spune. Era atât de bucuros să afle că Ilinca gândește așa.

- Sunteți nebuni amândoi, interveni Anna. Și în plus mă speriați...

- Aha... deci crezi puțin, altfel nu ai fi speriată!, zise Ilinca cu un zâmbet larg pe față.

- Hai să mergem acasă!, replică Anna.

- Hai! Mergem la mine! Și nu e o întrebare. Toți trei, în formula asta. Ne așteaptă mama.

- Locuiești cu mama ta?, întrebă Niyol distrat.

- Haha! Da, locuiesc cu mama. E un lucru obișnuit în România...

- La aproape 21 de ani? Trebuie să te muți de acolo micuțo. O să caut personal o casă.

- Nu o să faci nimic. După ce o să o cunoști pe mama o să-ți dorești și tu să locuiești cu noi.

- Gata, hai să mergem!, spuse Anna speriată.

- Luăm metroul?, întrebă Ilinca.

- Să crezi tu că e vreo șansă să mă bagi sub pământ după toate poveștile alea, mai ales alea de la metrou. Nu! Mergem la suprafață. Luam un taxi...La naiba! Nu văd niciunul.

- Hai să luam troleibuzul! Știu câteva povești și despre Teatrul Național, dacă tot suntem aici...

- Ilinca încetează că mă ai pe conștiință!, spuse Anna panicată.

Niyol și Ilinca se uitau unul la altul și chicoteau în timp ce Anna stătea zgribulită și cerceta cu atenție împrejurimile. Ajunși în stație Ilinca zări un troleibuz. Privea mirată și ușor speriată. Era genul ală de spaimă plăcută, iar curiozitatea era și mai mare.

- Îl luam pe asta!, spuse Ilinca repede.

- Dar nu așteptam altul? Ăsta arată în ultimul hal, hai să mai așteptăm., răspunse Anna.

- Hai să urcăm, repede!, spuse Ilinca și îi trase pe Niyol și Anna după ea. Troleibuzul părea foarte vechi, scotea un sunet ciudat când mergea, iar în interior era un miros greu.

- De ce ne-am urcat în ăsta? Pute în ultimul hal și dă impresia că o să se rupă., protestă Anna.

- Pentru că troleibuzul ăsta nu există, nu mai există., răspunse Ilinca cu satisfacție. A fost desființat în 1985. Oricât de ciudat ar părea...e un troleibuz fantomă...