Povesti Paranormale Volumul 1 - Romania

XVI. Trădătorul... sau trădătoarea?

"Se spune că ce nu te omoară te face mai puternic. De ce? De ce se întâmplă asta când rănile ni se deschid la fiecare scenariu cunoscut? Cum, în asemenea situații, cum de găsim mereu forța necesară? Este atât de simplu! Ce nu ne omoară ne înrăiește, iar asta, asta ne dă forță."                                     Niyol

O altă zi, la fel ca celelalte, dar parcă mai rea. Fiecare zi era din ce în ce mai rea. Aceiași pereți jegoși, același miros greu, aceleași fețe și totuși...

- Niyol!, urlă un copil mic și slab al cărui păr blond îi acoperea parțial fața murdară. John o bate...

Aceste cuvinte erau ca un pumnal în pieptul brunetului. Avusese timp doar să ia o gură zdravănă de aer. Ca și cum ar fi fost ghidat de o forță nevăzută, alergă spre locul în care știa că o va găsi. Acolo, un băiat mai mare și rotofei, singurul mai împlinit dintre toți copii de la centru, o ținea pe Ilinca cu o mână la pământ și se pregătea să o lovească. Fata, deși mult mai mică decât el, se opunea cât o țineau puterile, hotărâtă fiind, nu numai să scape din mâinile lui, dar să îi dea și o mamă de bătaie. Niyol se năvăli asupra băiatului și cu o singură lovitură îl trimise direct în perete. Ciocnirea, extrem de violentă, îl lăsă fără suflare. Nu mișca și tuturor celor prezenți le trecuse prin cap ideea că ar putea să fie mort. Totuși, nimeni nu făcea nimic. Niyol o ridică pe Ilinca de jos, o examină printr-o privire rapidă și se uită în jur. Când ajunsese era atât de speriat de ce ar putea să pățească ea că nici nu îi observă pe ceilalți. Se uită la băiatul a cărui cap aluneca greu pe perete. Nu simțea niciun resentiment. Nenorocitul o merita! Ilinca, pe de altă parte, era speriată. Speriată pentru că ar fi putut să fie mort și era numai vina ei, dar mai ales pentru ce ar putea să pățească Niyol. Într-un final o să se afle ce a făcut și atunci... Respirația îi deveni greoaie. Se târî lângă cel care îi aplicase o corecție care o lăsase cu urme. Tot ce își dorea era să nu fie mort. Își puse capul pe pieptul lui și speriată pentru că nu auzea niciun sunet începu să îl zgâlțâie și mai apoi să îl lovească în piept cu pumnii. Lacrimile îi curgeau șiroaie și se simțea neputincioasă. Își ridică pumnii deasupra lui și îl lovi cu amândoi folosindu-se de toată forța ei.

- Revino-ți!, îi scăpă ca un strigăt de durere.

Nu înțelegea de ce făcuse asta, dar important era că avusese rezultat. Băiatul tresări în timp ce trase aer adânc în piept. Se uită nedumerit la cei din jurul lui și cu o spaimă în ochii, un sentiment pe care ceilalți i-l citeau pentru prima dată pe față, întrebă:

- Ce s-a întâmplat?

- Să-ți fie învățătură de minte, să te mai iei de mine!, spuse Ilinca hotărâtă. Dacă mai bați vreodată pe cineva de aici, nu mai scapi. Ai avut noroc de data asta, dar e ultima dată!

Niyol se obișnuise să fie mereu acolo, mereu prezent pentru ea atunci când avea nevoie. Vorbele Annei treziseră în el același sentiment de spaimă, aceeași ură pe care o simțea pentru oricine ar fi putut să îi facă micuței rău. Ilinca era de mult timp capabilă să își poarte și singură de grijă, dar asta nu îl scutea pe bărbat de chinul de a trece, iar și iar, prin acele momente de groază. "Ilinca e plină de vânătăi pe gât" răsună chiar mai grav în mintea lui Niyol. Nici nu observase privirea Annei când intrase speriată în cameră și se lovise de Azumi; felul în care îi reproșa parcă faptul că este o femeie în camera lui de hotel. Avea un singur lucru în minte. Că trebuie să își protejeze sora.

***

-Văd că nu pierzi timpul..., spuse Anna în timp ce o măsura din cap până-n picioare pe Azumi.