Povesti Paranormale Volumul 1 - Romania

X. Acceptă ce nu poți schimba...

"Puterea va găsi mereu moduri de a se manifesta. Dacă o negi preia controlul asupra ta. Trebuie să înveți să o controlezi tu pe ea, în caz contrar te va controla ea pe tine..." (Niyol)

Lumina slabă de la felinarele de pe străzi pătrundea prin crăpătura dintre jaluzele. Era o noapte liniștită. Din când în când o mașină mai trecea pe stradă spărgând liniștea deplină în care era afundată zona și luminând peretele de lângă pat. Niyol stătea pe fotoliu extensibil, dezvelit, cu ochii larg deschiși, ațintiți spre tavan. Încerca să facă un rezumat al zilei care tocmai trecuse. „Ce zi!", își spuse acesta în gând. Avea toată încrederea în Ilinca, dar își făcea griji că Anna ar putea să îi dezvăluie secretul. La urma urmei, nu știa nimic despre femeia asta și era destul de sigur că nu îl place. Se gândea că singurul motiv pentru care rămăsese peste noapte era că nu avea încredere să o lase pe Ilinca singură cu el. Ar fi putut să o condamne? Și el ar fi făcut la fel. De ce ar avea încredere în el. I se strecură în minte iar ideea că ar putea să îl dea de gol. De ce i-ar păstra secretul? Nu are niciun motiv. În plus, are un motiv să nu îl țină, îi e teamă de el.

- Nu poți să dormi?, îi șopti Ilinca.

Aceasta încercă să se dea jos din pat cât mai ușor, pentru a nu o trezi pe cea care dormea lângă ea. În ciuda zilei pline de peripeții, sau probabil din această cauză, Anna dormea dusă. Nici nu simți mișcările Ilincăi.

- Prea multe gânduri..., îi răspunse Niyol. Cum ai știut că sunt treaz?

- Poate până la urmă sunt clarvăzător..., șopti Ilinca și zâmbi în timp ce se apropia de fotoliu. Sau poate că te cunosc bine..., continuă aceasta așezându-se pe o margine.

Niyol, văzând că se apropie, se ridică în fund și o privi.

- Vrei să mergem în bucătărie să vorbim?, întrebă Ilinca în șoaptă.

- Sigur, haide!

Pentru Ilinca era ușor să se strecoare pe întuneric. Cunoștea camera foarte bine. Ea reuși să iasă repede din cameră și cu pași ușori ajunse în bucătărie. Pentru Niyol lucrurile erau ceva mai complicate. Spațiul îngust și întunericul îl încurcau. Îi era destul de greu să ghicească drumul spre ușă. În sufragerie, parchetul din lemn vechi scotea un ușor scârțâit sub pașii grei ai bărbatului. Niyol simți sub tălpi gresia rece de pe holul mic și văzu lumina aprinsă de Ilinca în bucătărie. Aceasta îl aștepta în ușa camerei. Bucătăria era amenajată într-un stil rustic. Toată mobila era din lemn lăcuit și păstra un aer natural. Ca în restul casei, existau și în bucătărie câteva plante și era ordine deplină.

- Vrei un suc sau poate un pahar de lapte cald?, întrebă Ilinca.

Lui Niyol îi scăpă un zâmbet. O vedea ca pe un copil. Se comporta ca unul. Nu era vorba că ar fi fost infantilă, doar păstra în suflet ceva care, credea Niyol, o va împiedica să îmbătrânească.

- Mi-e indiferent. Alege tu!, răspunse Niyol

Ilinca încălzi puțin lapte într-un ibric mic. Îl turnă în două căni și se așeză la masă. Își puse mâinile pe masă și își trase scaunul foarte aproape de Niyol.

- Spune tot! Ce te macină?, întrebă Ilinca privindu-l drept în ochi.

- Îmi este puțin teamă că...

- Că Anna te va da de gol?

Niyol făcu un semn din cap că da.

- Nu ai de ce să îți faci griiji. E de încredere. Eu am încredere totală în ea., spuse Ilinca foarte sigură pe ea.