Povesti Paranormale Volumul 1 - Romania

XIII. Un simplu pansament

Este incredibil cum niște evenimente pe care le credea de mult uitate, îngropate în suflet atât de adânc încât nimic nu ar putea ajunge la ele, reveneau la suprafață la vederea unui chip. Erau atât de vii, de parcă s-ar fi întâmplat ieri, de parcă continuau să se întâmple.

După o zi lungă Ilinca reuși, în sfârșit, să îi cunoască pe aproape toți cei care urmau să o însoțească în această călătorie. În afară de Azumi, nimeni nu îi atrăsese atenția. Vreo doi bogătași care își doreau o vacanță altfel, o sceptică al cărei unic scop era să demonteze toate poveștile, un ecologist care tânjea după o escapadă în natură și, în sfârșit, un cuplu pasionat de vampiri care spera să îl întâlnească pe însuși Țepeș. Nu era vorba că nu îi plăcea, dar nici nu îi suscitau interesul. Obișnuia să fie foarte selectivă în ceea ce privește oamenii pe care îi adună în jurul său. Stătea în aeroportul agitat, așteptându-l pe ultimul dintre participanții care aveau să ajungă azi. Știa că îl cheamă Jelani, că este originar din Franța, deși numele lui nu suna tocmai franțuzesc și că Niyol îi plătise această excursie. Se pare că luase legătura cu el pentru că era interesat, dar nu își putea permite să plătească. Îi propusese să îl amâne puțin cu plata, dar Niyol îl invitase pe cheltuiala lui. Era mișcat de cât de mult își dorea să ajungă. Când auzi, Ilinca se oferi ca cheltuielile să fie suportate de ea, adică să fie acoperite de partea ei de profit. Încă nu căzuse de acord cu Niyol asupra acestui fapt, dar un lucru era cert. Jelani avea să participe și asta o bucura mult.

Niyol și Anna rămăseseră la un restaurant cu ceilalți. Îi așteptau pe Ilinca și Jelani pentru a lua cina împreună. Ilinca băgă mâna în geanta mare care îi atârna pe umăr și își scoase telefonul. Își aminti că Niyol i-a trimis o poză a bărbatului. Ar fi putut să repete exercițiul de dimineață, dar era obosită și nu mai avea niciun chef. Se uită la fotografie și încremeni. Fața bărbatului i se părea extrem de familiară. Simțea că revede un prieten vechi. Trase aer adânc în piept și începu să caute prin memorie. Unde îl mai văzuse? După vreo două minte îi veni o idee. Căută în telefon fotografii ale picturilor sale. Ideea că ar putea să îl găsească acolo o entuziasma și o speria în același timp. Dădea, într-un ritm alert, fotografiile una după alta. Spre fericierea, dar și îngrijorarea ei îl găsi. Se uită atentă la pictură, apoi la poză, lăsă capul în jos, trase aer în piept și repetă procedura. Încercă să studieze atent pictura, dar simți cum o mână o atinge pe umăr. Era el, în carne și oase. Înghiți în sec și lăsă mâna în care ținea telefonul să-i alunece ușor pe lângă corp. Era pe punctul de a-l scăpa când bărbatul o întrebă în engleză, cu puternice accente franțuzești:

- Tu ești Ilinca?

Aproape că nu știa ce să-i răspundă. Era clar că ea e Ilinca, dar ceva o împiedică să reacționeze. Văzându-i fața șocată, privirea întrebătoare, Jelani continuă.

- Cred că pe mine mă aștepți. Eu sunt Jelani., spuse acest lucru cu privirea în pământ, parcă rușinat de faptul că a avut curajul de a cere o amânare a plăți. Nici nu îi trecea prin minte care era adevăratul motiv pentru care Ilinca nu mai era capabilă să schițeze niciun gest.

- Bineînțeles!, reacționă într-un final Ilinca. Mă bucur că ai reușit să ajungi!, îi spuse aceasta cu un zâmbet larg pe chip.

Jelani, văzând cât de bine este primit, zâmbi și el din toată inima. Ochii i se luminară, dar nu avu timp să mai spună ceva că Ilinca îl prinse într-o îmbrățișare strânsă. Luat prin surprindere, bărbatul rămase câteva momente încremenit, după care o cuprinse și el. Nici Ilinca nu înțelesese de ce făcuse asta. Avea genul ăsta de comportament doar cu persoanele foarte apropiate. Și totuși, se simțea atât de natural, ca întâlnirea cu un om drag pe care nu l-ai văzut de foarte mult timp.