Iubirea nu e un sentiment. Da, exact, vă contrazic cu totul în această remarcă plină de prelegeri fantastice, a căror dramă o constă doar ideologia pură a realității. Iubirea nu este un sentiment ! Dar oare ce este ea?
Un mod de viață ? Este posibil, te naști iubind, trăiești iubind și mori cu ea pe buze. Respiri și inhalezi iubire la fiecare colț murdar de bloc. Ai traversat o stradă în siguranță, iubind franele sigure ale mașinii care a evitat să te omoare. Să fie ea altceva ? O știință pe care doar o fantomă o poate înțelege ? Este exclus ca o vietate care nu iubește să știe definiția ei exactă, ilogic ca o persoană nevăzătoare să-i poată descrie chipul, imoral ca un surd să o poată fredona sau un mut să o șoptească . Dar totuși ce e ea? O simți dar totuși nu o poți atinge, precum un fior cald de gheață brută care-ți mângâie vertebrele dezorientate în retina sacadată de anecdote. Metafore aruncate pe o pagină albă, lustruită doar de mina creionului ruptă, poate asta reprezintă cu adevărat sau poate mai mult.
Cum îți dai seama de existența ei ? O mie de întrebări și doar un singur răspuns care se lasă așteptat, ca o pradă himerică a lunii, o poveste interminabilă, gotică și fără fir. Te uiți la ea dar trece prin tine cu expresia vagă că te cunoaște perfect dar refuză să te uimească cu plăcere . Te lasă să iți fierbi propriul tău sânge cu durere și să-ți pansezi rănile cicatrizate cu plăcerea amintiriilor . O moarte sigură dar lentă. Precum țigările care le lași neterminate în scrumiera albă de lângă pat, în timp ce vinul s-a uscat demult în paharul rece de toamnă.
Și de ce toamna? Ce reprezintă ea? Un simplu anotimp refugiat în suflete și în privirile străine, scurgându-se pe ploapele calde ale muritorilor haini . Iubirea reprezintă un anotimp nostalgic, plin de pasiunea zilei de ieri, noaptea în care ti-ai pierdut pentru prima oară pantalonii preferați în mașina unui necunoscut atrăgător, ziua în care ți-ai lasat rujul tatuat pe buzele amicului tău nostalgic, dimineața în care mirosul de parfum trupesc te-a lăsat cu bandajele alunecate pe trup. Este anotimpul plăcerilor carnale și a celor platonice, acoperindu-și fața cu o mască de fier, lăsându-se penetrată doar de cei apți sau cu handicap sufletesc.
Dar ea nu este un anotimp, ea nu este un sentiment, ea nu este un lucru pe care-l poți jongla printr-o privire și o atingere lascivă.
Am întrebat într-o dimineața o fetiță de 6 ani ce e dragostea. S-a uitat la mine surprinsă, prinzîndu-mă de mâna mea rece, strângându-mă tare de degete și răspunzându-mi blând : „ Dragostea este atunci când iau o nota mare la școală, iar mami îmi face prajitura mea favorită drept recompensă ... dar dragostea este și atunci când eu iau o notă mică, iar mami mă duce să luăm masa în oraș drept încurajare.” Oare asta să fie cu adevărat iubirea ?
E adevărat, un copil mic cataloghează dragostea pe diverse standarde sociale, lucruri înțelese doar de el, vânzându-și puritatea mintală pe o prăjitură și o cină.
Am întrebat un adolescent îndragostit ce e iubirea și mi-a zâmbit distant. A fluturat din mână în semn de „lasă, treacă!” și mi-a răspuns grăbit : ”Iubirea e atunci când trupul tau se blochează la fiecare respirație și fiecare gest, când treci prin foc doar ca să ajungi la apă.” , dar în ochii mei, aceasta nu este iubirea pură, aceasta este descrierea exactă a iadului .
Am refuzat să mai pun întrebări absurde, cu tentă sentimentală oamenilor pe care-i întâlneam pe stradă, căci primeam tot felul de răspunsuri hilare, demne de milă, iar în ochii mei, demne de compasiunea trupească. Așa că m-am întrebat pe mine, ce e iubirea ?
Ei bine, iubirea e ... dar ce nu e iubirea ? Sentimen, anotimp, plăcere, durere, un amalgam de sunete și imagini, o strofă dintr-un vers aproape șters, o pagină ruptă din caiet, un bilet, o melodie, o prăjitură și o înghețată, un număr de telefon sau o mașină . Iubirea reprezintă ceva mai pur, mai amplu, o filozofie a inimii, diferită de cea a sufletului . Ea este o trăire !
Exact ! O trăire . Fără doar și poate, ci cu un sigur exclamat la final . O luptă interioară neterminată, de la primul plâns atunci când ai văzut lumina, până la ultima lumânare de ceară. O euforie de culori monocromatice, o lume nepictată, un rafinament elegant care-ți inundă plămânii cu nicotină. Deci ce e iubirea ? Iubirea este tot ce oamenii bogați nu au ! Este ceea ce săracii admiră, ceea ce oameni simpli omagiază. Este o stradă fără sfârșit, o grădină demnă de dispreț care te pune în genunchi condamnându-te la fapte necurate.
Și dacă ar exista o lume, în care s-ar pune taxă pe iubire, atunci toți oameni ar emigra în altă galaxie. Sau dacă ar fi o țară în care iubirea ar fi inexistentă, atunci eu aș părăsi-o .Prefer să trăiesc pe o stradă plină de noroaie, gropi himerice si creaturi mitice, dar căptușită de iubire, decât într-un univers perfect, dar plin de singurătate. Să trăiască ei în el, cei care l-au conceput și l-au adus la viață, căci oamenii ca mine sunt puțini, dar totuși mulți .
Despre iubire ? Poți să rasfoiești eternitatea întreagă, să faci un infinit de pași înapoi și tot nu-i vei descoperi definiția exactă, dar poți să te minți, precum un netot însetat de viață, că i-ai descoperit tainele ascunse în cutia pandorei și poate atunci ... da, abia atunci vei realiza cât ești de umil.
