My protector (Zayn Malik)

Capitolul 42

Alexis Price

Am clipit usor, incruntandu-ma putin din cauza luminii, dandu-mi parul ce-mi venise in ochi. Am cascat, somnoroasa, asteptand ca Zayn sa ma ghideze sus. Mi-am dat ochii peste cap, maraind putin.

-O iau inainte. Am mormait, indreptandu-mi privirea spre living, simtind cum starea de somnolenta se evapora. Mi-am frecat ochii brusc, oftand greu. Ce naiba se intamplase aici?! Am inaintat grabita in living, vazand dezastrul din camera, si nu numai. Majoritatea obiectelor erau sparte, deranjate, valmasita, abia daca aveai pe unde sa pui piciorul. Mi-am sintit respiratia ingreunandu-se, Zayn fiind deja inintea mea, privind evaziv in jur, intorcandu-se brusc spre mine.

-Ramai aici. Nu atinge nimic. Mi-a orodonat, privindu-ma drept in ochi. Tonul sau era intr-adevar greu, dar puteam sesiza si o tenta de frica in vocea sa. Am aprobat viguros, iar el s-a indreptat spre scari, urcand repede. N-am inteles de ce trebuia sa raman aici. Imi era cam greu sa procesez, eram buimaca de somn. Am oftat, uitandu-ma in in jur, deja frustrare si tristeatea, cuprinzandu-ma. Am aruncat o privire si catre bucatarie, la fel ca si in living, era vandalizat, vase sparte, aparatele casnice distruse, probabil tot apartamentul era asa. Cine putea sa faca? Macar de furau, dar nu distrugeau locul... Mi-am trecut mana prin par nervoasa, uitandu-ma usor spre tavan. De ce?! Brusc se auzise un zgomot, ca o busitura, apoi Zayn a coborat.

- Ce a fost aia? am murmurat, oftand greu. S-a incruntat, inclestindu-si maxilarul. Si el era destul de nervos. A ezitat pana sa-mi raspunda, pasind mai aproape.

-A cazut ceva. Mi-a raspuns, pe un ton jos, cercetand imprejurimile, de parca cauta ceva anume.

-Cine crezi ca a facut asa? Am intrebat, incercand sa pasesc prin camera, fiind pe cale sa ma impiedic de masuta de cafea din sticla. Ei bine, ce mai ramasese din ea. Parea ca el nu ma auzea, pentru ca a ezitat sa-mi raspunda, in timp ce inca se tot uita absent imprejur.

-Sigur nu hoti notorii. Altfel nu gaseam dezastrul asta. Si-a trecut mana frustrat prin par, fiind intr-o gandire adanca.

-Ai vreo...banuiala? Am intrebat, dar pe urma mi-am dat seama ca ar trebui tac. Ce mai conta, ne mai enervam si degeaba...si totusi, nu in fiecare zi te intorci acasa ca tot omul si gasesti totul cu susul in jos.

M-a privit putin, apoi, se tot uitat in jor, evitandu-mi privirea.

-Nu. A ezitat sa raspunda, uitand-se in jur, absent parca de prezenta mea.

-Esti sigur-

-Am spus nu, Alexis! M-a taiat abrupt, parca scuipand vorbele, arucandu-mi o privire patrunzatoare. Ma luase prin surprindere, pot spune. Ultima oara cand imi vorbea asa, era atunci cand nu ne suportam deloc si nu eram constienti de ce simteam, unul pentru celalalt. Iar pe langa asta, nu tindeam sa-l cred.

-Pe naiba. Am mormait, cautandu-mi telefonul. Nu e corect sa-l sun pe tata si sa-l ingriorez cu rahatul, dar si-asa n-am mai vorbit cu el de la Craciun si poate are el vreo presupunere. Eventual, poate n-o sa se rasteasca si el la mine. Am ofta, cautandu-i numele in agenda, iar cand eram pe cale sa apelez, telefonul mi-a fost infascat din mana.

-Ce crezi ca faci? Isi ingusteaza privirea la mine, clipind nervos. Crede ca nu mai el poate sa fie nervosul aici?

-Da-mi telefonul, Zayn. Il privesc impasiva, incercand sa nu ma enervez prea tare. Ne intoarceam de unde am plecat? Mai devreme era calm, iar in altul parca la-i calcat pe coada? La inceput ma enerza dar si intriga treaba asta, dar in situatia de fata, ma infuriaza de-a binelea.

-Vreau sa-l sun pe tata- nici n-am apucat sa termin, pentru ca se aprinsese, ca ce era ceva flambat si nu numai. Mai era ceva in atitudinea sa, dar nu puteam sa-mi dau seama exact ce. Pentru o clipa n-a zis nimic, dar apoi...