Alexis Price
"Haide iubito, vom pierde avionul ."
Ma uitam la el, la fata sa, insa parca privirea mea trecea prin el.Am clipit de cateva ori, gandindu-ma ca poate n-auzisem bine.
-P-poftim?Eram socata, incat sunase mai mult ca o soapta.Harry si Abby mai aveau putini si se tavaleau pe jos de ras la expresia mea, iar Zayn a inceput sa chicoteasca, apoi m-a luat in brate, insa eram incapabila sa-mi ridic mainile sa le pun in jurul sau.Asta binenitneels, pe langa faptul ca mi le prinsese jos. Trezindu-ma din soc, mi-am dat seama ca am fost lucrata pe la spate.
-Voi!Mi-am inclinat capul, uitandu-ma spre prietenii mei.
-Nu eu, a fost ideea lui.Abby a aratat spre Harry, caruia ii pierise rasul.Ai pus-o, Styles.
-Stiu ca am acum esti nervoasa, dar o sa-mi multumesti mai tarziu.Deschisesem gura sa-i zic ceva, insa am inchis-o, stiind ca are dreptate.Cel putin, pe jumatate.Totusi, acum nu stiam ce sa fac.Daca sa continui sa fiu nervoasa, sau sa fiu bucuroasa.Cred ca eram o combinatie dintre ele.
-Da, bine o sa va certati mai tarziu, acum hai, pierdem avionul.Zayn si-a pus mana in jurul umarului meu, iar eu am marait incepand sa trag trolerul spre cala.Se pare ca sentimenutul ciudat pe care l-am avut, s-a adeverti.
Urcasem in avion si se pare ca si ei au avut un plan bun la fel ca si al meu, chiar daca al meu n-a fost dus pana la capat. Asta, pentru ca locul meu era evident langa al lui Zayn.La geam, exact asa cum imi placea.Voiam sa fiu nervoasa, suparata, insa faptul ca staeam la geam, ca aveam sa ma duc in Europa, mai exact Anglia, undeva unde nu fusesem niciodata, urma sa-mi petrec Craciunul cu iubitul meu, nu prea ma ajuta de loc.In schimb, imi venea sa sar in sus de fericire, sa tip chiar.Dar incercam sa am o expresie pasiva, de dragul orgoliului meu.
Evident, faceam o treaba foarte proasta, pentru ca ma tot gandeam la cum o sa fie.La naiba, doar nu mergi in fiecare in Anglia.Stiu, nu e vreo alta planeta sau ceva, tot oameni sunt si acolo, insa Anglia e mult mai diferita fata de SUA.Are ceva misterios, ceva pe care nu-mi pot pune amprenta.Probabil de-aici misteriozitatea din personalitatea lui Zayn, ce m-a facut sa tanjesc dupa el, chiar daca la inceput nu era ceva voluntar.
Eram asa cufundata in ganduri, incat nici nu l-am simtit cand si-a strecurat mana dupa gatul meu, tragandu-ma la pieptul sau.Se juca cu varfurile parului meu, respiratia sa calda, mangaindu-mi usor fata.
-Mai esti suparata?M-a intrebat, invartind o sufita de par pe degetul sau.Mi-am inchis ochii mozolindu-mi fata in pieptul sau.
-Putin.Am mormait.De fapt nu mai eram, insa nu voiam sa-i dau satisfactie.
-Putin?Mi-am ridicat fata din pieptul sau, cazandu-l cum isi ridica spranceana.Mi-am dat ochii peste cap.
-Bine, poate nu mai sunt.El a inceput sa rada, pieptul vibrandu-i usor.
Ar trebui ca eu sa fiu suparat, stii?Ma uit la el, incruntandu-ma.
-De ce?
-In primul rand, pentru ca ai presuspus ca as ramane cu tine din obligatie, iar in al oilea rand, ca te-ai gandit la toate astea, fara macar sa ma intrebi.De ce?
Nu-i corect.Chiar trebuia sa-mi raspunda tot cu o intrebare?
-Pentru ca am vazut cat de incantat erai cand ai aflat ca poti sa pleci in Anglia si m-am gandit ca, spuanandu-ti ca n-o sa mai pleci si ca trebuie sa ramai nu mine, te-ar fi intristat.Stiu cat de dor iti e de familia ta, daca eu nu te inteleg...Mi-am lasat privirea in jos, muscandu-mi obrazul interior.Poate exagerasem, dar m-as fi simtit extrem de prost.Dar privind si din unghiul sau, imi dau seama cat de prost s-a simtit in el.
CITEȘTI
My protector (Zayn Malik)
FanfictionAtunci cand celebrul avocat James Price afla ca cineva este pe urmele sale pentru razbunare, devine constient de faptul ca fiica sa Alexis poate fii victima.Acesta ajunge la conzluzia ca ea are nevoie de protectie,asa ca ii angajeaza un bodyguard.La...