Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Refuzul

- Acum că Frances e scos din joc, am de gând să merg la Pavilion și să-mi spăl ochii cu niște corpuri dumnezeiești.

- Carmina! Încă nu te-ai învățat minte după ziua aceea în care ne-a prins James?

- Și-a încheiat deja tura, îmi răspunde zâmbind. M-am interesat în mod special, pentru că nu vreau deloc să-l mai văd după scena de seara trecută. Gândul că îi datorez mulțumiri mă face să vomit.

- Ai un vocabular tot mai grosolan de când ne-am întors.

- Ce să fac? Frances mă influențează... deci vii cu mine sau nu?

Clatin din cap cu hotărâre.

- Dacă vrei să dai de bucluc, foarte bine! Fă-o pe cont propriu.

Ea continuă să se îmbrace, satisfăcută.

- Abia aștept să beau o cafea bună cu Kiernan, îmi spune bine dispusă. N-ai idee cât de feroce m-a păzit Frances după plecarea ta! N-am putut nici măcar să-l mai salut.

- O!

- Știu că ești supărată pentru ce se întâmplat la Club, dar ochiul învinețit de Richard mă scutește de Frances vreo două zile, așa că nu pot decât să-i mulțumesc.

- Era beat, îi amintesc cu neplăcere. Și spunea lucruri foarte jignitoare. Ne-a pus într-o lumină proastă! Până diseară toată Curtea va vorbi despre cele două doamne care au stârnit o încăierare la clubul bărbaților. Mi se umple fața de rușine!

Carmina râde, încheindu- și nasturii voluminoși de la haina lungă din blană.

- Beat sau nu, m-a scăpat de logodnicul meu pe moment, ceea ce e grozav! Am simțit o satisfacție grozavă când l-a pocnit în față, deși eram prea îngrozită ca să recunosc.

O privesc cum se pregătește de plecare, apoi îmi îndrept privirea spre fereastră. Abia începe să se lumineze.

- Ai grijă! o avertizez îngrijorată. Dacă te vede cineva și află Frances...

- Nicio grijă, Lizzy! Jack mă însoțește. Practic, am ieșit la o plimbare matinală cu vărul meu. Ce e rău în asta?

Ridic din umeri, trăgându- mi din nou pătura peste cap.

- Să nu mă aștepți la micul dejun! Poate rămân cu Kiernan în birou.

Știu că e inutil să-i amintesc de ce nu se cade să petreacă timp singură cu un bărbat, așa că nu mă mai obosesc s-o contrazic.

*****

Evident că nu ajunge la dejun!

Odată ce a scăpat de Frances, chiar și pentru o zi, o să facă tot ce-i trece prin cap.

Mi-o închipui deja stând tolănită pe o bancă din pavilion, în timp ce masa fluidă de gardieni execută mișcările acelea perfect sincronizate, ca un dans.

Mă întreb dacă Richard e printre ei în dimineața asta, sau zace în vreun pat cu o durere de cap binemeritată.

Satana mea personală! Să bem pentru fosta mea viitoare soție.

Cuvintele lui îmi revin în minte tot la câteva minute, împiedicându-mă să adorm.

E absurd să mă gândesc atât de mult la el, așa cum l-am văzut aseară. Chipeș, elegant, și totuși înspăimântător. Rece, sarcastic, violent.

Urăsc faptul că am suferit văzându-l. Urăsc că m-am învârtit prin pat toată noaptea incapabilă să adorm, la gândul că poate e rănit. De ce nu mă poate lăsa în pace? De ce nu trecem pur și simplu peste asta, din moment ce e o poveste veche, pe care nici măcar nu mi-o amintesc?