THE RULES

Capitolul 12

Phoebe

— Nu mai suport , a fost cea mai îngrozitoare experiență...vreau să uit ce am trăit...a fost..a fost...

Încep să izbucnesc în hohote de plâns la telefon .

— Puiule... dragă, dragă calmează-te ! Pentru numele lui Dumnezeu ... Isuse , slavă Domnului că ești vie !

Plâng și mai tare .

— Nu mamă...nu înțelegi ... era... fusese... oribil !

Îmi stâng genunchii la piept și îmi afund capul în poală . Dumnezeu mi-e martor că mă simt ca ultima mizerie de pe pământ .

Fusesem violată. Asta era ceea ce mi se întâmplase , nici măcar nu reușisem să văd cine era tipul .

— O să vin la tine !

— Nu , nu ..nu vreau să văd pe nimeni acum mamă...

Zic printre suspine .

— ...am nevoie să îmi revin !

— Ce căutai tu noaptea afară ?!!

— Nu a fost afară... fusese...

Trag aer în piept .

— ...era petrecerea unui prieten ! Ieșisem pe hol...nu afară...

Lacrimile nu mi se mai opresc , toată noaptea am incercat să uit prin ce am trecut . Am evitat orice mesaj , apel care ar putea să mă facă să îmi împărtășesc durerea .

Mama...ea era alt fel . Ea este ce-a care mă înțelege , de ce am decis să o sun .

— De câte ori ți-am spus să ai grijă Phoebe ! Lumea este rea ! La naiba ! Cum ți s-a putut întâmpla așa ceva ? De ce n-ai sunat la poliție ?

— M-am blocat mamă...

Încep să plâng din nou . Nu mă pot abține , mi se tot repetă amintirea cu...tipul ăla , mișcându-se peste mine .

Îmi luase floarea mea ...sau mă rog virginitatea . Nu credeam că o să o perd așa .

— ... înțelege-mă .. mi-am încasat două palme , apoi după ce a terminat..m-a lăsat acolo ! Pur și simplu !

Lacrimi, lacrimi, și iar lacrimi . Toată ziua și noaptea doar lacrimi . Sunt așa fraieră ...de ce mie ? De ce eu trebuia să trec prin așa ceva ?

Și cel mai dureros e că :

,, — Ce scârboșenie ești , ar trebui să-ți faci un control la pilele "

Asta mi-a spus Isaac când mi-a văzut vergeturile . Ceea ce nu prea s-a deferențiat prea mult de ce mi-a spus și tipul ăla ,, suferi de o boală ? Să-mi bag sper că nu se ia " .

Am fost jignită și violată în același timp, cum aș putea să trec așa ușor peste asta ? .

Mama răsuflă amarnic .

— O să-ți fac o programare la psihiatru scumpo ...bine ?

Înghit în sec și murmur .

— Nu , nu o să ajute cu nimic ! Nu-s bolnavă mintal !

— Doar câteva întâlniri , bine ? Trauma prin care ai trecut necesită timp să o uiți !

Știam că mama nu o să renunțe .

— Doar câteva întâlniri ..

Suspin eu.

— ...mersi !