Atat am fost. O mare dezamagire pentru omenire. Si mi-e rusine cand vad cum cimitirele vin nesatule spre mine
Fugeam cat ma tineau picioarele,norii negiri precum adancul sufletului meu acopereau cerul lipsit de vlaga. Când ai o durere puternică în suflet, aminteşteţi ce frumos este cerul albastru cu norii albi, pufoşi, cu marginile de lumină sau cerul înstelat ori unduirea unui copac în vânt, precum şi foşnetul mării strălucitoare pe un tarm sidefiu.Dar eu nu gandeam asta,era nou pentru mine acest sentiment oscur.
Doar vremea ma intelegea.Eram uda fleasca din cauza ploii.Am mers sa ma adapostesc sub un copac. M-am rezemat de trunchiul lui si am inceput sa reflect putin,se intamplasera multe.Nu realizasem ca de partea cealalta a copacului se mai afla cineva,care ca mine se adapostea de picaturile marunte si reci ale ploii.Un tunet a intrerupt gandurile mele.M-am speriat ingrozitor si am tipat deoarece eu am o fobie,urasc tunetele si ma inspaimanta.Din neatentie m-am impiedicat de o piatra...dar doua maini calde ma cuprinsera.
- Esti bine? spuse incet si ingrijorat.
- Da,cred ca da,multumesc de ajutor.
Cand am ridicat privirea ochii mei parca intrasera intr-o lume paralela a imaginatiilor.Era un tip cu ochi negri ca intunericul noptii,si misteriosi,si cu parul ciocolatiu.Am simtit un fel de scanteie,nu prea simteam des acest sentiment,era ciudat inexplicabil pentru mine.Cu delicatete ma lasat jos din bratele lui.
- De ce ai tipat adineaori?
- De ce ar trebui sa iti spun..
- Pai nu stiu,poate pentru ca m-ai preocupat,se uita fix in ochii mei.
- Stai putin,de ce spui asta nici macar nu ne cunoastem.
- Pai cine stie daca tu vrei am putea sa ne cunoastem mai bine.
Nu prea stiam ce sa raspund,eram confuza,si multe chestii imi treceau prin cap.De obicei nu prea am incredere in oameni,mai ales in cei ce ii intalnesc din intamplare.Dar totusi ceva imi spunea sa incerc.Cine stie poate nimic rau nu se va mai intampla.
- Pai..mda,cred ca ar fi dragut sa ne cunoastem.
Dintr-o data ploaia se oprise,era cam ciudat. Un curcubeau acoperi intregul oras,raspandindu-si culorile vii peste tot.
- Atunci ce zici,imi permiti sa iti ofer un suc? imi zambi dulce.Acest lucru ma facu sa zambesc si eu,si ma fermeca acel suras gingas.
- Mi-ar face mare placere.
Am ajuns intr-un bar,din apropiere.Ca un gentleman mi-a tras scaunul pentru a ma aseza,si a facut el cinste cu sucul.Era frumos ca o persoana sa se comporte asa cu mine.Ajuns la masa cu cafelele se aseza,si am inceput amandoi sa ne punem intrebari unul despre celalalt.Aveam o groaza de lucruri in comun,nu chiar toate dar majoritatea le aveam in comun.
Dar momentul a fost stricat de o vorba care ii iesise din gura.
- Stii uitandu-ma la tine, vad asemanarea dintre ce-a mai gingasa si delicata floare si tine, spuse el intr-un sens bun,vrand sa ma complimenteze.
Am aplecat capul in jos,si desi as fi vrut sa ascund acest lucru,lacrimile incepusera sa imi curga pe obrazul meu rece. S-a apropiat de mine cu scaunul si m-a intrebat ingrijorat ce am patit.
- Nu ai putea intelege.. i-am raspuns eu printre lacrimi.
Cand cineva plange ,nu stii cum sa il calmezi sa afli ce a patit,cum sa te apropii de el.Este atat de tainic taramul lacrimilor!
- Dar macar spune de ce plangi...mi-a atins obrazul cu mana iar degetele lui imi stergeau lacrimile inutile.
- Din cauza unei persoane,care mi-a tradat increderea.iar vorbele tale,erau mereu rostite de acea persoana..iar in momentul acela am inceput sa planga si mai tare.
El mi-a ridicat delicat fata spre a lui si mi-a facut un zambet prietenos.
- Este primejdios sa ne lasam prada lacrimilor, ea ne slabeste curajul si chiar si vointa de a ne vindeca.Desi nu prea vrei sa imi explici eu stiu ca lacrimile sunt limbajul mut al durerii prin care tu te exprimi,totusi iti spun un lucru o lacrima intotdeauna are radacini mai adanci decat un zambet dar sunt atat de molipsitoare ca si rasul, mi-a facut un zambet larg,incurajandu-ma sa zambesc din nou.
Mi-am sters lacrimile.Vorbele lui paca desprinse dintr-o poezie a vre-unui poet m-au incurajat cat de cat.
- Desi ne cunoastem doar de vre-o ora si ceva,permitemi sa iti spun ca vei putea conta pe mine cand vei avea nevoie de un umar pe care vrei sa te descarc, si mi-a facut cu ochiul.
- Mersi,apreciez cuvintele ce mi le-ai spus,apropo nu te-am intrebat cum te cheama.
- Mi se spune Justin.
Iar de atunci avea sa inceapa o frumoasa prietenie.Preocuparea mea era ca nu cumva sa mai fiu dezamagita,deoarece lacrimile nu fac deloc bine.''
Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate.
A dărui e nevoia noastră de a simţi bucuria în ochii celuilalt. Poate că nimic nu e mai bine primit de suflet decât stropul de fericire dăruit nu primit. Sunt multe feluri de a dărui iubire, speranţă, dar unul singur prin care exprimi tot: sinceritatea trăirii.
