Love and Obligation

Capitolul XV

  Singur, speriat, faramat, fara putere... niciodata nu am simtit atat de multe lucruri in acelasi timp, niciodata nu m-am simtit mai neputincios ca acum. Persoanele pe care le iubesc cel mai mult se sting sub privirile mele si nu pot face nimic. Sanagele persoanei pe care o iubesc imi pateaza mainile, inca mai privesc si nu imi vine sa cred ca ea a fost victima acestei orori.  

   Lipit de unul din peretii albi ai spitalului astept o veste, un semn ca amandoua vor fi langa mine inca multi ani de acum inainte. Nu le pot pierde, nu ma pot pierde pe mine in momentul acesta. Sper ca nici una sa nu aibe soarta Ninei, sunt atat de revoltat pentru ca o persoana inocenta a putut sa moara si altele doua se lupta pentru viata lor.

   Nu stiu ce au vrut, nu stiu de ce ele. Am 1000  de scenarii in cap si in varful tuturor il vad pe el, pe cel pe care nu il mai pot numi tata. Acesta esre jocul lui? Asa vrea sa imi demonstreze ca este cel mai tare Moor din oras? Sunt de acord, asta vrea sa auda? Ca sunt mai slab ca el? Sunt mai slab ca el! Nu sunt in stare sa fac nimic ce sa le salveze deci sunt mai slab!

   I-am sunat pe Joshn si pe Rose, femeia a zbierat de durere la gandul ca singura ei fiica poate muri iar John, John a amutit, femeia care a reprezentat cea mai mare dragoste a vietii lui e pe moarte, nu cred ca s-a gandit ca o va pierde asa si nici nu cred ca s-a gandit ca isi va pierde fiica, cred ca acesta lucru este cel mai greu de suportat. 

    Au trecut mai bine de doua ore si nici un raspuns. Pe oricine as intreba, nimeni nu are un raspuns, nimeni nu stie ce sa imi zica.  

    Inca eram lipit de perete alb cand l-am vazut pe acel ofiter ca se apropia de mine. Am lasat capul in jos, nu voiam sa ascult ceea ce are de zis, voiam un raspuns despre ceea ce se intampla cu Rachel.

- Domnule  Moor?

  Mi-am ridicat capul catre barbatul din fata mea. Avea fata robusta si inchisa la culoare. Ochii ii erau negrii iar parul usor carliontat si scurt.  Avea intrebari. Nu aveam raspunsuri, asta asteptam si eu, raspunsuri.

- Da? am intrebat usor ragusit.

- Din casa nu s-a furat absolut nimic. Banuim ca a fost o razbunare de aceea vreau sa va intreb daca aveti dusmani si daca unul dintre ei ar fi in stare sa faca asa ceva?

- Nu, nu am dusmani si nu banuiesc pe nimeni. 

  Nu i-am raspuns, vroiam sa-l privesc in ochii intai inainte sa-l distrug. Nu mai scapa de data asta. Il voi face sa sufere, sa isi doreasca sa dea timpul inapoi. 

- Este cineva pentru Rachel Roberts?

 Vocea doctorului a rasunat pe holulu aproape gol. Mi-am intors privirea si am pornit grabit catre el. Inima imi batea cu putere. Imi era frica de ceea ce avea sa imi zica, nu stiam cum aveam sa reactionez daca era mai grav de cat ma asteptam.

- Eu. am spus aproape disperat.

- Domnule in calitate de ce?

- Viitor sot.

- Domnisoara Roberts este in afara pericolului- am rasuflat usurat la uzul acestei vesti- dar nu am putut face nimic pentru copil.

    Am facut ochii mari. Copil? Rach...Nu, nu se poate.

- Ce vreti sa ziceti?

- Nu stiati? Domnisoara era insracinata in 4 saptamani. 

  Am inghitit in sec, 4 saptamani, asta insemna ca era al meu. Puiul meu, era  mort acum... i-am promis ca voi fi langa el atunci cand va fi mama. Sansa ei, sansa ei a disparut acum din cauza nemernicului.