CREDINȚA ÎMPOTRIVA IUBIRII

Capitolul 7: CALMUL DINAINTEA FURTUNII

            Au trecut mai bine de 3 luni, de când Ali s-a alăturat cauzei lui Tarok și cei doi erau extrem de fericiți împreună. Acum Tarok putea merge din nou la moscheea pe care o știa din copilărie, iar el și tatăl său erau văzuți în continuare ca doi oameni extrem de credincioși, care ar face orice pentru a apăra cuvântul lui Allah și dispuși să omoare pe oricine e împotriva islamului. De asemenea și Rozhin a început să adăpostească oameni care erau în pericol în conacul ei, profitând de faptul că era un loc destul de retras, unde oricine era văzut ca un necredincios putea fi în siguranță. Și chiar dacă nu mai era alături de el, Oliver îl ajuta în continuare pe Tarok de la distanță, făcând rost de vize de călătorie și acte false pentru oricine dorea să plece în altă țară și să scape din acel iad. 

            În acest fel, Tarok continua să împiedice oamenii să se omoare între ei și controla totul din umbră alături de familia lui și de iubitul său, care spera că într-o zi îl va revedea din nou.

            Dar în același timp nici fanaticii din oraș și din regiunile apropiate nu voiau să cedeze. cu fiecare zi care trecea, foarte mulți dintre ei erau din ce în ce mai furioși, când vedeau cum apar tot mai mult creștini în orașul lor. Și în acest fel apăreau noi conflicte cu mult mai violente ajungând de la atentate planificate în detaliu la adevărate lupe de stradă cu bâte, topoare și bombe artizanale, în centrul orașului cu mii de persoane care participau și sute de victime. Și oricât de mult încerca Tarok nu părea că poate face față la atâtea lupte animalice. Nici Tarok, nici poliția nu aveau control asupra mulțimilor, care se luptau zi și noapte pentru supremație.

Acum nu mai era vorba doar de care religie e cea corectă, ci și care grup ar trebui să conducă orașul, care nu mai avea de mult un lider de orice fel.

            Astfel fără vreo urmă de ironie, musulmanii deșii erau mai numeroși, începeau să se lupte și între ei, pentru a decide cine merită să conducă.

Situația a devenit atât de gravă, încât în zonă au fost detașate atât trupe ale armatei arabe, cât și numeroși soldați NATO, pentru a pune capăt o dată pentru totdeauna acestei nebunii.

Chiar dacă la început totul părea că va fi mai bine, în lunile următoare a devenit clar că aducând zeci de  mii de oameni înarmați într-un astfel de loc, nu poate decât să înrăutățească situația.   

            Soldații arabi erau de partea musulmanilor din oraș și doreau să își ajute frații să recucerească pământul sfânt, în timp ce trupele NATO fiind compuse aproape exclusiv din soldați americani și englezi, fraternizau cu creștinii și celelalte minorități din oraș, pe care îi apărau mereu și chiar începeau să le ofere arme și provizii, pentru a rezista mai mult.

Iar pentru a fi totul și mai complicat, la numai 6 luni distanță de sosirea trupelor militare, care au agravat situația, pe scenă au mai apărut 2 jucători, care au schimbat definitiv regulile.

             Cei doi erau generalul Edward Conners, care avea control deplin asupra trupelor NATO și care își sporise puterea profitând de situația instabilă din regiune, și sergentul Kemal Abin-Surr, un fost soldat în armata arabă, despre care existau zvonuri că a urcat extrem de sus în ierarhie ucigându-și superiorii unul câte unul.

Aceștia doi erau diferiți de ceilalți lideri, deoarece ei au reușit să unească fiecare grup de fanatici, în două grupuri imense și să convingă și oamenii care la început nu doreau să lupte, să se alăture cauzei.

Astfel creștinii și musulmanii nu mai constituiau doar mici grupuri de fanatici, care se ucideau orbește între ei ci erau 2 armate organizate, coordonate și bine echipate la care se adăugau și zeci de mii de soldați instruiți, din forțele NATO și ale armatei arabe.