CREDINȚA ÎMPOTRIVA IUBIRII

Capitolul 8: O JOACĂ DE COPIII

              Tarok nu era așa de sigur de vorbele mătușii sale, deoarece trecea printr-o criză de identitate începând să nu mai creadă vorbele lui Rozhin și simțea tot mai mult că vrea să renunțe la tot. Dar se pare că ziua de care vorbea Rozhin avea să vină mai repede decât se aștepta, fiindcă într-o dimineață când Tarok se plimba prin pădure, a fost zărit de un grup de 6 soldați.

              - Tu ! Stai pe loc.

              - Ceeee ?

Neînțelegând cine striga la el, Tarok a întors capul și atunci i-a zărit pe cei 6 soldați, care fugeau spre el.

              - Omorâți-l. Omorâți-l pe nenorocit.

              - Stați opriți-vă. Nu vreau să vă răn..

Unul dintre soldații extrem de furioși a început să tragă la întâmplare, reușind să îl nimerească pe Tarok în brațul stâng cu 2 gloanțe.

              - Aaaaaaahhhhhhh. Ce doare, aaaaaaaahhhhhh. Proști împuțiți ce sunteți.

Imediat ce și-a dat seama în ce pericol este, Tarok și-a scos unul dintre pistoale și a început să tragă foarte repede spre cei 6 până ce aceștia s-au oprit din alergat. Iar o dată încetiniți Tarok a luat-o la fugă spre pădure până ce nu i-a mai văzut deloc pe cei care îl urmăreau.

              - Cred că am scăpat de ei în sfârșit. Dar nu pentru mult timp.

Cunoscând foarte bine situația Tarok știa că acei oameni nu se vor da bătuți deloc așa că a continuat să fugă până la o zonă a pădurii pe care o cunoștea extrem de bine.

              Astfel după o pauză de câteva secunde Tarok a început să alerge din nou fără oprire și în acest timp rupând crengi, ramuri sau bucăți întregi de scoarță din toți copacii de care dădea folosindu-și chiar propriul corp pe post de proiectil pentru a lăsa cât mai multe urme pe unde trecea știind că așa va fi urmărit de atacatori în direcția în care voia, dar și că acele bucăți de copaci vor fi un semnal de alarmă când pericolul va fi tot mai aproape de el.

              - În sfârșit am ajuns. Nu am mult timp așa că trebuie să mă grăbesc.

Extrem de grăbit Tarok a început să examineze fiecare copac doborât de furtuna care avusese loc cu o seară înainte fiindcă apucase să vadă că acei soldați aveau arme foarte puternice inclusiv două 2 puști de lunetist calibru 50 și știa că avea nevoie de ceva puternic ca să îl folosească pe post de scut. Iar într-un final a găsit un copac foarte gros și extrem de solid după care s-a ascuns și a așteptat cu pistolul complet încărcat și pregătit să tragă.

Astfel în timp ce Tarok stătea ascuns și examina zona din jurul său plină de o ceață extrem de groasă singurele sunete care se auzeau erau bătăile propriei sale inimi care erau la fel de puternice ca motorul unei rachete gata de decolare, în timp ce totul în jurul său părea că ar fi amuțit complet.

              - Oare am surzit eu ? Ar fi trebuit să mă ajungă din urmă deja. Nu se aud nici măcar un ciripit de păsări sau vântul în depărtare.

Această liniște venită parcă din mormânt combinată cu ceața care părea că se mișcă și se apropia de el îl făceau pe Tarok să simtă o panică apăsător de intensă, acesta respirând din ce în ce mai repede și mai profund părând că respirația i se sincronizează cu viteza la care îi bate inima.

Fiind complet prins în această stare Tarok simțea că nu se poate mișca, dar în același timp avea o dorință puternică de a se ridica și a începe să tragă în toate direcțiile doar pentru a scăpa de cei care îl urmăresc.