FLΛME | Orice sa fi a mea

Los Angeles

Meseria de doctor nu era una tocmai usoara, aceasta venea la pachet cu nopti nedormite, epuizare fizica cat si psihica. Operati usoare pana chiar si cele mai grele in care mai putin de 12 ore nu iesi din sala doar sa stii ca ai salvat o viata. Aud uneori ambulanta asteptand apoi telefonul sa sune cu toate ca tura mea se incheiae.Tu pentru oameni trebuie sa fi un salvator care le da o noua sansa la viata. Vizitele la psiholog m-au ajutat pe plan emotional enorm de mult.

Vazusem oameni chiar si in cele mai oribile ipostaze. Asistasem de la un accident provocat din joaca pana la unul mortal din pricina vitezei sau neatentiei unui sofer. De la tentative de suicid la moartea unui nou nascut. Nu regret meseria pe care am aleso cu mult timp in urma. Urmam cariera tatalui meu, pe care mereu il considerasem un erou pentru cea ce facea. Ii inteleg mai mult ca perfect starile de oboseala si de epuizare psihica, nelinistea, insomniile dese. Faptul ca nu era tot timpul acasa nu ma afectase, ba chiar ma facuse sa il admir mai mult pentru tot ce facea.

Asa ca atunci cand am ales drumul acesta, am avut sustinere din parea ambilor parinti, moral cat si financiar. Nu voi regreta asta niciodata, dat fiind ca asa l-am cunoscut pe el. Inca imi aduc aminte perfect, eram in primul an de facultate in San Diego, orasul meu natal, cand am fost repartizata pentru a studia in Los Angeles. Vestea venise ca un glont pentru mine fiind ca nu parasisem orasul de foarte mult timp.

Era o oportunitate noua pe care am intampinato cu bratele deschise. Vestea o cutremurase pe mama insa stia ca nu ma poate tine legata de ei o viata intreaga. Tata fu tare bucuros ca urma sa studie la facultatea unde invatase el, si sa fac practica in spitalul in care isi incepuse el cariera, pana sa fie repartizat aici unde o si cunoscuse pe mama. 

Cat lucrasem in San Diego , fusesem mana dreapta a tatei. O mare parte din informatiile pe care le stiam se datorau tatei fiind ca, pe langa un parinte bun, a fost ce-l mai bun invatator pe care l-am putut avea. In acel an in care am facut practica pot spune ca am invatat ce-a ce invatau alti in 6.

— Ai luat tot, nu vreau sa uiti ceva si sa fi tot cu gandul.

— Da, mama. Pentru a mia oara,  nu mai sunt un copil , spun luando in brate.

— Draga mea si la 80 de ani tot fetita mea o sa fi, spuse aceasta strangandu-ma puternic in brate.

— Hai, Eleonore, nu iti mai face atatea griji, are aproape 20 de ani, e o femeie in toata firea. Si in plus a invatat de la ce-l mai bun.

Tata mereu fu mandru cu mine, nu era ruda sa nu ii povesteasca de reusitele mele. De la note bune pana la admiterea la facultate.

— Da Josh, dar nu vreau ca vreun baiat sa ii suceasca mintile pe acolo.

— Stie si ea sa judece, e tanara m-ai las-o sa se distreze.

Nu pot nega, fiind atat de preocupara de cariera mea nu avusem timp de baieti. Avusem cativa iubiti insa nu se ridicase niciunul din acestia la standardele mele. Probabil genul e barbat perfect pentru mine nu se inventase. Imi doream o poveste la fel ca a parintilor mei insa genul lor de dragoste era una luata din cartile cu poveste, de care eu nu avusem parte.

— Acesta a fost ultimul, spuse tata asezand cu grija ultimul meu bagaj.

— Sa ai grija pe drum, sa mananci si sa ne suni cand ajungi. Sa vi in weekend de cate ori poti.

Mama mereu fu o femeie cicalitoare dar nu o pot judecat, nu era ca si cum plec doar pentru cateva zile. Aveam sa ne mai vedem in vacante sau la telefon. Il strang pe tata in brate, simteam cum imi dau lacrimile. Nu mai stasem departe de ei atat niciodata.

— Nu plange iubito, spune tata stergandu-mi lacrimile.

— O sa imi fie dor de voi.

— Of, Eve a mea. O sa ne auzim la telefon in fiecare zi.