FLΛME | Orice sa fi a mea

Greseala noastra 1

—Ai plecat deja de acasă, Eveline?

— Da, tocmai am închis ușa și mă îndrept spre mașină. Nu mă mai stresa.

— Bine, grăbește-te.

— Bine, mamă, voi închide ușa mai repede. Mamă, ce e cu tine? Voi ajunge la timp.

— Bine, bine, doar haide odată.

Mama era în general o persoană foarte întârziată, dar când trebuia să mergem undeva, mai ales la un eveniment, era cea mai punctuală persoană. Am pus rochia cu bentita cu pene într-o geantă pe care am luat-o în spate, apoi am ieșit din noul meu apartament.L-am purtat pe Ayden prin tot orașul în căutarea unei rochii care să se potrivească temei și, mai ales, să-mi placă.

❧

— Să fii politicoasă cu oamenii, spune mama trecându-și degetele prin părul meu, pentru a mai desface buclele.

— Mama, o spui de parca v-am făcut de ras pe undeva.

— Nu, iubita, doar îți aminteam. Și să nu bei prea mult.

— Oh, hai, Eleonore, nu mai fi atât de grijulie. E deja mare și știe ce are de făcut, spune tata parcând mașina.

Am coborât din mașină și ne-am îndreptat spre intrarea în clădire.

— Numele, vă rog, spune un tip îmbrăcat în costum, care întâmpină oamenii la intrarea în local.

— Cooper, spune tata către bărbat.

Acesta răsfoiește agenda așezată pe o masă în fața sa.

— Cooper, v-am găsit. Urmați-mă.

Spune bărbatul și ne face semn cu mâna să-l urmăm înăuntru. Când ușile sălii se deschid, apare o cameră spațioasă, luminată pe două etaje. Un imens candelabru de cristal este așezat în mijlocul camerei, luminând-o cu o nuanță caldă de galben. Geamurile mari și draperiile voluminoase fac camera să pară și mai mare decât este. Mesele erau frumos decorate cu flori ornamentale, în special crini și orhidee, care erau agățate de suporturile înalte pe care se aflau câteva lumânări. Ringul din centrul încăperii era imens.

Bărbatul ne conduce la una dintre mesele din sală. Mă așez la masă și aștept.

Ce așteptam? Ei bine, nici eu nu știu cu siguranță, probabil să plec cât mai repede din acest loc.

Mesele încep să se umple pe măsură ce invitații sosesc. În timp ce mama discuta cu mătușa Bennetti sau mai degrabă asculta în ce locuri a mai fost, spre masa noastră se îndreaptă o femeie cu părul închis la culoare, în jur de 40 de ani, însoțită de un bărbat mult mai în vârstă decât ea. Aceasta se așează pe scaunul liber de lângă mama.

— Gloria Evans, se prezintă aceasta.

— Eleonore Cooper, spune mama întorcându-se spre ea zâmbind.

Aceasta dă mâna cu ea sub privirea iritată a mătușii, care era total deranjată că i-a întrerupt discuția.

— El este soțul meu, Richard, spune femeia.

— Încântată, spune mama dând mana cu el. El este soțul meu, Josh, iar ea este fiica mea, Eveline, spune mama arătând spre noi.

Tata dă mâna cu ea și soțul ei politicos, în schimb eu le adresez un zâmbet prietenesc. Muzica începe să sune din trompete și chitarele muzicanților din sală. Am terminat felul principal și am dansat de câteva ori cu tata, deoarece mama era mult prea absorbită de povestile ei. Însă nici cu el nu petrecusem mult timp, deoarece a dispărut la barul mic cu domnul Evans, lăsându-mă singură la masă cu mama și cele două femei. Masa la care eram așezați avea 8 locuri, însă acum familia mea, mătușa cu soțul ei și cei doi străini, nu mai erau nimeni, aproape jumătate de seară scaunul de lângă doamna Evans a rămas gol, semn că ori mai așteptau pe cineva care nu mai venea, fie au incurcat numerele invitațiilor de la masă.