Un strop de iertare

753 64 12
                                    

RYAN

Îmi simteam capul foarte greu, nu imi puteam misca bratele sau picioarele, o durere in partea stanga a abdomenului imi navali corpul iau un gust ingrozitor de sange imi aparu in gura. Auzeam strigate din toate partile fara sa stiu ale cui erau, o lumina alba puternica aparu in fata ochilor mei iar apoi negru. Un țiuit al dracu de enervant imi strabatu urechile.

Cu greu mi-am deschis ochii, iar un tavan alb proaspăt vopsit mi-a întâlnit privirea. Mi-am strâns ochii din cauza luminii puternice și apoi cu greu i-am deschis la loc, mi-am dus cu dificultate mâna la ochi și abia atunci am observat branula înfiptă în el. Mi-am ridicat puțin capul, privind în jurul meu.

În fața mea se contura un salon de spital rece și impersonal. Când mi-am lăsat capul înapoi pe pernă, o durere ascuțită m-a străbătut, făcându-mă să gem involuntar. Am simțit cum camera începea să se învârtă în jurul meu, iar un val de greață m-a cuprins.

Ce s-a întâmplat?

Nu îmi aminteam nimic din seara trecută. Singurul lucru pe care îl țineam minte era faptul că mă aflam la volanul motocicletei mele, pregătit să sar peste o rampă, iar apoi totul devenise negru.

Încercam să-mi aduc aminte cu disperare ce s-a întâmplat, dar evenimentele păreau să fi dispărut în neant. Gândurile îmi erau tulburi, iar durerea pulsantă din cap mă împiedica să mă concentrez.

Am auzit usa salonului deschizându-se iar privind din nou în jur, am observat siluete aflata în mișcare pe lângă patul meu. Privirea imi era incetosata fara a putea distinge cu exactitate persoana, era îmbrăcată intr-un costum albastru lucru care ma facut sa presupun ca era o afurisita de asistentă. Gândurile mele erau pline de întrebări fără răspuns: Ce mi s-a întâmplat? Cât timp am fost inconștient? Și, poate cel mai important, de ce mă simțeam atât de fragil și confuz?

Încercam să-mi adun cuvintele și să cer explicații, dar vorbele nu imi paraseau nenorocita de gura, blocandu-se în gât. În acel moment, singurul lucru pe care îl puteam face era să aștept.

Am simtit o mangâiere calda pe bratul meu inghetat, am vrut sa ma retrag si sa ma revolt pentru gestul sau dar o bucata metalica spiralata si rece ma facu sa ezit. Mirosul de cirese proaspat coapte combinat cu cel al crinilor, atingerea fina si usor ezitanta.

Eveline.


EVELINE
CU O SAPTAMANA IN URMA


— Ce-l mai ingrozitor film vazut vreodata, spun revoltata parasind sala de cinema.

Observ ca thrillerele nu prea sunt pe gustul tau, spune Ryan indesand in gura floricelele de la fundul cutiei cu popcorn.

Nu ma refer ca le urasc insa acesta a fost jalnic rau, am aruncat cutiile la cosul de gunoi parasind clădirea cinematografului.

Cerul era destul de înnorat semn ca o ploaie in orice secunda nu iesea din discutie. Acceptasem sa ies la o intalnire cu Ryan dar fara motorul sau care imi provoca un atac de cord doar cand il priveam.

— Haide sa ne grabim inspre casa, nu vreau sa ne prindă ploaia pe drum.

— Daca ai fi acceptat sa vin cu motorul nu am fi fost in situatia aceasta.

FLΛME | Orice sa fi a meaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum