FLΛME | Orice sa fi a mea

Distruge-ma bucata cu bucata

Pun costumul de asistenta și sabotii în ghiozdanul meu mic. Trec peria de două ori prin părul meu lung și apoi îl prind în coadă. Mă dau cu parfum și eram gata. Iau cheile mașinii apoi ies din apartament.

— Ne vedem la cafeneaua din apropierea spitalului, spune Ayden la capătul celălalt al firului.

— Da, acum plec de acasă, voi ajunge în cam zece minute.

Închid ușa apartamentului apoi cobor la mașină. În această săptămână urma să fac practică, partea cea mai rea era că lucram seara pentru a ne obișnui cu turele de noapte. Eu și Ayden stabilisem să bem o cafea înainte de a începe programul, așa că odată ajunsă la volanul Range Rover-ului meu, am pornit către singura cafenea deschisă.

Era luni iar Ryan ar fi trebuit să se întoarcă mâine dimineața, finala urma să aibă loc în această săptămână, însă cu toate acestea un sentiment neplăcut mă răvășea de când mă trezisem. În aceste trei zile de absență nu primisem niciun semn de la el.

Este okay, Eveline, ești prea paranoică. Competiția nu este una tocmai ușoară, așa că a avut nevoie de concentrare.

Virez la dreapta în parcarea spitalului apoi cobor din mașină, cafeneaua era la două străzi distanță, așa că puteam merge pe jos până acolo, lucru pe care l-am și făcut. Ayden mă aștepta la una din mesele de pe terasa cafenelei cu două cești de cafea.

— Scuze dacă ai așteptat după mine, spun luându-l în brațe apoi așezându-mă pe scaun.

— Nu e nicio problemă, nu am ajuns demult. Am comandat două cafele, una cu caramel și una cu aromă de fistic pentru tine.

Zambesc si iau o gura uriasa din cafea lasand bautura calda si dulce sa imi alunece pe gat.

— Cum a fost vizita la ai tai si balul?

Din cauza lui Ryan nu reusisem sa mai petrec atat de mult timp cu Ayden, ne vedeam la cursuri si cam atat.

— A fost bine, la petrecere am plecat destul de devreme pentru ca nu m-am simtit tocmai bine, spun sorbind din cafea.

— Mai plimbat tot orasul ca sa porti o rochie o jumatate de ora si apoi sa pleci ? spune acesta facand o fata trista.

Am chicotit apoi am adăugat.

— Dar in acea jumatate de ora am fost ce-a mai frumoasa de la bal, spun zambind larg.

— Atunci se compensează, spune Ayden si bea din cafea.

La terasă se afla și un grup de tineri care se certau pe programul de la micul televizor cu ecran plat aflat pe unul din stâlpii de susținere ai cafenelei. Televizorul se afla pe un canal sportiv unde două persoane comentau despre concursul de motocross și despre finala care urma să înceapă. Ochii mei au rămas atenți asupra televizorului privindu-l pe unul dintre comentatori.

— Au rămas 5 finaliști în seara aceasta care se duelează pentru premiul de...

— Nu știam că te pasionează sportul, spune Ayden răpindu-mi atenția de la televizor.

— Nu mă pasionează, eram doar curioasă la ce erau atenți ei, spun făcându-i semn la masa din fața noastră.

— Fără nicio îndoială, Ryan Evans a câștigat 4 ani la rând. Însă nici adversarul său Mason Young nu este mai prejos.

— Cred că Mason e singura amenințare pentru Ryan.

Spune unul dintre bărbați iar în dreapta ecranului apar poze și filmări cu cei doi de la ultima cursă înainte de finala în care aceștia dădeau un interviu. Pe ecran apare Ryan, îmbrăcat în costumul de motociclist ținând casca în mână, avea părul răvășit ca de obicei iar transpirația îi făcea fața să strălucească. Acesta răspundea presei la unele întrebări legate de concurs.

Îl priveam atentă iar un nod în gât și o durere ireală în piept apăruseră. O blondă cu părul lung, subțire și cu un piept generos îi sări în brațe. Acesta nu ezită și își lipise buzele de ale ei sărutând-o cu foc.

— Eveline, ești bine? spune Ayden punând o mână pe umărul meu.

M-am întors cu fața înspre el și am adăugat.

— Da, sunt bine. De ce întrebi?

Acesta își puse o mână pe obrazul meu și cu degetul mare îmi șterse o lacrimă care se prelingea în jos. Nu realizasem că începusem să plâng.

— Sunt bine, doar mi-a intrat ceva în ochi, spun amuzată ca să scap din situația aceasta.

Mam sters la ochii apoi mam ridicat de pe scaun.

— Haide sa mergem, e tarziu si nu as vrea sa intarziem.

Ayden se ridicase si el, am luat doua pahare cu cafea la pachet si am pornit inspre spital.

❧

Eram la sectia de urgente, Ayden plecase cu ambulanța pentru o interventie urgenta iar eu stateam pe scaun dupa tejghea rasfoind niste rapoarte. Eram singura la secția de urgente, fara pacienti, fara personal. 

Gandul nu inceta sa imi fuga la imaginile difuzate pe televizorul de la cafenea. Durerea din piept nu disparuse nici pana la ora actuala. Ma simteam dezamagita, ma înțepau ochii. Mi-am muşcat limba să opresc lacrimile nenorocite.

In minte incepeau sa se deruleze toate scenele si momentele împreună din ultimele doua săptămâni.

Chiar durea.

Sperasem... drace, chiar sperasem să nu fie asa, el să fie altceva. Să nu fie o minciună, un cadou impachetat frumos pe care sa il accept si care sa imi calce sentimentele in picioare.

În momentul în care mi-am dat seama că lovitura pe care mi-o dăduse Ryan provocase atata dezastru in inima mea, am realizat cât de tare mă atașasem de fapt de el.Trebuia să îmi calc inima în picioare. Să scot din mine toată otrava pe care o injectase zilele astea.

Iubirea nu erau pentru mine, trebuia să mă tin departe de el la fel cum făcusem cu toti băieți.

Am luat o gura din cafea si mi-am sters lacrimile care in potriva voinței mele își facusera loc si cazura șiroaie pe obraji.

Sirenele pornite ale ambulantei începuta sa sune de cealaltă parte a ușii. Doctorul Grace, care era si profesorul meu de anatomie de la facultate iesise panicat de pe usa care despartea sala de urgente de spital. Deschise larg usile salonului iar cand l-am vazut pe Ayden si Minthe impingand o targa m-am ridicat in picioare. Am trecut pe langa tejghea iar respiratia mi sa oprit, picioarele incepura sa imi tremure, simteam cum urmeaza sa cad jos. M-am rezemat cu o mana de tejghea incercand sa imi adun fortele sa mai pot face ceva.

Ryan..

Avea o masca de oxigen pe fata, tamplele, mainile, tot corpul ii era plin de sange. Era plin de vanatai, costumul de motociclist era rupt pe a locuri. Parea ireal.

Cu ultima farama de putere am bagat codul usilor pentru a se deschide si a le face loc sa inainteze spre sala de operație. Fugeam in urma lor iar cu fiecare pas simteam cum inima mi se strânge in piept.