Colți de argint

Prolog

🐈‍⬛

[...]

── Vă mai aștept pe la mine!

A zis zâmbitoare tânăra doctora spre pacienta ei din brațele stăpânei sale. Cățelușa dădea entuziasmata din coada cât doctora ei o mângâia pe cap. Ce fericită era acum. Când ajunse la ea, era bonlava. Nu avea poftă de mâncare și nici de viață se putea spune, dar, o dată ce a fost pe mana doctorei Yi, normal că micuța patrupedă îndată și-a recăpătat culoarea.

Stăpâna ei era așa de recunoscătoare. Mai fusese și la alți doctori, dar mulți au zis că e doar o perioada și că își va reveni. Femeia îngrijorată că prietena ei va ajunge să moară de foame, a mers până la urmă la doamna doctor Yi la sugestia unei prietene.

── Vă mulțumim, doamnă doctor! Fără dumneavoastră micuța mea ar fi murit de foame dacă continua în acest mod.

── Asta e treaba mea, nu aveți de ce să-mi mulțumiți.

Sărută capul micuței patrupede, apoi se uită la stăpâna ei.

── Fiți doar mai atentă. E într-adevăr normal sa fie mai ,, nefericită " aceasta perioada, având în vedere că și-a pierdut puiuți. Dar cu joaca și multă iubire și atenție, își va reveni draga de ea. Va aștept și săptămâna viitoare pentru a vedea cum evoluează.

Îndată aceasta aprobă. A mai mulțumit o dată doctorei, apoi a plecat. Doctorița a zâmbit. Îi plăcea să vadă cum oamenii erau îngrijorați pentru micuți lor prieteni necuvântători. De multe ori, niște animale erau adevărata familie a multor oameni.

Și pentru ea era așa. Deși nu avea nici un animal de companie, avea grijă de cei pe care ii intanlea pe străzi. Considera că era mai bine așa, plus nu ar avea destul timp pentru a se ocupa. Majoritatea zilei este la cabinetul ei, iar când ajunge acasă, mănâncă și bagă somn.

Un animăluț are nevoie de multa atenție și iubire, cea ce ea nu poate oferi din păcate, dar este mulțumită atâta timp cât oferă din puținul ei timp, celorlalte animăluțe de pe străzi când le întâlnește, și pe cele de la clinică. Putea să spună că ele erau animalele ei.

Cum doamna Cha fusese ultima ei pacienta pe ziua de astăzi, programul ei se încheiase. Înainte de a pleca, și-a verificat animalele ce le avea la cabinet. Le-a hrănit, apoi a oferi fiecăreia câte puține mângâieri. Avea toate speciile. De la hamsteri, la pești, șerpi, papagali, avea chiar și un corcodil.  A fost o uimire și pentru ea să cadă că cineva are adoptat un crocodil, dar până la urmă, iubirea față de animale nu ținea cont de specia sau rasa lor.

O dată ce a terminat de hrănit animalele, a închis locul și a plecat spre casa. Abia aștepta să ajungă acasă.

Tot acest proces putea dura și la trei ore. Era complicat, deoarece mai le și consulta și dădea tratament, iar cu unele putea fi chiar greu, mai ales la cele exotice,care aveau o atenție mult mai mare.

Era ora 23 cand mergea spre casă. Nu stătea chiar departe de cabinet, de aceea mergea pe jos mereu, făcând un drum de aproximativ 10 minute.
O dată ce ajunse în apropiere de bloc, și-a scos cheile pentru al deschide, dar nu a fost atenta la un mic detaliu.

Fusese urmărită de cineva. Nu doar acum sau astăzi. De săptămâni bune o persoana o urmărea, dar ea fiind atât de ocupată și prinsă cu animalele, nu a stat să observe asta.

O dată ce a vrut să deschidă ușa blocului, persoana aceea a profitat că nimeni nu era în jur și o adormise pe femeie extrem de ușor. O dată ce a băgat-o în mașină, și-a sunat șeful.

── Da domnule, o am. Acum voi veni cu dânsa.

── În sfârșit faci și tu ceva bun. Adu-o mai repede, și dacă mă dezamăgește, te omor pe tine, dar și pe ea.

── Nu veți regreta că ați avut încredere în mine. Va jur, ea îl va putea trata pe Colți de Argint.

Bărbatul nu a mai stat la discuții, și a închis. El voia fapte, nu vorbe. Nu putea pierde acest exemplar din cauza unei greșeli extrem de proaste. Exemplarul ce el îl deținea, era un hibrid atât de rar și puternic. Îi aducea 10 mii de dolari sau chiar mai mult, într-o simplă seara. Cum poate să piardă o asemenea comoară?

Privirea de pe telefon, și-a mutat o spre băiatul ce era în lanțuri. Corpul îi era tot roșu din cauza sângelui. Era plin de răni, și se vedea clar că cu greu respira. Dacă era în puterile lui, clar bărbatul era cel care nu avea să mai respire în acest moment.

── Vezi ce se întâmplă Colț, dacă ești băiat rău?

Întrebă și se apropie de el. Îl apucă de față, apoi îl plesni. Nu era îndeajuns că era în suferință, încă continuă să-l rănească.

── Mă faci să cheltui bani pe doctori proști. Vezi dacă omori pe cine nu trebuie, băiete?

Băiatul abia era conștient, însă începuse să mârâie. Nici nu mai avea putere să se transforme în forma lui unde era invincibil în fața acestor arătări de oameni pe care îi numește stăpâni.

Din fericire pentru el, a reușit să îl ucidă pe unul. Din nefericire pentru el, celălalt a scăpat cu viață și acum el s-ar putea sa nu scape cu viață, dar sincer ar fi o scăpare.

── Mai și mârâie. Ce drăguț.

Râse acesta, apoi a plecat din pivnița in care îl ținea, lăsându l pe brunet să-și se chinuie pentru viața lui. Pe cât voia să moară, dorința de a trai însă era de două ori mai mare. El nu era un laș sa moară. El avea să lupte. Avea să-l ucidă și pe acest nenorocit, apoi va trăi liber oriunde altundeva, ferit de oameni. Ura oameni din tot sufletul lui. Din cauza lor, era nevoit să se bată cu semeni de ai lui. Nu doar să-i bată, și să-i ucidă, doar pentru a câștiga ceva numit ,,bani" pe care el oricum niciodată nu-i vedea.

Încercase să se transforme din nou, dar își provoca doar durere. Nu avea decât să geamă de durere in acel loc blestemat, și să aibă speranța, că va trece și peste asta. Măcar de ar fi ajuns să-și lingă rănile pentru a calma puțin durerea, dar nu putea. Singurul lucru ce-l putea face, era să aștepte să treacă de la sine.