între trecut și vremi cerești

17 5 6
                                    

:

a fost odată ca-n povești
o fată visătoare
ce își dorea să-ngrămădești
între trecut și vremi cerești
o prietenie-arzătoare.

nu ar fi vrut să o iubești
mai mult decât pe alții,
ci doar s-o faci să râdă și
să vă distrați ca frații.

ar fi dorit să povestiți
de lună și de stele,
și stâlp de sprijin să vă fiți
în momentele grele.

și pentru-n-amăgitor moment
ați fost și voi prieteni.
mai mult nu ai putut s-oferi
din drumul celor teferi.

căci s-a desprins din calea ta
o altă cale-n față
și ai pășit grăbit pe ea
fără să știi că o lăsai
pustiită pe fată.

în urmă fata te privea
cu ochii plini de lacrimi,
căci clar vedea până și ea
că asta este calea ta
și nu o-mparți acum cu ea.

să fie totul doar o vis,
prietenie trecătoare?
orice a fost s-o fi și stins,
dar fata a rămas de-atunci
cu fața udă-n Soare.

Orbi goiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum