Pot să-l omor pe cel care a inventat ceasul deșteptător? Opresc alarma și mă dau jos din pat. Înc-o zi, înc-o zi de școală. Ce poate fi mai frumos? Exact, TOTUL!
Îmi fac rutina de dimineață și cobor la parter, în bucătărie, unde-l găsesc pe Felix, fratele meu geamăn. Îmi pun un castron de cereale cu lapte și încep să mănânc, alături de el.
După masă, urc la etaj și încep să mă îmbrac. Vestimentația de azi constă într-o pereche de blugi negri și-un tricou de aceeași culoare. Mă uit în oglindă și nu semăn deloc a mine, dar nici nu vreau. Prefer să mă creadă ciudată decât să-și dea seama cine sunt.
Îmi iau ghiozdanul și merg în garaj. Urc pe motocicleta mea și pornesc în urma lui Felix. Și el s-a îmbrăcat complet opusul la cum se îmbracă în mod normal, dar asta nu mai contează.
Ajungem la o stradă distanță de liceu și oprim motoarele. De aici trebuie să mergem pe jos pentru a nu părea suspect. Acum observ că Felix a exagerat cu albul. Seamănă cu cocalarul pe care l-am văzut acum două străzi.
Intrăm pe poarta liceului, iar Felix se duce la grupul său de prieteni. În câteva secunde, mă trezesc cu Eric lângă mine. Eric este un băiat foarte bogat de aici, dar și singurul meu prieten. Singura chestie pe care n-o suport la el este că o are ca soră pe Julia.
Începem să vorbim și-mi povestește de un băiat mișto pe care l-a văzut, dar n-a apucat să-i ceară Instagramului. Îl consolez și-i zic c-o să mai găsească. Mă bucur că el nu este ca sora lui, ci opusul.
Ajungem în clasă și mă așez în bancă, lângă mine vine Felix și mă întreabă, din privire, dacă am ambele telefoane la mine, eu îi răspund afirmativ. Noi avem o schemă pentru a nu mai scris în timpul ore și chiar funcționează.
Intră profa în clasă și pun unul dintre telefoane, sub bancă și apăs pe butonul de înregistrare audio. Profa începe să predea, iar noi suntem singurii care nu scriu, dar nici n-avem nevoie. Eu am 10 pe linie, la fel și Felix.
Pe la jumătatea orei, ușa se deschide și intră Julia. Oare de ce nu mă miră că a întârziat atât? Se duce în banca ei, fără să zică ceva, iar profa nu insisită. Nimeni nu comentează și ne întoarcem la ce făceam și-n înainte.
(***)
-Mâine vom da test din ultimele 5 capitole. Julia Menendez, am primit cerere de la părinții tăi pentru a nu-ți mai da note aiurea, asta înseamnă că trebuie să înveți.
Spune profa de mate și iese din clasă. Aceasta a fost ultima oră și abia aștept să ajung acasă. Îmi ridic telefonul de sub bancă și verific dacă e toată lecția de azi.
Îmi iau ghiozdanul în spate și vreau să plec, dar apare Julia lângă Felix și trebuie să-l aștept. Aia e în limbă după fratele meu, iar asta mă enervează. Felix n-o să de coboare niciodată la nivelul ei.
După câteva schimburi de replici, Felix vine la mine, iar Julia pleacă nervoasă. Mă uit la el confuză și încerc să înțeleg ce i-a putut spune.
-A vrut s-o ajut la mate și an refuzat-o.
Aprob și plecăm spre motociclete. Pornim spre casă și observ o mașină neagră, în spatele nostru. Ceva îmi spune că știu cine e înăuntru. Îi fac semn lui Felix să mergem pe drumuri diferite și așa facem.
Ajung acasă și-l observ pe Felix că tocmai a ajuns și el. Opresc motorul, în garaj și intru în casă. Dacă ne-au urmărit, eu o omor pe proasta aia. Mașina aceea aparține familiei Menendez.
Voiam să merg în camera mea pentru a repeta lecțiile, dar aud soneria de la ușă și îngheț. Domnișoara fandosită a aflat unde locuim. Felix îmi face semn să tac, s-ar degeaba. Se duce să deschidă ușa, iar în casă intră Julia cu Eric. Măcar voi avea cu cine să mă distrez pe seama durerii fratelui meu.
-Alo, Alo, Alo! Nu ești la tine acasă. Pleacă. Eric, poți rămâne.
Începe să vorbească Felix, dar în zadar. Eric tot încearcă să-și convingă sora, dar nu-l ascultă. Se uită la mine cu părere de rău și intră după sora lui.
Inițial voiam să-i țip în față și să-i iau familia la rând, dar tac. Îl trag pe Eric după mine și-l las pe Felix cu Julia, rugându-mă să n-o bată.
Îmi scot telefonul secundar și-l conectez la laptop. Pornesc un program care transcrie în word înregistrările audio.
Nici n-am apucat să deschid gura, deoarece aud un zgomot de spart, venind de la parter. Intru în living și rămân mască. Nici Felix nu mai mișcă atunci când îmi vede fața. Să plece acum sau o omor. Julia mi-a spart o figurină de colecție care valorează 20 de milioane de dolari.
-Dacă mai vrei să prinzi testul de mâine, ai face bine să fugi cât de țin picioarele de aici.
Zice Felix atunci când vede că fac un pas în living. Julia mă privește cu superioritate și iese din casă. Eric își cere scuze în numele ei și pleacă după ea.
Verific celelalte figurine din colecție, dar sunt întregi restul. Măcar atât! Dacă erau mai multe daune, m-aș fi dus să-i fac un scandal de n-ar mai fi scăpat de mine niciodată.
(Sper sa ajung undeva cu povestea aceasta)
CITEȘTI
De Fațadă (GirlxGirl)
JugendliteraturJulia este acea tipă cu nasu' pe sus care se crede mai importantă de cât restul "sclavilor" din jurul ei și vrea să fie tratată ca o regină... Sau poate că nu. Asta vrea să pară a fi, dar, în realitate, este complet opusul. Olivia este ciudata lice...