Love makes me happy

Capitolul 10

Andi : Pentru că e SCHIZOFRENICĂ.

M-am simțit copleșită de acest răspuns. Dintre toate răspunsurile din lume, pe ăsta nu l-aș fi ghicit niciodată. Dar copleșită în sensul rău. Era un sentiment de uimire amestecat cu milă față de ea. Asta era prea mult. Diva perfectă, fără nici un cusur, Carla, fata bogată care avea tot ce își dorea mereu , era defapt atât de imperfectă.

Eu : Andi, îmi pare rău pentru tot, am spus și l-am îmbrățișat.

Andi : Nina, Carla face parte din viața mea și nu trebuia să îți ascund asta. E vina mea. Nu trebuia să mă prefac că nu o cunosc sau că îmi displace. Și ... trebuia să îți spun adevărul despre mine. Despre cum am fost, chiar dacă asta te sprie.

Eu : Nu, Andi , nu îmi pasă cum ai fost , ci doar cine ești acum .

Andi : Iar aseară, după ce am plecat de la tine, am fost la petrecerea ei să văd dacă e bine . Și nu era. Făcuse o criză groaznică, și toate prietenelei false credeau că se preface. Că vrea doar să atragă atenția. Că o face pe nebuna așa cum vrea să pară mereu. Și dacă nu ajungeam la timp acolo, azi nu mai venea la tine să își păstreze masca de fată perfectă, superioară tuturor.

L-am îmbrățișat. Era un om minunat. Absolut minunat.

Andi : Da, Nina. Și sub masca pe care și-o pune mereu , ea suferă. Părinților ei nu îi pasă de ea. Dacă își ia pastilele sau nu, dacă e fericită cu adevărat, știu doar să îi dea bani . Atât. Și dacă nu era fata asta atât de narcisistă și rea, eu aș fi fost și acum acea persoană pe care nu ai fi vrut să o cunoști.

L-am îmbrățișat iar . Simțeam din toată inima să fac asta, pentru că el o merita.

Eu : Deci aseară ai fost la spital cu ea, am spus eu prinându-l de mâini, iar el dădu afirmativ din cap.

Andi , faptul că ai avut curajul să îmi spui despre cum erai tu înainte, arată că ești o persoană cu o inimă de aur. Mult mai bună decât mulți care se dau așa. Ești absolut perfect, pentru mine, i-am spus și l-am sărutat.

Am stat îmbrățișati minute întregi. Dar timpul alături de el trecea mult mai repede decât atunci când eram cu tata, sau ... ooo, nu , tata. Mi-am amintit.

M-am zmuncit dintr-o dată din îmbrățișarea lui.

Eu : Cât e ceasul ?

Andi : Vai, am și uitat. Trebuie să te duc cât mai repede acasă . E 15 : 30. Haide repede.

Am luat un taxi din parcare care ne-a dus pe aleea Salcâmilor. L-am îmbrățișat și i-am spus să îmi țină pumnii, să nu fi ajuns tata acasă sau Marina să nu fi disperat.

Andi : Pa, Nina, ne vedem mâine.

M-a sărutat pe frunte și a plecat în direcția opusă. Am fugit până în fața casei. Da, era liniște, și mașina tatei nu era. Asta mă bucura. Am ciocănit la ușă. Nimeni nu a răspuns, mă simțeam ciudat. După minute bune, ușa mi-a fost deschisă.

Dar nu de Marina sau tata, ci de o femeie tânără, pe care nu o văzusem până acum.

Femeia : Tu trebuie să fi Nina. În sfârșit.

Eu : Unde e Marina? Sau tata? spun eu speriată.

Femeia : Nina, tatăl tău a avut accident de mașină azi dimineață.

Am leșinat.