Love makes me happy

Capitolul 9: Motivul

Dintr-o dată nu mă mai simțeam în siguranță. Voiam acasă. Voiam să văd o persoană cunoscută . Nu mai aveam bani. Telefonul mi-era descărcat.

Mă simțeam pierdută.

M-am ridicat de pe bancă și m-am uitat în jur. Erau oameni pe stradă. Destul de mulți . Când trecu o doamnă prin dreptul meu, m-am ridicat și am întrbat-o :

Eu : Nu vă supărați, îmi puteți spune cât este ceasul?

Doamna se uită la ceasul de mână și îmi arătă că e ora 13 : 30. I-am mulțumit și m-am așezat la loc pe bancă. Eram de-a dreptul îgrijorată. La ora 14 : 00 trebuia să termin orele, iar la 14 : 20 trebuia să fiu acasă. Ceea ce ce însemna că mai aveam doar 50 de minute să ajung acasă. Eram practic disperată . Mă pierdusem. În New York.  Trebuia să găsesc drumul spre casă, și asta repede. 

M-am ridicat de pe bancă și am luat-o la fugă spre o strada care îmi părea mai puțin străină decât toate celelalte, deși talpa tenisului îmi era desprinsă pe jumătate. Dar când am intrat pe străduță , mi-am dat seama că nu mai fusesem acolo niciodată. Am intrat într-o patiserie de pe marginea drumului, și am întrebat vânzătoarea dacă știe pe unde ar trebui să o iau ca să ajung pe aleia Salcâmilor ( străduța pe care veneam eu de la școală ), dar femeia clătină din cap dezaprobator. Am întrebat mai mulți oameni de pe stradă, dar nici unul nu știa. 

Da, mă pierdusem . Dar ce era și mai important , era că îmi pierdusem și ultima fărâmiță de speranță. Eram printre necunoscuți . Acum îmi doream să îl văd pe tata, chiar dacă sunt conștientă că viața mea va deveni un calvar după. Voiam să o văd pe Marina, doica mea enervantă , sau pe Lola, unica mea prietenă.  Voiam să văd orice față cunoscută, care mă putea ajuta. 

Am rătăcit pe străzi până  au început să mă doară picioarele și talpa papucului să se desprindă de tot. Probabil trecuse timpul și deja era ora 14 : 00 . Trebuia să dau cumva de Lola. Dar telefonul îmi era descărcat. Dar îmi veni o idee. Puteam ruga pe cineva oarecare, de pe stradă, să-mi împrumute telefonul pentru un mesaj. Prima pe persoană pe care am întrebat-o, ma refuzat, dar a doua mi-a oferit telefonul .

Mesaj : ,, Lola, am coborât din taxi înainte să ajung acasă. Sunt pierdută, speriată, și nu știu ce să fac. Defapt singurul punct cunoscut e o brutărie , care se numește ,,Louise,,. Te rog, ajută-mă cumva, trebuie să ajung acasă. ,,

Trecu timpul , dar Lola nu veni. Eram de-a dreptul îngrozită. Marina cred că înnebunise. Și tata... nu venise de două zile acasă, deci trebuia să sosească din clipă în clipă, dacă nu cumva deja e acolo și sună la poliție .  Viața mea, atât de complicată acum , avea să devină mult mai rea. Și da, încă mă mai gândeam la Andi și la tot ce îmi făcuse. Dacă voia să fie cu Carla, sau cu oricare fată de la petrecerea ei tâmpită, trebuia să nu își bată joc de mine. Trebuia să mă lase în pace și să nu-mi deranjeze viața și așa nu prea roz.  

Cineva mă atinse pe umăr.

Andi : Am venit să îți explic tot și să te duc acasă. 

Eu : Ce cauți aici ? I-ai luat telefonul Lolei ??? am spus eu nervoasă întorcându-mă spre el brusc.

Andi : Lasă-mă te rog să vorbesc. Lolei i-am explicat, și a înțeles. 

Eu : Hai , atunci .. explică-mi de ce Carla avea o poză cu tine la Club 8, cu o sticlă de băutură în mână și cu o fată în brațe !

Andi : Pentru că poza aia nu e de aseară. E veche . Acum nu mai sunt așa.

Eu : Nu înțeleg... dacă ai de gând să-mi torni minciuni, nu te obosi, pentru că..

Andi : Nina. Eu o cunosc pe Carla de multă vreme. Și da, suntem prieteni.  Dacă mă lași să îți spun toată povestea, vei înțelege. 

Eu : OK, te ascult . 

Andi : Înainte cu ceva timp, eu nu eram așa cum sunt acum . Adică , eram genul de băiat care stătea prin cluburi, cu fetele, se îmbăta, se bătea cu băieții, ajungeam chiar și la poliție , iar părinții mei nu erau deloc mândri de mine...până am cunoscut-o pe Carla. 

Eu : Ceea ce spui... că tu ești îndrăgostit de Carla?

Andi : Nu , Nina...lasă-mă să vorbesc. Eram într-o seară în club, și a venit acolo un grup  de fete. Era și Carla cu ele. S-au îmbătat. Dansam cu toții. M-am apropiat de Carla . Am vrut să o iau în brațe, să mă comport cu ea așa cum o făceam cu toate. Dar ceva s-a întâmplat. A leșinat, i-a fost rău și a făcut o criză.  Am simțit nevoia să o protejez, ceea ce o fac până în ziua de azi .

Eu : Dar nu înțeleg, de ce ai vrea să faci asta ???

Andi : Chiar vrei să știi ?

Eu : Da, vreau.

Andi : Pentru că e SCHIZOFRENICĂ.