Love makes me happy

Capitolul 4

Deodată se auzi un huruit de mașină . De Nisan. De mașina tatei . Oooo, Doamne ! Nici nu îmi dădusem seama că intrasem pe strada mea. Tata ieși din mașină . Eu veneam cu un băiat. Acasă. Dacă mă vedea, viața mea de adolescentă se termina o dată pentru totdeauna.

M-am panicat rău de tot. Nu știam ce să fac.

Eu : Pleacă !!! Acum ! Te rog ! Repede, ascunde-te după tufișul ăla! spun eu îngrozită de ce ar urma dacă tata m-ar fi văzut lângă el . 

Andi : Ceee? Stai !

Dar nu mai avu timp să spună nimic că deja îl împinsesem în tufiș, deși el se împortivi. Am luat-o imediat la fugă spre casă . Tata mă văzu . Dar spre binele meu, eram singură, DAR FĂRĂ TELEFON LA URECHE .

Tata ( dl. Rădulescu ) : Nina? Ai venit cumva singură de la școală fără telefon? Fără să vorbești cu Marina?

Eu : Haide, tată! Sunt bine ! Chiar crezi că am 5 ani și nu îmi pot purta singură de grijă ?

Tată : Nu schimba subiectul ! Spune-mi ce se întâmplă sau  o concediez pe bona aia neglijentă și tu, domnișoară, ești pedepsită !

Eu : ......

Dar fix în acea clipă Marina ieși din casă cu jacheta și pălăria băbească pe care le purta mereu afară, și pot să zic ( mirată și eu de situație ) , că îmi salvă viața. 

Marina : Ce vreți să spuneți, domnule Rădulescu ? Tocmai am fost să o iau pe Nina de la școală.

Eu : Pentru că mi-am stricat telefonul.... și am sunat-o de pe numărul unei colege...continui eu minciuna.

Tata : Și atunci de ce erai afară, acum ? mă întreabă suspicios pe mine.

Eu : Am mai rămas două minute să îmi oxigenez creierul. Să respir și eu aer curat, și așa mă ții toată ziua închsă în casă.

Tata : Nu sări așa la mine, Nina!

Scot telefonul din buzunar și i-l arăt. Fața i se lumină. Mă credea . Pe mine și pe Marina, bona mea enervantă.

Tata : Așa e , m-am înșelat. Sunt mândru că ai înțeles în sfârșit ce înseamnă să fi responsabilă. Ai făcut foarte bine că ai sunat-o pe Marina, și nu ai făcut prostia să vi singură de la școală. Mă îmbrățișă .

Offf, doamneee. Mă mir cum de crezuse minciuna asta atât de ușor. Dar partea proastă e că probabil acum Andi nu mai vrea să mai aibă de-a-face cu mine. După cum m-am comportat azi, cu siguranță are și motive. Destule motive. Oare mă văzuse vorbind cu tata? Sau poate se ridicase imediat și o pornise direct spre casa lui fără să se mai uite în urmă, fără să îi pese de mine. 

Toată dupăamiaza mă frământase acest subiect, simțindu-mă îngrozitor pentru ce-i făcusem săracului băiat. De acum probabil mi se va schimba porecla din ,, Invizibila ,, în ,, Sălbateca ,,.

Stăteam întinsă pe pat, gândindu-mă ce se va întâmpla . Cum vor decurge lucrurile de acum înainte. Mă gândeam și la Lola. Dacă vom rămâne prietene. Dacă nu se va speria și ea de felul meu de a fi și dacă va rămâne alături de mine după ce va afla adevărul. După ce va afla că am un tată mult prea protector și o bonă nebună.

CIOC. CIOC.CIOC. Era Marina.

Marina : Pot intra?

Eu : OK.

Marina : Tot ce a fost azi...rămâne între noi...

Eu : Da.

Marina : Chiar nu pot să cred că ai stricat telefonul ăla doar ca să nu resprecți ordinele tatălui tău. Generația asta modernă....

Eu : Nu l-am stricat intenționat, bine ? 

Marina : Desiguuur, desiguuur...lasă că te spun eu lu' taicătu...

Eu : Uite, dacă tata află adevărul, tu ești concediată. Și amândouă știm că nu vrei asta! Nu mai sunt un copil , așa că încetează să mă ameninți, că nu-ți mai merge !

Își puse mâinile în șold și ieși nervoasă.

Toată noaptea nu am închis un ochi, ne putând să îmi iau gândul la tot ce se petrecuse peste zi. 

TRRRRRR. TRRRRR. 

Eu : Alarmă idioată !

Nu aveam de gând să mă mai împotrivesc și azi. Trebuia să mă trezesc. Îmi fac rutina de dimineață și apoi îmi iau pe mine o fustă cu modele florale și un tricou drăguț, îmi prind părul într-o coadă și cobor la micul dejun.

Marina : Oooo, cine s-a sculat mai devreme , mica mea rază de soare!

Eu : De ce vorbești așa frumos cu mine ?

Marina : Așa fac tot timpul, scumpo !

Marina avea obiceiul să mă alinte și să mă dădăcească când tata era de față. Numai atunci o făcea. Dar tata trebuia să fie plecat...

Tata : Bună dimineață, Nina !

Eu : Tată?

Tata : Azi am programul mai liber și mă gândeam să te duc eu la școală.

Eu : Nu e nevoie, tată ... ziceai ceva de puțină libertate, și ...

Tata : Așa am zis, așa rămâne ! Doar azi ! Haide, mănâncă repede, și să mergem !

Mă simțeam ciudat. Până acum tata nu mă mai dusese la școală . Nu avea ce să fie rău. Doar mă lăsa în fața școlii și pleca. Nimic mai mult. 

Opri în fața școlii . Am dat să ies din mașină când l-am văzut pe Andi. Venea spre mine. Mă văzuse. 

Andi : Bună, Nina ! Nu am înțeles ce s-a întâmplat ieri, dar putem vorbi.

Tata : Băiatul ăsta vorbește cu tine ? ( mă întrebă pe mine, iar eu am dat din cap că nu ). Ai vorbit cumva, cu fiica mea ?!!! spuse tata și se înroși tot la față .