Noah

Capitolul 1

Mă priveam în oglindă, pregătindu-mă să plec de acasă la serviciu. Îmi studiam chipul, fiecare trăsătură și fiecare expresie care se reflecta în oglindă. Încercam să-mi găsesc încrederea înainte de a părăsi confortul căminului meu.

Am privit ochii mei, care străluceau cu o înțelepciune și hotărâre, dar și cu o ușoară doză de emoție. Îmi aminteam de toate provocările și succesele pe care le-am trăit până în prezent, și mă pregăteam să înfrunt noile provocări ale zilei cu curaj.

Privirea mi s-a oprit apoi asupra zâmbetului meu. Zâmbetul era un amalgam de bucurie, entuziasm și încredere în sine. Îmi aminteam de momentele de fericire și de realizare, care mi-au adus motive să zâmbesc și să fiu mândră de mine însămi.

Am continuat să observ fiecare detaliu al feței mele. Linia sprâncenelor mele definite, care exprimau putere și determinare. Nasul meu mic, care îmi confera o notă de feminitate și personalitate. Buzele mele, care puteau spune atât de multe cu un simplu zâmbet sau cuvânt.

Mă uitam și la părul meu, care cădea în valuri ușoare pe umerii mei. Îl atingeam cu delicatețe, apreciind textura și culoarea sa, care mă făceau să mă simt încrezătoare și frumoasă.

În oglindă, vedeam o femeie puternică și determinată, pregătită să înfrunte lumea cu încredere și ambiție. Mă aminteam de toate eforturile și succesele mele, care m-au adus în acest punct din viață. În ochii mei, puteam vedea un amestec de emoție și hotărâre, pregătită să-și asume noile provocări și să-și atingă obiectivele.

Pentru câteva momente, am contemplat imaginea din oglindă și am îmbrățișat acea femeie puternică și frumoasă pe care o văzusem. M-am simțit încrezătoare și pregătită să fac față oricărui obstacol care mi-ar fi ieșit în cale.

Apoi, cu un ultim zâmbet în oglindă, am luat adio de la reflexia mea și am plecat de acasă, știind că înăuntrul meu exista un potențial enorm și că eram gata să înfrunt lumea cu toată puterea și curajul pe care le aveam.

La sosirea la birou, am fost întâmpinată de colegii mei , iar zâmbetul lor m-a făcut să mă simt binevenită și apreciată. Am salutat fiecare persoană în parte și am început să-mi organizez activitățile pentru ziua respectivă.

În timpul zilei, am avut întâlniri și discuții cu colegii și clienții noștri. Am lucrat împreună în echipă, brainstorming idei și găsind soluții creative pentru diverse probleme. Contribuția mea în discuții a fost apreciată și am simțit că opinia mea conta într-adevăr.

Am petrecut mult timp efectuând cercetări și analizând documente, punându-mi abilitățile juridice în valoare. Am simțit satisfacția de a rezolva probleme și de a aduce claritate în situații complexe. Fiecare pas pe care l-am făcut a fost îndreptat spre atingerea obiectivelor noastre și oferirea unui serviciu excelent clienților noștri.

În pauzele de prânz, am petrecut timp cu colegii mei, discutând despre diverse subiecte și construind relații de prietenie.

În timpul după-amiezii, am continuat să lucrez la proiectele mele, concentrându-mă pe detalii și asigurându-mă că totul este în ordine. Am fost deschisă la feedback și am căutat mereu modalități de a crește și de a-mi îmbunătăți abilitățile.

Pe măsură ce se apropia sfârșitul zilei, am făcut un pas înapoi și am reflectat asupra tuturor realizărilor mele. M-am simțit împlinită și mândră de munca mea și de contribuția adusă la firma noastră. Am învățat multe lucruri noi și am crescut profesional în fiecare zi.

Pe măsură ce mă îndreptam spre casă, am început să simt o senzație stranie că sunt urmărită. O teamă inexplicabilă și un fior rece mi-au străbătut coloana vertebrală, făcându-mi inima să bată mai tare. Am aruncat priviri rapide în jur, încercând să prind vreun indiciu despre cine sau ce ar putea fi în spatele meu.

Am accelerat pasul, dar senzația că cineva mă urmărește persista. Fiecare umbră, fiecare zgomot pareau mai amenințătoare. Mi-am strâns geanta mai tare și mi-am învârtit cheile în mână, pregătindu-mă pentru orice eventualitate.

Cu fiecare pas, am simțit că distanța dintre mine și potențialul urmăritor se micșora. M-am simțit ca prinsă într-un joc de-a șoarecele și pisica, în care eu eram șoarecele vulnerabil și cineva necunoscut era pisica însetată de pradă.

Gândurile au început să se învârtă în mintea mea, încercând să găsesc explicații pentru această senzație de pericol iminent. M-am întrebat dacă ar trebui să merg într-un loc mai aglomerat, să chem un taxi sau să alertez pe cineva. Dar în același timp, am simțit o doză de îndârjire și hotărâre de a face față situației pe cont propriu.

Am continuat să mă îndrept spre casă, dar am rămas vigilentă și atentă la tot ce se întâmpla în jurul meu. Fiecare sunet, fiecare umbră mi-a provocat un sâmbure de frică în inimă. Am înțeles că, în acea situație, trebuia să-mi păstrez calmul și să găsesc o soluție pentru a-mi proteja siguranța.