Noah

Capitolul 3

"Carlo mi-a povestit ce a încercat sa facă și ii pare foarte rău.Unde ai dispărut asa ?" ma întreba îngrijorată Sophia.
"Am venit acasă.Deocamdata cu Carlo nu vreau sa vorbesc."
Brusc o durere mare de cap ma luase și simțeam cum ușor ușor voi face contact cu pământul.
Simt cum cineva ma ridica de jos panicat.Deschid un pic ochii și reușesc sa dau de 2 ochi negri.Dupa firul mi se întrerupe .
Simt cum o lumina alba îmi bate în fața și încerc sa întredeschid ochii.
"Sa trezit!Sa vina repede un medic!"
Nu trebuie sa ma gândesc a cui este aceasta voce fiindcă de la primul cuvânt mi-am dat seama.Sophia. Câteodată se comporta ca o mama cu mine dar în rest este un copil.
Ma chinui sa deschid ochii mai tare dar vad totul în ceata.
"Sophia,vad în ceata rău!!"spun panicata neștiind ce se petrece.
"Este normal la situația dumneavoastră."aud o voce necunoscută,mai sigur este medicul.
"Situația mea?Care situație?" încep sa ma panichez și mai tare.
"O forma ușoară de anemie.Va recomand sa luați vitaminele prescrise și să vă mai faceți niște analize."
Brusc mi se ia o piatra de pe inimă.
"Vă putem externa acum sau mâine. Aici depinde de dumneavoastră."
"Prefer acum."
Peste câteva minute îs la ieșirea spitalului.
"Cum am ajuns la spital?"
"Nu știu.Am fost sunată de mama ca ai fost adusa aproape inconștiență."
"Zilelea asta o să-mi mai fac niște analize.Mai ți minte dacă am băut ceva aseară?"
"Doar un pic.Doar nu crezi ca cineva a pus ceva în băutură."
"Nu,dar acum ca o zici nu suna asa neplauzibil."
"Am glumit tu.Nu fi paranoică."
Ceva nu-mi miroase a bine.
Vorbind cu Sophia nu-mi dau seama când ajung acasă. Bilețelul!!Am și uitat de el.La întrare în casa vad un alt buchet de trandafiri și un alt bilețel.Pe acesta scria "Ai avut noroc că am ajuns la timp."
Nu era semnat.Ma duc și la primul bilețel."Nimeni nu ne va mai despărți." Sună atât de cunoscut dar totuși nu-mi dau seama.
Ma uit la telefon și vad ora 12:30. Nu am mâncat nimic dar nici nu am chef sa gătesc.
Voi ieși sa mănânc la un restaurant ceva. Nu știu la care dar voi manca,asta contează.
Ma îmbrac repede și îmi fac un coc lenjer. Ii pun mâncare Mayei și ies din casa. Cu viteza melcului cobor scările și decid sa mănânc la un restaurant de pe strada alăturată.
Intru în restaurant și decid sa ma pun la o masa dintr-un colț. Vine chelnerul și comand.Scot telefonul din buzunar și încep să mă uit pe el. Carlo îmi lăsase un mesaj."Îmi pare rău,eram puțin amețit." Prefer sa nu ii răspund. O sa-l evit o vreme.
Cu toată harababura asta uit de cazul legat de cursa de mașini.
Azi sunt scutita dar de mâine voi întra în forță. Cand îmi ajunge mâncarea,domnul care ma servea îmi spune ca cineva mi-a achitat nota de plata. Ciudat. Abia cunosc câteva persoane în acest oraș. Pun sa mănânc și după ce termin ma îndrept spre casa.
Mergând cu căștile în urechi am din nou sentimentul că sunt urmărită.Ma uit în jur și dar nu reușesc sa vad nimic.Mai merg un pic și când ma întorc din nou vad o persoana la câțiva metri de mine, îmbrăcat în negru complet, cu gluga pe cap si o masca . Era înalt,foarte înalt pe lângă mine și nu ma consider asa mica de înălțime. Se vede ca făcea sala și era bine făcut. Din cauza măștii nu am reușit să-i vad fata.După ce m-am mai uitat un pic am început sa merg din nou. Totuși parca ceva nu ma mai sperie. Înainte sa intru în scara blocului ma mai uit odată în spate. Îl observ cum se uita la mine. Primește un telefon. Răspunde și da sa plece dar se oprește. Intru în scara blocului și abia după pleacă și el.
Urc în apartament si când sa intru în casa găsesc alt bilețel.
"Mi-a fost dor de tine." Ciudat e ca nu ma simt în pericol.Parca ceva îmi da un aer familiar dar nu știu de ce.Nici nu-mi dau seama când se face seara asa ca ma pun la un film. Cred că am văzut jumătate de film și am adormit.
Nu știu cât era ceasul dar simt ca se pune cineva lângă mine.