Internatul...(Luke Hemmings)

Epilog (sau un adevarat final)

Hope's POV:

Am deschis ochii, zambind la gandul unei noi zile cu Luke.

Dar ceva era in neregula.

Nu eram in patul lui Luke. Sau in al meu. Nu mai mirosea a scortisoara. Nu mai erau rafturile din lemn pline de carti pe care le invatasem ordinea doar pentru ca imi petreceam tot timpul acolo, jocurile video, televizorul sau usa albastra.

Un sentiment de frica, tristete, un fel de gol in stomac...ca intr-o cadere libera si bataile inimii incepusera sa imi creasca atunci cand am realizat unde eram:

In camera mea...din Florida.

Mi-am verificat instinctiv locul impuscaturii, dar nici o urma de cicatrice...

Am luat repede telefonul de langa pat, tastand repede pinul, gresind de 3 ori si auzindu-mi bubuitul inimii in urechi.

Era Luni, 7:03...26 Aprilie, 2015.

"C-ce naiba?..?"

Am deschis panicata usa si aproape ca m-am impiedicat de trepte in drum spre bucatarie, unde mi-am gasit parintii vorbind la masa.

Cand mama ma vazu se ridica, facandu-mi semn sa ma asez in locul ei si trantindu-mi un amarat de sandwich in fata si isi reumplu paharul de cola, indemnandu-ma sa beau din el.

"La multi ani!" incepu ea, aducandu-mi o punga din hol.

Eu am mancat in liniste, parintii mei lasandu0ma singura in bucatarie, iar dupa ca am terminat, m-am dus cu punga in sufragerie.

"La multi ani, printesa!" imi spune tata, pupandu-ma pe obraz in timp ce eu deschideam punga zambind fals.

Inauntru erau cateva haine si o carte. Am scos cartea si am inceput sa plang si sa rad in acelasi timp, golul din stomac crescand si mai mult. Era 'Insemnarile unei pustoaice' volumul 8.

Am luat cartea si am fugit pe scari in camera mea, unde am inceput sa plang in hohote, de data asta.

"Totul a fost...un vis...nu...nu, nu, nu, NU! NU SE POATE SA NU FI FOST REAL!!" vorbeam si tipam de una singura.

Ma simt neputiincioasa.

De parca nu sunt unde ar trebui sa fiu, de parca nu mai apartin acestui loc.

"Si Luke...oh, nu...nu Luke.." acum plangeam si mai rau. Iubirea vietii mele nu a existat niciodata...nu pot accepta faptul ca am visat...totul a parut atat de real...fiecare atingere fie care respiratie, sarut, experienta, durerea glontului...

(deci va jur ca plang in timp ce scriu asta...m-am pus, ca de obicei, prea mult in pielea personajului si...mdeaa...imi frec servetelele de fata)

Mi-am ridicat fata inecata in lacrimi ca sa ma uit la ceas. Este sapte si un sfert, deci am timp sa fac un dus.

Mi-am tarat corpul intrat in depresie pana in baie si m-am ghemuit sub jetul de apa, lasand sa spele lacrimile mele.

-___-

Am plecat la liceu, evitandu-mi parintii.

Ajunsa pe holuri, am fost intampinata de cele trei presupuse prietene ale mele, care mi-au urlat un la multi ani si m-au aplatizat luat intr-o imbratisare de care ma defamiliarizasem. (ce greu a fost sa scriu si sa pronunt cuvantul asta repede XD)

Le-am indepartat repede, spunandu-le ca nu ma simt prea bine. Ceea ce e o minciuna: ma simt mai rau decat groaznic.

"Bine, bine pisicuta, nu te smiorcai atat ca plecam." imi spuse Lizzie, una dintre cele trei prietene in gluma. Dar gluma asta ma facu sa imi tin respiratia, sa strang din dinti si sa imi infig unghiile in carne ca sa nu plang. "Daaar...o ultima veste!" continua Lizzie.

"Spune..." am oftat eu, stiind ca daca nu spune ce are de zis nu pleaca.

"Avem un coleg nou. Si arata...super." imi facu jucausa cu ochiul, in timp ce restul o aprobau, apoi au plecat.

"Fix de baieti am eu chef acum" imi spun eu incet, in timp ce ma duceam la dulapul meu.

Mi-am pus castile in urechi si mergeam privind in jos, ascultand 'Faded' de la ZHU. Am inceput sa ma linistesc mental, cand m-am ciocnit de cineva (care a trecut prin si pe langa mine de parca as fi fost o fantoma) si m-am dezechilibrat, cazand pe spate. Dar nu am simtit lovitura. Cineva m-a prins si m-a asezat incet pe jos. Niste maini puternice, cu o bratara din impletituri. Bratara de baiat pe care i-am dat-o lui Luke in vis. Si mirosul de scortisoara.

M-am intors cu fata la persoana care m-a prins, baiatul care m-a prins si mi s-au marit ochii.

"Hope!" "Luke!" am zis amandoi in acelasi timp, iar eu am inceput sa rad si sa plang.

"C-cum?" am intrebat eu imbratisandu-l.

"Am visat...nu credeam ca existi. Cand te-am vazut, nu credeam ca o sa ma recunosti." Mormaie el in parul meu.

"Deci am avut acelasi vis?!" Il intreb surprinsa.

"Da..." raspunde el zambind, luandu-mi fata in maini sarutandu-ma.

"Deci tu esti tipul cel nou?" intreb zambind, desprinzandu-ma din sarut.

"Aparent da."

-----------------

Gataaaaaaaaaaaaaa!

Sper ca nu m-ati injurat prea mult pentru plot-twist-ul asta.

Va mulțumesc din tot corasonul meu de unicorn (asa ne spunem la inot) pentru faptul ca ati stat cu mine prin lunile astea grele in care am fost o scriitoare cam...inceata si ca mi-ati citit cartea.

Inca nu-mi vine sa cred ca...ati gasit micuta, infima si neobservabila mea carte.

Multumesc!

--Giulia