Internatul...(Luke Hemmings)

2. Marea Schimbare

In dimineata de 26 Aprile...

"La multi ani, Hope!"

"Ce nai... mama, tata, v-am spus ca nu vreau sa imi serbez ziua de nastere si va tot spun de 3 ani...dar totusi...mersi!"

*******************

Parintii lui Hope, Sarah si Michael,  erau foarte mandri de fata lor si stiau totul despre marele ei vis si in timp ce anii treceau acestia srtangeau bani si cautau oportunitati prin care sa il indeplineasca.

Ei bine momentul acela a ajuns.

Era timpul ca Hope sa isi implineasca visul.

************************************

Ma simt ciudat... Inca nu pot sa cred cat de repede a trecut timpul si deja am 16 ani.

Oricum nu am sa sarbatoresc nimic. O sa imi continui ziua ca si cum nimic nu s-a intamplat.

Va fi o duminica normala.

Sper.

************************************

M-am dat jos din pat nerealizand cat de ametita sunt. Dupa ce camera nu se mai invartea am constatat cu uimire ca ceasul era 10:00! Cat de devreme! !

Mi-am pus botoseii mei preferati (gri, cu blanita, fata si urechi de iepuras) si am coborat scarile miscandu-ma ca un zombie, fredonand "Burning Gold" de la Christina Perri.

Din bucatarie se simtea mirosul placut de clatite pe care mama le facea din cand in cand. M-am asezat la masa, moment în care am primit o farfurie pe care se aflau trei clatite, impachetate sub forma de triunghiuri, cate o clatita umpluta cu Nutella, jem sau miere, langa care se afla un pahar plin cu un smoothie proaspat.

Wow!

"La multi ani din nou!"

Of! Parintii astia...de ce trebuie sa se complice atat pentru un lucru atat de mic?...

Nu stiu din ce motiv, nu am avut forta sa ii raspund, asa ca am inceput sa mananc in liniște clatitele, fredonand in continuare melodia mea preferata si cu un sentiment ciudat cauzat de faptul ca părinții mei se holbau la mine ca niste roboti cu zambete false fixate pe fata.

Dupa ce am mancat primele doua clătite, liniștea din bucatarie a devenit insuportabila.

"Bine!" am spus "Ori imi spuneți care este motivul pentru care ați rămas în aceeași poziție timp de 5 minute, ceea ce ma deranjează cel mai mult, ori va rog frumos sa va duceți în sufragerie ca sa pot manca in liniște"
*face fata de cățeluș plouat*

"Iubire, crezi ca ar trebui să îi spunem acum? Eu zic sa asteptam pana se trezește cu adevărat..."spuse mama. Despre ce tot vorbește? Daca are sa imi spuna ceva, sa îmi spună acum, in fata, decat altflel mai târziu. Toata lumea stie ca nu suport cand cineva sau ceva ma lasa în suspensie...

"Draga mea...avem o veste importanta pentru tine!"

"Ce e?"

"Noi...am aranjat ca tu sa mergi la un internat in Anglia, timp de un an"

BOOOOM!

Mintea mea a explodat.
Cum?! Ce?! Ce tocmai s-a intamplat?!

************************************
Am publicat în sfârșit și capitolul II!
Începând cu capitolul III , viata lui Hope se va schimba complet!
Nu uitați să îmi lăsați sugestii!

Vă mulțumesc!
-- Giulia