Hellen Brooks (de Hazzy B.)

Capitolul 4

"I am out with lanterns looking for myself"

~Emily Dickinson

           Directorul Parker are 48 de ani, un început de chelie, un ziar necitit pe masă și o peluză în fața casei care așteaptă să fie tunsă a doua oară în cursul aceleași săptămâni. A trăit bine atâta timp și nu înțelege de ce dintr-o dată totul a început să o ia razna. Totuși, nu are timp să se plângă. Are mult prea multe responsabilități care îl țin ocupat.

           Cafeaua din cana de pe masa începe să se răcească. Niciodată nu i-a plăcut cafeaua, dar când ești profesor, ajungi să îndrăgești multe lucruri și să urăști la fel de multe.

           Televizorul rulează știrile locale. Se preface că se uită, asta doar pentru a evita o conversație stânjenitoare cu soția lui. Se holbează în gol, dar un nume îl face să tresară dând sonorul mai tare.

         "Rufus Brooks a fost arestat aseară, în jurul orei 21. Acesta a intrat într-o altercație cu alți indivizi la un local din zonă. Este acuzat de vătămare corporală din culpă și deținere de substanțe interzise. Bărbatul în vârstă de 45 de ani se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar purtătorul de cuvânt al poliției locale a declarat astăzi într-un interviu realizat în exclusivitate că sentința va fi de 2 până la 3 ani de închisoare cu executare, acesta având și antecedente. Fiica lui, Hellen, în vârstă de 16 ani va fi trimisă la Institutul Elizabeth în perioada în care tatăl ei va săvârși pedeapsa. "

           Thomas privește ecranul și pentru prima dată în câteva luni simte că i s-a luat o piatră de pe inimă. Scapă în sfârșit de Hellen. Poate respira ușurat de acum înainte. Niciodată nu i-a plăcut de ea, dar nu pentru că i-ar fi făcut ceva, doar că îl sfida prin ușurința cu care venea în fiecare zi la liceu după moartea lui Jolene și îi zâmbea compătimitor. 

           Nu are nevoie de mila nimănui. Nu este genul de persoană care să pice în capcana melancoliei.  Îl doare, dar poate nu îndeajuns de mult. 

           - Thomas, trebuie să vorbim, spuse Miley din bucătărie.

            Soția lui, scumpa lui soție. Se cunosc de când erau destul de mici încât să nu poată merge pe bicicletele scumpe cumpărate de părinții lor. Au fost alături unul de celălalt pentru atât de mult timp încât unele persoane încă îi mai întreabă în glumă sau serios dacă se mai suportă unul pe celălat.

           Totuși, în ultima perioadă, atmosfera dintre ei s-a răcit și a început să fie vizibil pentru cei din jur. Dau vina pe tot felul de lucruri, spun că e o simplă perioadă pe care cu siguranță o vor depăși, că așa e în relațiile în care îți pasă, se mai supără oamenii, dar vor trece peste, împreună, așa cum au făcut-o de fiecare dată.

           - Thomas, Jack nu a venit acasă aseară. Îmi fac griji pentru el. I-am spus lui Benji să discute cu el, dar ceva nu e în regulă. Tom, mi-e frică, nu știu ce se întâmplă cu el de la un timp, zise femeia îngrijorată.

           - Miley, scumpo, nu-ți face griji. Sigur e cu prietenii lui și se distrează, așa sunt adolescenții, nu poți să îi controlezi la nesfârșit, o liniști bărbatul fără a se uita la ea.

          Femeia observă lipsa lui de implicare așa că se apropie mai mult de canapea.

          - Da, dar el nu era așa. Când s-a mutat la noi era atât de scump, un dulce, am crezut că Benji e cel  rău, dar acum nu mai sunt de aceeași părere, întări Miley.