Hellen Brooks (de Hazzy B.)

Capitolul 14

  Chloe se trezi cu o migrenă și nenumărate mesaje necitite.

Marea majoritate erau din partea Jasminei, dar unul dintre ele a uimit-o. Un singur mesaj din partea lui Javier. Era succint, acesta voia ca fata să îi telefoneze atunci când se va trezi. 

Fata stătu pe gânduri. Ideea de a vorbi cu Javier la telefon o speria mai tare decât dacă l-ar fi văzut față în față așa că amână apelul telefonic.

Știa că nu ar trebui să îl facă să aștepte atât de mult timp, dar va da vina pe oboseala provocată de petrecere. Speră ca băiatul să o creadă însă nu e sigură de acest lucru.

Începe să își facă ordine în cameră deoarece în felul acesta își atenuează anxietatea. Privește trofeele de pe raftul de deasupra patului și zâmbește trist. S-au scurs ani de zile de când nu a mai călcat într-o sală de gimnastică. 

Uneori îi pare rău că a renunțat fiindcă avea potențial. Oamenii au fost dezamăgiți, însă au uitat în câteva luni despre "Fenomenul Chloe Sallinger", așa cum o numeau. Fata nu știe ce a durut-o mai mult, faptul că a renunțat în apogeul carierei sau că lumea a uitat-o prea repede.

Ce-i drept era mică când a decis să renunțe. Cucerise multe titluri naționale și câteva internaționale, dar nimic mai mult. Nimic ieșit cu adevărat din comun. 

La un an după retragerea ei, o altă sportivă a cucerit medaliile pe care ea le-ar fi purtat la gât. Chloe nu a putut să o privească atunci. Nu a vrut să vadă fericirea din ochii ei când i s-a pus medalia la gât fiindcă știa că din acel moment toți ochii vor fi pe ea, pe noua campioană, și nimeni nu-și va mai aminti povestea unei fetițe răzgâiae care nu a mai vrut să facă gimnastică.

Uneori, fata simte în oase și în mușchi un zvâc și niște furnicături familiare. Își simte picioarele gata să sprinteze pentru a urca grațios pe bârnă sau pentru a se agăța de barele de la paralele. Uneori mai încearcă câteva sărituri în aer. Mai încearcă câteva rotiri spectaculoase, dar nu i se par suficiente.

Înainte era grațioasă, acum e doar rigidă și nervoasă. 

Nu i-a plăcut niciodată gimnastica, dar i-a plăcut sentimentul victoriei. I-au plăcut acele câteva minute pe cea mai înaltă treaptă a podiumului când lumea îi striga numele printre aplauze. 

Adora să știe că nimeni nu e mai bună decât ea. 

Cassandra Oakely a fost cea mai înverșunată rivală a ei, iar după retragere, i-a mulțumit fiindcă astfel podiumul îi va aparține mereu și așa a fost.

Toate revistele sportive vorbesc numai despre Cassandra și talentul ei ieșit din comun, dar numai Chloe știe că fata nu are niciun talent ci doar își petrece trei sferturi din viață în sala de gimnastică.

Chloe avea talent. Nu trebuia niciodată să se chinuie zile întregi pentru a reuși un număr, iar asta le scotea din sărite pe adversarele ei care munceau zilnic ca mai apoi aurul să îi revină fetei căreia nici măcar nu îi plăcea gimnastica.

Mama ei a fost devastată când a aflat decizia radicală pe care a luat-o. Nu și-a putut închipui niciodată că fiica ei va renunța la gimnastică, nu după tot ce a realizat. 

La câteva luni de la retragere femeia a început să o antreneze pe Cassandra și a făcut din ea o sportivă renumită. Chloe nu a fost supărată ci mai degrabă scârbită de alegerea femeii, însă nu a zis nimic. Nu voia să îi arate că îi pasă. 

Uneori își dorește să nu fi renunțat la gimnastică, dar de cele mai multe ori se gândește că ar fi fost mai bine dacă nu se apuca niciodată fiindcă nu ar fi avut niciun moment în care să regrete totul.