Hellen Brooks (de Hazzy B.)

Capitolul 5

"When you were young and your heart

Was an open book

You used to say live and let live"

~Paul McCartney & Wings

Jack se trezește pe o canapea într-o casă care e sigur că nu e a lui. Aude respirația unei persoane lângă el și simte cum o mână ușoară se odihnește pe abdomenul său gol. Încearcă să își amintească cum a ajuns în ipostaza asta, dar amintirile sunt blocate într-o pânză de păianjen, iar băiatul e sigur că va avea o migrenă în următoarele momente.

În aer încă se simte miros de whisky și țigări ieftine. Hainele lui sunt undeva aruncate pe jos. De unde stă poate să privească marginea tricoului său negru. Se ridică anevoie în timp ce fata de lângă el mormăie dezaprobator. Are senzația că încăperea se învârte în jurul lui și îi ia o secundă în plus până face următorul pas. 

În drumul lui spre bucătărie își culege tricoul de pe jos și încearcă să se obișnuiască cu lumina puternică care învăluie casa. Coboară scările împiedicându-se în propriile picioare, iar într-un final ajunge în bucătărie. Caută de zor un pahar curat și o sticlă cu apă, dar este inutil așa că bea apa direct de la robinet, sprijinindu-și brațele de blatul bucătăriei. 

- Noapte grea, Carter?

O voce râde batjocuritor în spatele lui.

- Du-te naibii, Dylan! murmură Jack.

Își simte capul mult prea greu, iar starea de rău pare să se accentueze cu cât este mai treaz.

- Uite, ia pastila asta cu niște apă și o să te simți mai bine, spune Dylan în timp ce scoate dintr-un pachețel transparent o pastilă albă.

- Bagă-ți pastilele undeva, nu mai pun gura pe nimic de la tine în veci, zise băiatul morocănos.

- Cum vrei tu, mai multe pentru mine, râse Dylan. Apropo, a fost mișto aseară, nu crezi? 

 Dylan Carlsen e un tânăr de 21 de ani care, la fel ca mulți alții, a rămas în oraș de dragul prietenilor, dar și pentru că era sigur că nu va termina nicio facultate. S-a angajat cu câțiva ani în urmă la atelierul lui Archie, un domn pe la 60 de ani, care nu mai reușea să facă față singur volumului de muncă. Unii vecini spun însă că băiatul ar lucra pentru Casper. Varianta e destul de evidentă. Dintr-un salariu de mecanic nu poți să acoperi cheltuielile lunare cauzate de petrecerile extravagante pe care Dylan le organizează cu mult tact.

- Nu, nu cred că a fost mișto pentru că am o migrenă și nu îmi amintesc nimic din ce s-a  întâmplat, răspunse Jack cu capul în chiuvetă.

- Ar trebui să o întrebi pe Daisy, sigur știe ce ai făcut aseară, râde Dylan.

Jack își dă ochii peste cap și pufnește exasperat. Urăște diminețile de după petreceri când nu își poate aduce aminte nimic din ce s-a întâmplat. Daisy e colega lui de liceu și chiar dacă pare că o simpatizează mai mult decât ar trebui, băiatul o detestă, dar nu o poate arăta pe față deoarece fata e sora vitregă a lui Dylan, iar cine se ia de ea, se pune rău cu un metru nouăzeci de mușchi ceea ce nu e tocmai plăcut. 

În ciuda tuturor lucrurilor care se întâmplă, Jack iubește petrecerile unde poate pune totul pe pauză pentru o noapte, își poate face de cap cu cine vrea, iar dacă e norocos, poate prinde și ocazia de a împărți niște perechi de pumni în stânga și în dreapta.