Vincent

Capitolul 2

- Doar mă ştii, surioară.

Oftez greoi, şi din nefericire mă las pe mâinile specialistei, chiar dacă ştiu că va dura secole. Sunt o simplă fată cu păr şaten, de un 165 şi cu pistrui. Pe lângă pistrui mai am şi ochelari. A da, şi să nu uit de aparat dentar. Prin deducție logică sunt o greşeală. Niciodată nu am fost mulțumită de felul în care arăt. Mereu am vrut să fiu ca şi sora mea cochetă, dar na, din păcate doar una dintre noi a putut să moştenească silueta mamei şi formele voluptoase. Astea două seamănă atât de bine, încât uneori îmi pun întrebări, de exemplu dacă nu cumva sunt adoptată. Sincer nici măcar nu m-ar mira dacă ar fi aşa.

- La ce te gândeşti?

Îmi dau ochii peste cap, enervată de întrebarea acesteia. De parcă nu ar ştii la ce mă gândesc.

- Tipul nu o să se uite niciodată la una ca şi mine. Arăt oribil.

Aceasta mă priveşte urât, după mă împinge până ajung să cad pe pat. Pare că vorbele mele mai mult o enervează decât o impresionează. Urăsc atunci când nu-mi dă dreptate, deşi ştie cât de multă am.

Începe să scoată din dulap o grămadă de haine, pe care eu în mod normal nici măcar nu le-aş atinge. Pur şi simplu stilul provocator nu mă prinde.

- Nu areți oribil. Pur şi simplu eşti tocilară.

Chiar dacă are dreptate, tipul nou nu se va uita la mine şi punct. Ce fel de tip sexy, înalt şi cu tatuaje, s-ar uita după o tocilară ca şi mine? Probabil doar în vise, deşi mă îndoiesc.

- Cu o cuafură nouă, luc nou şi puțină mascara, vei arată ca şi scoasă din cutie, continuă ea.

Iisus, nici măcar cu mascara nu ştiu să mă dau fără să nu fac o greşeală. Mereu când încerc, îmi pierd răbdare şi uite aşa ajung să-mi lipesc genele între ele. Tipic mie.

Clipesc de câteva ori, încercând să-mi alung gândurile şi să mă concentrez din nou pe sora mea, care pare că este născută pentru a face asta. Se vede în ochii ei albaştri, sclipirea şi entuziasmul. Măcar asta am moştenit şi eu de la mama. Ochii.
"Un albastru tulburător, menit să frângă inimi."-Vorba mamei. Bine, asta nu se aplică şi în cazul meu, dar trebuie să recunosc că acesta este unul dintre puținele aspecte care îmi plac la mine.

- Iar te gândeşti la scula lui, Vincent?

În mod normal nu i-aş fi băgat în seamă limbajul porcos, dar de data asta n-am cum. Zâmbeşte şmechereşte, iar după apucă o foarfecă şi un pieptene pentru cuafat.

- Vincet? repet după ea.

Sunt atât de confuză în momentul de față, încât nici măcar nu-mi mai dau seama cum am ajuns să stau deja pe acest scaun rigid de lemn, uitându-mă pierdută la şuvițele de păr ce se odihnesc pe jos. La naiba!

- Aşa îl cheamă?

Întreb cu reținere în glas. Nu accept ca în acum, sora mea să mă ia la mişto. Sentimentul ăsta ciudat de nesiguranță, mă face să mă simt foarte vulnerabilă, iar ea ştie foarte bine asta.

- Da. Şi înainte să mă întrebi de unde ştiu, l-am auzit pe-afară cum făcea cunoştință cu târfa de Suzan, în timp ce tu băleai ca şi o psihopată în față geamului de la bucătărie.

Obrajii îmi roşesc instantaneu în culoarea rujului, dar după îmi aduc aminte de prima parte. Suzan! Uite unul dintre lucrurile pe care eu şi sora mea le avem în comun. Nici una dintre noi nu o suportă pe, Suzan. În liceu tipa avea obiceiul de a se lua la întrecere cu oricine îi stătea în cale, doar ca să ajungă cea mai populară fată din liceu. Şi a fost populară doar pentru simplul fapt că şi-a tras-o cu fostul iubit a lui Tamara, un cretin şi mai mare. Tipa era obsedată de sora mea, deoarece după cum vă ziceam, Tamara e perfectă, iar bineînțeles că o javră ca şi Suzan, niciodată nu va reuşi să-i ia locul.

- E şansa mea, Tamara.

Gândesc eu cu voce tare.

- De ce crezi că mă sinchisesc atât?

Îmi întinde părul frumos cu placa, probabil aproape gata şi cu asta. Sper.

- Credeam că o faci pentru minunata ta soră mai mică.

Aceasta chicoteşte şi mă ciupeşte de obraz, exact la fel cum o făcea când eram mici. Niciodată nu mi-a plăcut gestul, dar nici nu pot comenta. Este doar un simplu mod prin care sora mea îmi arată că ține la mine, mai mult decât aş crede.

- Nu face pe şmechera cu mine, surioară. Chiar îmi doresc mult să o şterg pe Suzan din peisaj, dar pe lângă asta mai şi vreau să arunci cu puritatea asta a ta, pe geam.

Oftez greoi şi mă las în scaun. Niciodată nu am înțeles de ce oamenii îşi exprimă iubirea în acest mod. Sau cum cineva poate sta dezbrăcat în fața altuia. Sau cum pur şi simplu ai putea să te deschizi atât de tare în fața unei persoane, dândui acces vulnerabilotăților tale.

- Iară gândeşti prea mult.

Mă atenționează ea, fiind deja o persoană cu mult mai multă experiență decât mine. Când ea avea 18, iar eu doar 16, s-a combinat cu un tip Eduard, după despărțirea de cretinul de Jacob. Sincer mă bucur pentru ea, şi pentru faptul că acesta chiar o poate face fericită. Merită din plin asta.

- Pur şi simplu gândeşti tu prea puțin.

Nu îmi bagă în seamă comentariu răutăcios, şi mă întoarce rapid cu fața către oglindă. Acuma părul meu lung şi vălvoi, a devenit parcă ca peste noapte, foarte diferit, şi sincer, chiar îmi place. E cu o palmă mai scurt, nu foarte mult, şi stă mult mai bine întins cu placa. E chiar frumos.

- Vezi că asta nu este pe viață. De acum înainte va trebui să înveți tu singură să foloseşti placa.

Râd din cauza comentariului făcut de Tamara, iar după sar pe ea, şi o prind într-o îmbrățişare de urs, la care îmi răspunde.

- Mulțumesc surioară!

- Ăsta e doar pasul unu. Eu zic să te pregăteşti pentru ce va urma.

Înghit în sec. Nici măcar nu vreau să-mi imaginez cât mai are de lucru cu mine. Ei bine, de data aceasta voi avea răbdare, deoarece îmi doresc să-i atrag atenția misteriosului de Vincent. Să vedem dacă voi şi reuşi.