În salonul static, pe pervazul unui geamStingher stă un glob de sticlă prăfuit.Pe măsură ce-l priveam, trosneamCu ramurile mele în geamul otrăvit.Și pe cât durea sărutul de-arsenicPe mâinile mele veștede,Din încercarea-mi nu abdicCât venele-mi sunt umede.---Din ochii mintii mele zărescLinii blânde castaniiNu m-ating, m-amăgescÎn loc a mă-nlesni.Ce n-aș da să-mi fii sfeșnic,Ce n-aș da să-ți fiu nucleu!Pân-atunci voi fi puternicȘi-am să te-aștept mereu.---Micul meu cerc, ce n-aș daIntre crengi să mi te-odihnești,Să mă scald în sticla taSă iți spun ce limped ești!Adorm cu crengile-mi putredeȘi cu scorbura tot goalăȘi sper să treacă repedeȘi ger, și flori, și pârjoală.
