Pe urmele unui Luceafar

53 1 0
                                    

 Mulți ani, nu s-a văzut

Nici urmă de Luceafăr

Nopți, zile n-a apărut

Nu știm dacă e teafăr.

Luceafărul a dat uitării

Chipul ei fățarnic

Nu a mai răspuns chemării,

Strigătului ei zadarnic.

-Ființă umană, tu mă acuzi

Tu spui că-s un înger rece

Dar faptele nu ți le scuzi

Și durerea mă petrece.

Negurii timpului însă voi da

Amintirea ta seacă

Să-mi ia amarul, să îl bea

De tine să îmi treacă.

Am prea mulți ani înaintea mea

Și prea mulți am în urmă-mi

Că să rămân cu inimă rea

Suferința, te rog curmă-mi.

Cum să faci ca să dai grăi

Umilei mele dorințe?

Departe vreau să-mi stai,

Nu am alte cerințe.

Fata plânse, dar el mai mult

Și-a consumat amorul

Un înger trist, plin de tumult

Își ia prin cer zborul.

Lumina lui, cândva străluce

Se pierde-n ceața sumbră

Din calea lui, orice se duce

Și-n juru-i numai umbră.

Cu sufletul scindat

Și fără vreo speranță

Zeul e acaparat

De intoleranță.

Își jură cu un glas amar

Că veșnic nu revine

Dar în visul sau apar

Chipuri feminine.

Și că într-un coșmar cumplit

Dispar prin farmec poate

Chipuri din lut cioplit

Și ale ei sunt toate.

Îngerul atunci blesteamă

Ruina vechiului pământ,

Lumina soarelui de-aramă

Să n-o zărească nicicând.

Hyperion atunci veghează

Peste moartea omenirii

Doar pe ea o mai păstrează

N-o lasă în voia pieirii.

-Pe tine-n lanțuri te ferec

Privește-ți sumbra soartă

Ei scapă, mor, dar ani trec

Și tu nu scapi, consoartă.

Puterea ai avut a-mi lua

Singura-mi plăcere

În schimb îți voi acapara

Orice clipă de tăcere .

Contemplează acum deci

La crunta-mi nemurire

Cum mă ții în lanțuri reci

Și nu-mi dai liniștire.

Căci odată te-am văzut

C-un muritor searbăd

Să uit nu am putut,

Fericirii mi-ai pus capăt.

Frumoasă fată atunci se stinse

Dar nu în trup și vine

Ci-n suflet, cu săbii încinse

Și nu își mai revine.

De atunci sunt prizonieri

Amurgului etern

Încercând din răsputeri

Să scape din infern.

Însă veacuri au trecut

Și mii de ani lumina

Dar viață și-a așternut

O pânză nouă, fină.

Și-n ea a țesut

O nouă omenire

Ce luceferi n-a văzut,

Și n-a văzut iubire.

Lunga pânză din trecut,

Arsă i-a fost sfoară

Puntea carte cer e-un scut

Și zei nu mai coboară.


Luceferi blânzi nu mai coboară

Rătăcind stingheri

Gândurile nu le mai zboară


 Fecioarelor la îngeri.

Ganduri in metrouUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum