Din cochilia cenușie alunecă ofidianul
Ce se leapădă de paleta deceniului trecut
Și-și pictează cu solzii calea și limanul,
Un voaiaj fără scut, către un nou ținut.
Alergând după aripi, solzi-i picură în urmă,
Să o poarte unde vântul pânza n-umflă!
Renascandu-se prin pene, ea răsare din umbră,
Cvartetul cordului răsună până-n junglă.
Vertebrata se desfată, bucurandu-se de pace
Și de trudă deopotrivă. Un mileniu de osândă
Se stinge în fața unui etern de noroace
Unde șerpi, pasări și oameni nu stau la pândă.
