Caramel foșnind de-o cămașă
Între cearceaf, zi și două perechi de brațe
Unele o ridica, altele o apasă
Se dizolvă lumina-n a statutului vin aciditate.
Îmbibată în fum dansează ca un fulg de gheață,
I-au înghețat lacrimile pe obraz
Dar din el își pierde și-și recăpăta viață,
Amuleta ei din diabaz.
Taie-n liniște peste sunetul apei
Aburi răstigniți pe oglinda pieptului
Te vezi în mine, prin inima copilei
Ultimul inocent la capătul pământului.
Fugarul își ia mantia și se face nevăzut
Mușcă dimineață la fereastra noastră.
Trântindu-i pe buze un ultim sărut,
Zboară în văzduh, rana mea albastră.
