Din New York spre Seville

Capitolul 4: Isabella

Adam, cumva, i-a făcut poza domnului Harper și i-a trimis mamei spunandu-i ca el e iubitul meu. Mama i-a spus Sierrei și amândouă au înnebunit. Vor să îl vadă neapărat.

Sunt în biroul domnului Harper așteptându-l. Sierra mă sună. Răspund la apel și chiar atunci intră domnului Harper.
S: ¡Hola hermanita! Ai un iubit așa de sexy! Dacă nu m-aș căsători cu Matteo ți l-aș fura.
(spaniolă | salut, surioara!)
I: Sierra, no puedo hablar de eso ahora. (spaniolă | Sierra, nu pot să discut despre asta acum)
S: E urat? Dacă da...Măcar e bun la pat? Te satisface?
I: SIERRA! Nu discut despre asta acum!
S: Por qué? E acolo!?
(spaniolă | De ce?)
I: Te las, heramana!
(spaniolă | soro)
S: ¡¿Que?! ¿Por qué?
(spaniolă | Ce?! De ce?)
I: Să nu mă bârfește cu mama sau cu Matteo!
S: Nu promit nimic!
I: Pa!
S: Să vii cu el la nuntă!

Închid apelul și nu mă uit la domnul Harper. El își drege vocea și îmi spune:
-Despre asta voiam să discut cu tine.
-Ați auzit ce a spus sora mea?
-Toată discuția. încuvințează el

Îmi acopăr fața cu mâinile și nu îndrăznesc să mă uit la el.
-Uite, Isabella...
De ce am fluturi în stomac când aud cum îmi pronunță numele?
-...mama ta.
Mă trezesc brusc și spun:
-Ma scuzați. Puteți repeta?
-Da. O să bănuiesc ca băiatul acela le-a spus mamei și surorii tale ca suntem împreună.
-Da. aprob eu
-Și o să bănuiesc vor ca să vin la nunta surorii tale.
-Da. încuviințez eu
-O sa vin cu tine la nunta surorii tale, ca să nu te omoare mama ta.

Mă uit șocată la bărbatul din fața mea. Creierul meu încă procesează informația primită. Dintr-o data înțeleg la ce se refera și mă trezesc zicand:
-Nu. În niciun caz. Nu ne cunoaștem. Nu îmi permit să vă iau cu mine la nunta surorii mele fiindcă: unu sunteți șeful meu, doi nu știu nimic despre dumneavoastră.
-Atunci o să ne cunoaștem. spune el luându-mă prin surpindere

Continui să îi explic motivele pentru care nu ar trebui să vină cu mine. La un moment dat îmi spune:
-Ai cu cine să te duci? Un iubit?
-Nu. răspund eu
-Atunci vin.

Înainte să protestez intra Anzo în cameră. Repede îi spun domnului Harper:
-Mă duc cu Anzo.
-Oriunde ai vrea să mă iei, Bella, nu vin. se apară repede Anzo
-Vezi, Isabella. Nu ai nicio variantă. zice șeful meu

Anzo îmi aruncă o privire confuză. Îi spun repede ce se întâmplă și el îmi spune:
-Du-te cu Christian.
-Dar e șeful meu.
-Si așa o să rămână. Vă duceți, vă prefăcuți că sunteți îndrăgostiți, nu vă pupați, nu vă atingeți, îți convingi familia și vă întoarceți.
-Bine. accept eu
-De ce nu ai venit de la început, Anzo? întreabă domnul Christian.
-Fiindca eram ocupat dându-i mesaje Amaliei. răspunde Anzo
-V-ati cuplat? întreb șocată
-Nu, dar dacă mai ajuta puțin, nu m-aș supăra...

Chicotesc și îi spun că nu are nevoie de ajutorul meu ca să se cupleze cu Amalia. Anzo îmi spune că ar fi bine să mă duc cu domnul Christian. "Pentru siguranța ta". Până la urmă mă dau bătută și accept.

Domnul Christian îmi spune că trebuie să discutam, să ne cunoaștem. Așa că ne ducem la o cafenea. Ne așezăm la o măsuță și discutăm.
-Deci...Isabella. Vă trebui să te obișnuiești să îmi spui Christian. Poți să îmi spui așa și la serviciu. Nu îmi place să mi se spuna "domnul". Mă simt bătrân.
Chicotesc la vorbele lui.
-Am înțeles, dom-Christian. mă întrerup singură
-Bun. Trebuie să știm câte ceva despre celălalt. Ca să pară treaba reală...
-Da, sigur. Numele meu îl știi, la fel și vârsta...

Mai discutăm și peste câteva minute vine chelnerița. Era o fată tânără. Christian nu pare să bage în seama atingerile subtile pe care le face chelnerița. Atingerile pe umăr, pe braț... Mă fac ca nu văd.
-Ce ați dori să comandați. Va recomand să încercați un espresso con panna sau mocha latte. spune ea
-As prefera ceva care sună mai puțin extravagant. Cum ar fi un cappuccino. răspund eu pastrandu-mi cu greu calmul

Nu înțeleg de ce sunt atat de enervantă. Nu sunt cu adevărat iubita lui Christian ca să pot fi geloasă. Și totuși sunt...
Îl aud pe Christian spunandu-i chelneriței:
-Aș prefera să nu mă mai atingi și să îmi aduci ce bea și ea

Fata își da ochii peste cap și se întoarce. Vazandu-i reacția nu mă pot abține.
-Nu îți mai cauta creierul, dându-ți ochii peste cap, că nu e acolo.
Ea pufnește la auzul replicii mele și se îndreaptă arogantă să ne aducă comenzile.

Christian se uită surprins la mine și îi zic:
-Ce te uiți asa la mine?
-Nu contează.
-Hai, spune-mi. Pare ceva interesant.
-Sunt doar uimit de cum ai vorbit cu chelnerița. I-ai dat una direct peste bot.
Râd amuzata de cuvântul pe care la folosit. Îl vad pe Christian zâmbind și îi analizez zambetul. Are un zâmbet frumos. O gropiță îi apare în obrazul drept. Rămân surprinsă. Îi dau mesaj lui Anzo.

Bella: Întrebare...Christian zâmbește. E normal?
Anzo: CHRISTIAN ZÂMBEȘTE?! Fă-i o poza. ACUM!
Îi fac poză subtil și o trimit către Anzo.
Bella: Are o gropiță în obrazul drept.
Anzo: Wow. Cineva e îndrăgostită...
Bella: CE?! Pfff...nu. În niciun caz. E șeful meu, Anzo!
Anzo: Stai calmă, era doar o glumă. Te ambalezi cam mult pentru o glumiță inocentă.

-Cu cine vorbești? întreabă Christian
-Cu Anzo. îi răspund eu închizând telefonul
-Comanda dumneavoastră.
O doamnă în vârstă ne aduce cafelele.
-Mulțumim mult de tot! spun eu. Cât face tot?
-E din partea casei. ne transmite aceasta
-În niciun caz. Spuneți-mi cât face. zice Christian
-10 dolari. spune femeia cedând

După ce Christian plătește, deși am insistat să plătesc pentru cafeaua mea, continuăm să vorbim. Când terminăm cafelele părăsim cafeneaua. Ne ducem înspre mașină când un copil micuț se agata de mine. Are lacrimi în ochi. Mă cobor la nivelul lui și îi șterg lacrimile. Scot un șervețel uscat din geantă și îi șterg nasul.
-Ce s-a întâmplat? îl întreb eu îngrijorată
-Nu o găsesc pe mami. spune el în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji
-Unde ai văzut-o ultima dată?
-Mă jucam în parc și nu am mai văzut-o. Am strigat-o și nu am găsit-o. îmi explica el
-După ce îți ștergem nasul mergem și o cautam împreună, bine? Promit că o să o găsim le mami. Trebuie să fii calm.
-Ok. aproba băiețelul

Îl iau în brațe și îi șterg nasul, arunc șervețelul la un coș de gunoi și sărut băiețelul de obraz. Christian mă întreabă:
-Ce vrei să faci?
-O să mă duc cu el in parc și o să o așteptăm pe mama lui. Cu siguranță îl caută.
-Vin cu tine. spune el
-El e soțul tău?
Mă uit la băiețelul din brațele mele și când îmi deschid gura ca să neg informația Christian îi raspunde:
-Nu sunt soțul ei. Sunt iubitul ei.

Mergem în parc și o familie de bătrânei se apropie de noi.
-Aveți un copil foarte drăguț. spune femeia
-Nu este copilul nostru. S-a pierdut de mama lui. îi explic eu
-Oh.
-Trebuie să îi găsim mama. La revedere!

Femeia mă saluta înapoi jenantă. Mă îndrept înspre parc și văd o femeie plângând care se ducea de la om la om întrebând ceva.
-Mami! spune copilul
Îl duc pe băiețel la femeie și îi zic:
-Bună ziua! V-am găsit băiețelul!
Femeia de întoarce cu fata înspre mine și când îl vede pe copil îl ia în brate și îl sărută pe obraji.
-Să nu mai fugi așa, Ares. M-ai speriat! îl cearta femeia pe băiețel
-A venit la mine speriat ca nu v-a mai văzut și a crezut ca ați plecat fără el. îi explic blând femeii

Aceasta mă ia în brate și îmi mulțumește ca i-am adus copilul.
-Cu mare placere!
-Cine știe ce s-ar fi putut întâmplat cu el dacă nu ai fi fost tu și iubitul tău.
Mă abțin din a comenta ceva. Ares, îndemnat de mama sa, îmi mulțumește.

Plecăm din parc la mașină și ne întoarcem acasă. Eram epuizată.