Din New York spre Seville

Capitolul 12: Isabella

Mă spăl pe față, fac un duș și mă duc la bucatarie să beau o cafea. Eva era acolo pregatind un ibric cu cafea. Când mă vede îmi spune:
-¡Hola prima! ¿Quieres café?
(spaniolă | Buna, verisoara! Vrei cafea?)
-Sí.
(spaniolă | Da)

După ce îmi umple ceașca și mi-o da mă întreabă:
-Când v-ați cunoscut tu și cu Christian?
-Ne-am cunoscut—la liceu. mă întrerupe o voce cunoscută

Mă întorc și îl vad pe Christian, care vine și mă îmbrățișează de la spate. Îmi sărută obrazul și-mi urează bună dimineața.
-In ce clasa? continua Eva
-A noua. răspunde Christian
-Și eu de ce nu știam nimic?
-Ne-am plăcut din prima zi. Pe parcursul anilor am mai discutat, iar la absolvire mi-a spus ca e îndrăgostită de mine. Nu am mai găsit-o dupa asta. Luna trecuta Anzo a adus-o acasă și mi-a prezentat-o. În seara aia i-am spus ca și eu sunt îndrăgostit de ea și am rugat-o să fie iubita mea. A acceptat și de atunci suntem împreună.

-¡Qué historia de amor más romántica! spune tía Elena. În noaptea absolvirii am dat o petrecere. Țin minte ca Isa a ajuns acasă plângând și spunand ca a făcut-o lata cu un băiat. Am crezut ca e vorba de Alejandro, fiindcă câteva luni mai încolo era logodita cu el. Acum îmi dau seama ce s-a întâmplat.
(spaniolă | Ce poveste de dragoste romantica! ; mătușa Elena)
-Tía Elena…¿quieres que te cuente lo que pasó? zic eu fără să mă mai gândesc la ce tocmai am spus
(spaniolă | Matusa Elena...vrei sa iti povestesc ce s-a întâmplat?)
-¡Sí!
-I-am spus lui Christian ca sunt îndrăgostită de el și am fugit fiindcă pe față lui nu citeam nimic și îmi era frica ca nu mă place. Am plans din cauza asta. O lună mai târziu m-am întâlnit cu Alejandro și tot ce făcea el îmi aducea aminte de Christian. Asa ca atunci când m-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui am acceptat. Când am aflat ca m-a înșelat m-am simțit tradata și libera. Motivul pentru care am plecat în America a fost ca să îl găsesc pe el și am reușit.

Christian se așează pe singurul scaun liber de la masă. Voiam să mă așez, dar dacă el s-a pus pe scaun nu mai pot. Dintr-o data îl aud cum îmi spune:
-Isabella, hai să stai jos.
-Nu, mersi. răspund atunci când îmi dau seama că vrea să stau la el in poala

Mă uit in ochii lui și îmi dau seama de strategia să  asa ca mă duc și mă așez in poala sa. Încerc să mă așez confortabil asa ca mă mișc puțin in poala lui. Simt ceva tare sub mine și mă mișc ca să pot sta mia bine. Când vad ca nu reușesc îi șoptesc lui Christian:
-Christian, ia-ți telefonul din buzunar.
-Nu am telefonul la mine. răspunde el

Rămân confuză și dintr-o dată îmi dau seama ce se întâmplă. Încerc să mă ridic. iar el îmi șopteste:
-Mai bine stai aici, ca să mă acoperi.
Oftez ușor și rămân în poala lui. In bucătărie intră mama. Mă întreabă:
-Ai mâncat ceva azi?
-Da. o mint eu
-Ce?
Mă panichez, iar inainte să pot inventa ceva Christian îi spune adevărul. Mama se uită la mine și îmi spune ca o să îmi pregătească ceva. În ciuda insistentelor mele ea deja a început să gătească.

Peste 10 minute îmi aduce o farfurie cu jambon și oua. Mă uit la micul dejun și îmi vine să vomit. Nu vreau să mănânc. Nu pot să mănânc.

Flashback

-Chiar o să mănânci toata mâncarea aia? îmi spune Alejandro
-Nu, normal ca nu. Defapt nu mi-e foame. Vrei tu porția mea?
-Da, sigur. răspunde el

Mă duc în baie. Poate că am mâncat prea mult azi. Îmi privesc trupul în oglinda. Am pus ceva grăsime pe mine. Nu ar trebui sa mai mănânc. Mă privesc dezgustata. Îmi vine să vomit. Nu pot să vomit. Mă aplec deasupra toaletei și îmi bag doua degete pe gat. Instant mi se întoarce stomacul pe dos și vomit. Nu merit mâncarea aia. Subt prea grasa ca să îmi permit să mai mănânc.

Mă urăsc atât de mult încât nu e deloc amuzant. Vreau să mor. Vreau să dispar. Vreau să nu mai exist. Nu mai pot. Nu mă simt capabila să mai trăiesc. Mă urăsc. Mă urăsc. Mă urăsc. Mă urăsc. Mă urăsc. De ce nu pot să mor? Lumea ar fi un loc mai bun fără mine. Și cui i-ar păsa dacă aș muri? Răspunsul: nimănui.

---------------------

Continui să mă uit la farfuria cu mâncare, fiind incapabilă să mănânc. Mă ridic de la masă și plec în camera. Sierra, care tocmai intrase în bucătărie, se uită la mine și la farfurie. Dintr-o data face legătura. Se uită în ochii mei și mă privește cu mila. Nu am nevoie de mila ei. Nu vreau mila ei. Brusc, simt cum cineva mă îmbrățișează. E Sierra.
-Nu e nevoie să mănânci, dacă nu poți. îmi șopteste ea ușor

Mă uit șocată la ea și o îmbrățișez și eu șoptindu-i la ureche "mersi". Îmi sărută tâmpla și îmi spune ca dacă vreau pot merge in camera mea. Dau încet din cap, refuzând să mă duc. Mă întorc și nu pot să ignor privirea îngrijorată a lui Christian care mă fixa. Dau din umeri în direcția lui, întrebându-l de ce se uită la mine. Îmi spune ca nu e nimic și își ia cafeaua întorcându-și privirea de la mine.

Oftez. O vad pe Sofia și mă duc să o întreb dacă vrea să iasă cu mine pe afara sau să vină cu mine în camera.
-Hai să mergem afară. Ne mai plimbam și noi puțin. Eu mă duc asa. Tu îți schimbi hainele? spune ea
-Ma duc să mă schimb. Hai cu mine. răspund eu
-Ok.

Intrăm în camera mea și mă duc la geamantan căutând haine. Găsesc o rochie scurta ,verde deschis, cu mâneci largi și decolteu mare. O scot și o arat Sofiei care aprobă entuziasmata și îmi spune:
-Dacă tu vii asa mă schimb și eu.
-Da. zic eu zâmbind
Îmi iau niste tocuri albe, înalte și o geantă de aceeași culoare.

După ce mă îmbrac mergem în cameră Sofiei. Ea își ia un top alb de tip sutien și pantaloni largi, crem. În jurul taliei își leagă o panglica subțire alba. În picioare își pune niște adidași albi și își ia o geanta crem. (nu am descris outfitul bine asa ca pun poza la media).

Fiind gata ne ducem jos. Mama și Christian, care erau într-o discuție, ne vad. Nu știu dacă mai înfricoșător e ca mama ne-a văzut arătând așa sau că ea vorbea cu Christian. Ne analizează hainele bine, iar când o vede pe Sofia face ochii mari și spune dezaprobator.
-Părinții tăi te-au văzut?
-Sunt deja matura, tia Ella. răspunde Sofia
-Te-a văzut cineva cum ești îmbrăcată? Știi ce periculos e să umbli asa prin oraș?
-Da. Mă duc cu Isa. O să fim bine.
-Bine. spune mama, iar apoi se uită la mine
Tu te duci asa? Christian, tu ce părere ai?

Rămân surprinsă ca mama l-a întrebat pe Christian. El se ridică și mă îmbrățișează din spate, răspunzând:
-Arata superb. îmi sărută umărul
Stomacul meu e plin de fluturi.
-Nu e deloc decent. zice mama
-E corpul ei. Alegerea ei. Dacă vrea pot să merg și cu ea sau pot să le duc cu mașina și să le aștept.
-Vino cu noi să ne duci cu mașina. spune repede Sofia ca să scape de gura mamei mele.

Sofia fuge la mașină, iar eu rămân în spate cu Christian. El îmi sopteste:
-Chiar am intenționat să spun că arăți superb.

--------------

In sfârșit am reușit să postez și eu un capitol. O să încerc să îl scriu și pe următorul, dar nu sunt sigura in cât timp voi reuși să îl postez.