𝐓𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐞𝐢

𝟒. 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐚𝐧𝐭

                           18:45

   Bineînțeles că sunt în întârziere, din nou. Mi-am terminat mai repede tura și m-am decis să trec pe la poștă unde așteptam un colet foarte important.
  Îmbrăcată într-o rochie neagră mulată de mărime midi cu mâneci și puțin material la baza gâtului, un sacou scurt până la talie de culoare crem și în picioare ghetele mele preferate albe, mai verific odată dacă totul e în regulă și sunt gata să zbor pe ușa de la intrare.
   Știu că nu sunt foarte bună în arta styling-ului, dar mă descurc și eu cum pot. Nu-mi permit un stylist personal și nici nu aș avea timp de așa ceva.

Unde mă grăbesc ? Ei bine, trebuia să fiu la cafenea să mă întâlnesc cu arhitectul de treizeci de minute, am de semnat un nou contract și sper să fiu chemată la următoarea ședință ca să îmi deschid o a doua cafenea în oraș.

Parcă treburile încep să meargă bine, și ăsta e motivul principal pentru care sunt stresată. La mine nimic nu merge niciodată bine !

După toată aglomerația și nervii pe care i-am făcut în trafic, am ajuns în cam douăzeci de minute.

Când dau să-mi închid mașina din telecomandă, văd un bilețel care se pare că mi-a căzut din portieră.

„Oare și pentru mine te-ai aranja așa sau mi-ai ușura munca și ai veni direct goală ?"

Mi-a picat fața. Simt cum sângele mi se adună în obraji și încep să ard. Mă uit prin parcare ca să verific dacă mi-a văzut cineva reacția, spre norocul meu e goală.
„goală"
De ce îmi fuge gândul la o anumită persoană ?

Sigur mintea mea îmi joacă feste.
Arunc bilețelul la coșul de la intrarea în cafenea și îmi „pun" pe față zâmbetul oficial.

La masa stabilită mă așteaptă un bărbat înalt, blond bălai, din câte văd eu de la distanță, îmbrăcat în pantaloni negri de stofă și cămașă albă.
Interesant.

Mă apropii sceptică iar când mă observă se ridică ca să-mi sărute mâna și să-mi tragă scaunul.
Și mai interesant.

  — Luke Massety, încântat de miraculoasa dumneavoastră prezență !

  — Melissa Andersson, încântată și eu !

„Massety", oare să fie italian ? Dar numele mic pare a fi american. Hm... foarte interesant.

Ne așezăm amândoi la masă stând în fața unui altuia. Nu observ nici o schiță, niciun desen specific arhitecților, sau nu așa vin ei ?

— Ăm...
Nu-mi dau seama exact cum să încep această conversație și simt o presiune stânjenitoare între noi.

— Înainte să mă întrebi de ce idei am legat de noua extindere, vreau să te asigur că eu prima data, cu toți clienți mei, vreau să vorbesc ca să-i cunosc ca să pot să-mi dau seama ce li s-ar potrivi. Deci, ce spui ?

Nu sună rău, dar am venit cu alte planuri iar dacă știam lăsam asta pe altă zi. Dar acum sunt aici așa că... hai să profit, nu ?

— Și de ce ai avea nevoie să știi ca să-ți dai seama de „stilul" meu ? Întreb oarecum sceptică și curioasă.

— Cam ce ești tu dispusă să-mi oferi ? Întreabă pe un ton relaxat și se vede că a intrat în „jocul" meu.

Nu, nu e flirt. Nici n-ar avea cum să fie. Eu nu mai dau șanse nimănui, nu mă atrage în niciun fel și plus de asta chiar am nevoie de un arhitect bun și care să nu-mi golească buzunarele.