𝐓𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐞𝐢

7. 𝐌𝐮𝐥𝐭̦𝐮𝐦𝐞𝐬̦𝐭𝐢

Știi acel moment din perioada adolescentină în care totul e roz cu unicorni pe curcubee și fluturii din stomacul tău te fac să plutești ? E acea perioadă atât de absurdă în care faci atâtea prostii și duci totul la extrem, dar totuși perioada în care te formezi și definești ca om.
Dar totuși, perioada aia puerilă și inocentă în care ai impresia că băiatul ăla blond cu ochii albaștri chiar te place pentru că așa a scris el în bilețelul pe care ți l-a lăsat în bancă. Sau cea în care „bad boy- ul" școlii te-a salutat pe hol și simțeai cum roșești din cap până în picioare. (Aici am dat-o prea tare în ironie)
Ideea e că acea perioadă te pregătește. Pentru ce te pregătește ? Ei bine, pentru momentele de genul ăsta; când un anonim hărțuitor îți propune să te culci cu el ca să-ți salveze libertatea.
De asta nu știu ce să fac în momentul ăsta, pentru că eu n-am avut acea perioada care să mă pregătească.

***

Privesc ploaia ce lovește prudent pe parbrizul mașinii făcând sunet în liniștea ce mă cuprinse deja de prea mult timp. E rece, poate am acest sentiment și din cauza faptului că sunt doar într-o rochie neagră până la coapse, dresuri și un simplu palton. Ei bine, asta sau poate sentimentul ce mă blocase în această vreme. Recunosc, scrisoarea ce a venit zilele trecute de la judecătorie m-a speriat, și m-a dus cu zece pași înapoi acolo de unde am fugit.
Știu că mă repet, dar câteodată e greu și doar în gând să-ți recunoști anumite fapte și să le dai glas. Conștientizarea e primul pas, pe care cred totuși că l-am trecut de multă vreme. Apoi e Acceptarea, de aici m-am blocat. Pentru că nu știu ce efect ar putea avea această acceptare asupra psihicului meu.
Voi începe să fac la fel crezând că e normal ?
O să ajung să cred că nu e o greșeală și totul e bine ?
O să îmi trec peste principii ?

  Nu știu. Asta e tot ce știu; faptul că nu știu.
Dar în schimb pot spune un lucru: trecutul meu e acolo, nimeni nu l-a șters cu buretele.
Acum îmi vine o altă întrebare:
E oare o greșeală că am vrut să scap de trecutul meu care până la urmă m-a definit într-o vreme ?

  După toate astea vine al treilea pas, care după mine e cel mai important. Degeaba le-ai avut pe primele două dacă nu îl ai pe al treilea: Schimbarea.

  După ce conștientizezi ce ai făcut, trebuie să accepți că astea au fost acțiunile tale și nu mai poți schimba nimic, dar apoi te poți schimba tu ca să nu se mai repete.

  Eu cred că am trecut de la conștientizare direct la schimbare.
Da, am conștientizat. Am conștientizat ce am făcut și am făcut ceva ce nu se poate ierta și ceva ce va avea efect pentru todeauna, lucru care m-a speriat. M-am panicat. Așa că, pentru a evita o posibilă situație similară, m-am schimbat. Dar degeaba am conștientizat și m-am schimbat dacă nu am acceptat.
Am să o fac vreodată ? Nu cred.

   — Gata ? Aud vocea Aliei care tocmai ce se așează pe scaunul din dreapta mea.

  — Tu când ai apărut ? Întreb uimită.

Atât de tare să fi căzut pe gânduri încât n-am auzit-o ?

— Acum. Hai să mergem, vreau să mă
distrez odată ! Spune nerăbdătoare și își pune centura de siguranță.

  I-am promis că o să o scot în oraș așa că bineînțeles că nu a uitat și m-a bătut la cap să-mi duc misiunea până la capăt.

N-am prea avut chef astăzi, dar trebuia. Trebuia cumva să mă revanșeze față de ea. Așa că n-am decât să-i fac pe plac. Nici n-aș putea altfel.