𝐓𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐞𝐢

6. 𝐎 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐧𝐞𝐫𝐞

***

— Melissa ! Hei, trezește-te ! Ce-i cu tine ?!

Mă simt zgâlțâită de două mâini reci și parcă aud vocea Aliei ca prin vis. Mi-e frig, sunt în pat sub pernă și habar n-am ce vrea lumea de la mine de trebuie să mă trezesc. Nu-mi aduc aminte prea multe, dar tot ce știu e că simt o nevoie nebună de a dormi și de a nu face nimic. M-am zăpăcit.

   — Mda.. ce-i ? Unde arde ? O întreb nervoasă și nu tare știu ce a înțeles ca mi s-a cam stâlcit limba în gură.

— În capul tău, acolo arde ! Ce naiba ai pățit ?! Se răstește la mine la fel de nervoasă.

    Până la urmă care-i problema ? Nu mai are voie omu' nici să doarmă ! Habar n-am ce-am făcut aseară, nici unde am fost sau cu cine, dar știu doar că simt o oboseală cronică în tot corpul.

  — Bine... spune-mi care-i faza de mă trezești... ?
Nici măcar nu-mi mai recunosc vocea.

  Am impresia că sunt pe altă lume iar corpul și organismul nu mai vor sub nici o formă să mă asculte.

  — Ai o scrisoare, care din spusele polițistului e foarte importantă. Mel, ce probleme ai tu cu legea ?

La naiba ! Doar nu e ceea ce cred eu că e !
Nu,nu,nu nimeni nu poate afla despre asta ! Nimeni nu are dreptul să afle ce s-a întâmplat !

Mă trezesc ca fulgerată și pentru primele momente o durere de cap m-a luat din cauza șocului și mișcărilor prea bruște.

— Dă-o încoace ! Mă reped la ea cu mâna întinsă.

Se dă doi pași înapoi și mă privește cu interes:

— Spune-mi ca să nu fiu nevoită să aflu singură ! Se împotrivește.

Ea e sănătoasă la cap ? Pot să o dau afară chiar acum și să uit de toată prietenia noastră. Sunt chestiile mele personale ! Eu nu am tras-o niciodată la răspundere pt nimic !

— Dacă o să simt nevoia, am să-ți spun. Dar acum nu o fac, așa că dă-mi nenorocita aia de scrisoare !
Nu-mi place să ridic așa tonul la ea sau să mă comport astfel.

Totuși, a fost singura persoană care mi-a fost alături într-un oraș nou după ce m-am mutat aici, a fost cea care mi-a oferit prietenia ei fără ca măcar să aibă vreo obligație și cea care chiar m-a susținut. A fost prea de treabă cu mine și m-a ajutat enorm în momente în care nu aveam pe absolut nimeni. Dar ea era acolo, mă îndruma și îmi spunea ce credea ea că e mai bine și a contat, chiar foarte mult !

— Vreau să mă asigur că nu ai probleme ! Strigă și ea la rândul ei la mine.

Nu mă pot simți ofensată, are tot dreptul din lume.

— Nu am de unde să știu dacă nu-mi dai hârțoaga aia afurisită !

Nu că deja îmi ies din minți !

— Ține-o și spală-te cu ea pe cap ! Mi-o aruncă furioasă în față și pleacă furtunos trântind ușa.

— Vezi că nu tu ai cumpărat-o ! Strig în urma ei deși sunt conștientă că nu mă mai aude.

Poate s-a supărat că nu am lăsat-o să intre oarecum forțat în viața mea, dar am și eu drepturile mele și nu am să o las așa.

Iau plicul în mâini și observ ștampila oficială M.A.I. lângă numele meu. 
Melissa Andersson

  Îmi iau inima în dinți și sunt gata să deschid încă o fereastră spre trecutul meu. Știu, mulți ar spune că nu-i mare lucru, dar e atunci când te urmărește peste tot și nu te lasă nici măcar o clipă să uiți. E ca o cârpă care ți-ar sta mereu pe față și nu te-ar lăsa niciodată să respiri aerul curat în totalitate.
E pe bucățele, puțin câte puțin te otrăvește din nou și îți aduce aminte că e acolo. Ăsta e trecutul, umbra care te însoțește mereu și te acoperă când ți-e lumea mai dragă.