𝐓𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐞𝐢

𝟓. 𝐄 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐬̦𝐢 î𝐦𝐢 𝐩𝐥𝐚𝐜𝐞 !

Frică ? N-am mai simțit de mult așa ceva.
Frica că aș putea în orice moment să-mi pierd viața ? Nici așa ceva nu am mai simțit. Mereu aveam impresia că lumea va continua la fel și fără mine, că nu am o viață atât de importantă sau că nu afectează dar nici nu ajută pe nimeni existența mea.
  Dar acum ? Ei bine acum am simțit; am simțit frica de a nu-mi pierde viața. Ce s-a schimbat ?  Ei bine, până acum ceva vreme nu am simțit că trăiesc, și cum să-ți fie frică să pierzi ceva ce nu ai, nu ? Asta e: Am simțit că trăiesc, că sunt în viață și mi-a plăcut ! Așa că, ghici ce: nu am mai vrut să pierd asta, sentimentul ăsta.
    

                                 ***

   — Ți-a păpat pisica limba, puișor ?

  Acea voce..

Vreau să mă întorc, dar se lipește de spatele meu și mă imobilizează cuprinzându-mă de la spate.

  — Ți-e frică ? îmi șoptește încet și suav la ureche.

  Îi simt respirația fierbinte ce se lipește de pielea fină a gâtului meu, se joacă cu nasul frecându-și-l în spatele urechii mele. Mâinile sale îmi strâng abdomenul apăsându-mă mai tare de el.
Fiori. Dar nu de groază, asta e ceea ce mă sperie cu adevărat. De ce nu simt ce ar trebui de fapt să simt ? De ce sângele îmi circulă cu viteza lumini și inima îmi bate mult prea tare, iar tremurul din corpul meu pornește din stomac până la vârful degetelor ? 
De ce mă face să simt atâtea ?

  — Lasă-mă să-ți spun ceva: frica ajută să ne simțim vii. Frica e cea care te face să te simți că trăiești.

Mâna stângă îi alunecă sub abdomenul meu. Îmi mușcă lobul urechii și linge apoi locul vătămat. Arde.

  — Mmh ! Incontrolabil și aproape insesizabil gem în șoaptă.  Realizez prea târziu ce mi-a ieșit pe gură.

— Frica e sentimentul ce scoate ce-i mai bun din tine și cel fără de care ne-am simții morți.

  Strânge apăsat prin materialul rochiei în locul dintre picioarele mele, mâna stângă îi urcă spre sânul meu pe care îl masează la fel de apăsat și dur.

  Mă las în mâinile lui. Care „lui" ? Nu știu. Poate fi un asasin, un psihopat și ar trebui să mă preocupe gândul cum a aflat unde sunt, de cât timp mă urmărește, dar deși sunt conștientă de asta, pe atât sunt de inconștientă.
Curiozitatea și dorința de a simți ceva, orice după atâta timp mă duce la lucruri nesăbuite și care pot chiar să-mi pună viața în pericol, dar ce să vezi ? Îmi place !

  — Ahh...
Apasă doar cu două degete, intens, atât de blând dar totuși atât de dur. Își bagă capul prin scobitura gâtului meu și îmi sărută pielea ieșită la iveală.
Arde și îmi place !

  — Iar tu, puiu' meu, îți promit că vei simți frică de acum în colo până vei înnebuni ! Și nu doar atât...

Una dintre mâini îi urcă spre gât, strânge, iar apoi merge spre ureche. Mă așteptam să-mi dea câteva fire de păr nărăvașe pe după, dar se pare că mi-a luat cercelul și a început să muște. Mai tare și intens, a coborât cu limba în cerculețe spre ceafă și în timp ce mușca mă apăsa mai tare de mașină.

— Simți ? mă întreabă pe un ton răgușit și șoptit.

Da, și mai multe decât mi-aș fi plănuit. Îmi răspund în gând.

Parcă dintr-o dată nu se mai simte frigul de noiembrie, nici bezna din parcare nu o mai văd. Și nici golul din suflet nu mai e așa gol.

E cald, arde. E lumină și mă orbește. E extaz și se simte bine. E euforie.
E viață și îmi place !

  — Simți că trăiești din nou ? Simți căldura care te-a părăsit cu anii ? Cu vocea răstită și plină de speranță îmi pune întrebări la care nu știu în totalitate răspunsul.

  Crede că m-a prins la colț și poate să scoată tot ce vrea de la mine.

Oi fi eu în pragul extazului, dar nu m-am prostit de tot.

Parcă citindu-mi gândurile se oprește și își pune mâinile pe mașina mea obligându-mă să stau într-o poziție ușor aplecată.

  — Acum simți cum ar trebuii de fapt să te facă să te simți un bărbat ?

  Întrebarea lui m-a pus pe gânduri.
Eu oare știu cu adevărat cum se simte un bărbat ? Oare așa ar trebui ?

  — Nu-ți bate capul degeaba pui, eu voi fi primul, singurul, ultimul și cel care te va face să simți tot ce trebuia și trebuie să simți.  

   Se dă înapoi, mă sărută apăsat pe ceafă iar înainte să-și dezlipească buzele de pielea mea mușcă și îmi zgârie pielea cu dinții.

   După ce aud câțiva pași, luminile felinarelor se aprind, iar frigul de noiembrie se simte din nou.
Îmi întorc privirea în spate și rămân complet dezarmată.

— Ce-a fost asta.. ? întreb mai mult pentru mine, în șoapta lină a nopții.

  Viață