machiavellian | seria Madness (part. IV)

Capitolul treisprezece

Am avut adesea situații în care corpul meu a reacționat complet diferit decât se aștepta creierul meu. Corpul meu îmi dezvăluia emoțiile la fiecare pas și puteam fi citit ca o carte deschisă. Luni de practică mi-au permis să dezvolt abilități utile de a mă preface că sunt indiferentă chiar și atunci când în interior simțeam că ceva mă sfâșie. L-am folosit atât de mult încât la un moment dat am devenit cu adevărat indiferentă față de majoritatea a ceea ce mi s-a întâmplat. Am devenit un maestru în a-mi acoperi emoțiile, chiar am crezut că nu le mai simt.

Totuși, au fost momente când m-am simțit complet deconectată. Când corpul meu a ignorat impulsurile care veneau din creierul meu. Așa a fost inclusiv în zilele proaste. Am procedat la fel când ceva m-a șocat cu adevărat.

Am stat pe scara zdrențuită, privind șocată ușa deschisă din lemn de culoare închisă. Picioarele mele se simțeau că ar fi înrădăcinate în pământ și, deși voiam să mă mișc, pur și simplu nu puteam. Bănuiam că sunt într-un vis suprarealist. Juliet, o prințesă Disney și logodnica lui Kane, tocmai ieșise din apartamentul său după o lungă răvășire. Aceeași Juliet l-a numit un nemernic și tocmai l-a părăsit.

Trebuie să fi fost un vis.

Am clipit și am clătinat din cap pentru a mă scutura din șoc. M-am uitat la Raven, care încă părea că falca ei era pe cale să lovească podeaua. Se uită la ușa apartamentului lui Ward de parcă ar fi fost un portal către altă dimensiune.

Din interiorul apartamentului se auzeau încă sunete tulburătoare de obiecte aruncate și sticlă spartă. Nici măcar nu am mai tresărit la zgomote. După a șaptea chestie zdrobită, care probabil a ajuns pe podea în bucăți minuscule, totul a fost liniștit. Era liniște aproape perfectă, ne auzeam doar propria respirație. Parcă nu era nimeni la Kane. De parcă nu ar fi fost o ceartă între logodnici.

Foști logodnici?

Mi-am dres glasul în liniște, recăpătând încet controlul asupra corpului meu. Am numărat până la zece și m-am ciupit ca să mă asigur că nu mă voi trezi în propriul meu pat. Cu toate acestea, nu s-a întâmplat nimic de acest fel.

Mintea mi-a rămas în gol, m-am întors către Raven și Sterling și am arătat înspre uşă.

- S-a întâmplat cu adevărat ceea ce tocmai s-a întâmplat sau a fost doar în capul meu? am întrebat eu liniștit

Patterson tresări și clipi rapid.

- Habar nu am. răspunse ea la fel de vag, apoi trase aer în piept și clătină din cap. Ea tocmai...

- Raven, tocmai s-a despărțit de el. spuse Sterling, de parcă ar fi vrut să îi spună asta, dar tonul lui arăta că nu credea ce spunea

Kane și Juliet s-au despărțit.

- E ciudat de liniște. remarcă Sánchez, îndreptându-și bărbia spre apartament

- Ar trebui să intrăm acolo? întrebă Raven nesigură

- Habar nu am. răspunse Sterling, clătinând din cap. Sunt încă în stare de șoc. Presupun că s-au despărțit cu adevărat. Trebuiau să se căsătorească!

S-au despărțit.

- Dar ce ar putea fi? întrebă Raven nervoasă, gesticulând cu mâinile. Ce ați făcut în timpul acestui antrenament?! - șopti ea cu reproș, arătând cu degetul arătător spre băiatul care și-a ridicat mâinile într-un gest de apărare

- Nimic! strigă el, iar vocea lui era amuzant de înaltă. Habar nu am ce s-a întâmplat. Cyrus ne-a lăsat după ce antrenamentul s-a încheiat cu mai puțin de treizeci de minute în urmă. Trebuia să aștept aici până să vii. explică el, încrețindu-și sprâncenele groase și negre. Era supărată, a început să îi strige lui Kane că nu îi spune nimic și alte lucruri. Și mi s-a părut că Kane, fiind Kane, va ignora asta sau va spune ceva care să o calmeze și să părăsească casa, dar apoi a început să vorbească despre Nathaniel și el... a încetat el