machiavellian | seria Madness (part. IV)

Capitolul treizeci și doi

- Ridică-te, ticăloaso! Dormi de aproape douăzeci de ore!

Am gemut când am auzit o voce puternică care m-a trezit. Mi-am apăsat nasul mai adânc în perna caldă, sperând că era doar un vis urât, dar la mai puțin de cinci secunde după acel strigăt fericit, ceva greu mi-a apăsat corpul acoperit cu plapuma. Am gemut și am deschis ochii lent. Imaginează-ți surpriza mea când primul lucru pe care l-am văzut a fost zâmbetul larg al lui Seán, pentru că băiatul stătea întins deasupra mea de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

- Ce naiba? am mormăit slab, iar plapuma mi-a înăbușit oarecum cuvintele

Mayfield și-a încrețit nasul ostentativ.

- Trebuie să te speli pe dinți urgent.

Mi-am îngustat ochii periculos, apoi l-am răsturnat pe spate. Băiatul a gemut și s-a lăsat jos lângă mine.

Ieri după masa când m-am trezit, am ciugulit ceva gătit de mama și m-am reîntors la somn. Pentru că dormisem cu greu în zilele de dinainte și aveam nevoie de foarte mult somn ca și recuperare. Astfel că de la ora optsprezece până actual, la ora nouă, am dormit dusă. Și aș mai fi dormit. Dar nenorocitul de Mayfield avea alte planuri.

Ușa dormitorului meu s-a deschis și Dakota a apărut prin ea.

- Oh, te-ai trezit. a spus ea, iar eu m-am încruntat

- Mai degrabă m-a trezit nepoliticos acest nebun. am mormăit și abia atunci am observat că fata avea în mâini o tavă de argint cu mâncare. Ce faceți aici? Unde sunt Asher și mama? am întrebat, proptindu-mă pe coate

- Asher a trebuit să meargă la muncă pentru că a apărut ceva urgent. explică ea, apropiindu-se. Iar mama ta joacă de o oră poker cu Edward. Are o slăbiciune pentru el.

S-a așezat pe saltea și a așezat tava la picioarele mele.

Stomacul mi-a mârâit când am văzut pâine prăjită proaspătă, dulceață de zmeură, fructe decojite, clătite, suc de portocale și un pahar cu apă. Abia atunci mi-am dat seama cât de foame îmi era. Dakota, văzând zâmbetul de pe chipul meu, a zâmbit și ea.

- Ai o programare cu Laura la ora două. îmi amintise Seán

- Deja o cunoști pe Laura?

- Nu personal, dar trebuia să îți reamintesc.

Dakota își dădu ochii peste cap.

- Sunteți bonele mele? întreb chicotind

- Nu, dar vrem să te sprijinim. Ține minte, nu mai există secrete. a răspuns ea, apoi a luat ceva din tavă pe care nu le observasem înainte

Erau patru pastile în culori diferite pe care le cunoșteam foarte bine și pe care nu le mai luasem de mult.

- Am venit aici acum o oră, dar te-am lăsat să dormi pentru că știam că ești obosită.

M-am uitat mai întâi la ele și apoi la fața ei frumoasă cu machiaj delicat. Părul îi era prins într-o coadă înaltă, iar ochii îi erau veseli.

- Totul este bine. Îngrijorarea noastră va conta în ați aminte despre medicamente, terapie și îngrijirea ta. În rest, nimic nu s-a schimbat. Ești aceeași Blake.

- O Blake cu nevoi speciale. mormăi indiferentă

- Pentru că ești o tipă specială. spuse Seán mândru și începe să îmi descâlcească părul cu degetele lui fine

Am zâmbit, uitându-mă în ochii lui, apoi am băut pastilele.

- În plus, vrem să facem parte din viața ta. a adăugat Dakota, făcându-mă să mă uit la ea. Și am dori să știm mai multe despre tulburare. Deci... putem merge cu tine la un psiholog? a întrebat ea calmă, fără a-mi impune nimic. Te ducem înapoi și așteptăm până termini. Ce crezi?