machiavellian | seria Madness (part. IV)

Capitolul opt

— Blake. mama mă privi lung prin apelul video. Aveți douăzeci și doi de ani, sunteți adulți, o duceți bine și eu nu sunt nevoită să îmi fac griji pentru voi. Ați luat decizii bune până acum, care v-au format caracterele și priviți cât de bine trăiți. A venit vremea să îmi dau și eu cuvântul. Întoarcerea în Beverly Hills chiar și pentru o săptămână este o mișcare cât se poate de proastă. De ce să vă întoarceți în locul care v-a adus atât de multă suferință? V-ați ieșit din minți?!

Simțeam nervii mamei cu fiecare cuvânt pe care îl rostea. Și știam că are atât de multă dreptate, arăta dovadă de atât de multă empatie pentru noi, întotdeauna a făcut-o. Astfel că acum nu înțeleg pe deplin de ce aleg să cred cuvintele unui bărbat periculos care îmi ridică îndoieli în privința mamei mele iubite. Sunt o proastă...

Am oftat profund și l-am privit pe Asher, fiind sătulă de acest haos. Știam că așa vor decurge lucrurile atunci când o vom anunța pe mama că ne întoarcem, am avut timp să mă pregătesc dar totuși îmi doresc să îi închid telefonul în nas.

— Știu, mamă. Doar că nu este vorba despre o revenire definitivă. Ci doar una, poate două săptămâni. Chiar dacă suntem adulți, ne este dor de tine, să locuim cu tine, să ne trezim cu micul dejun pregătiți, ne este dor de prieteni și de tot ce înseamnă Beverly Hills. De când ne-am întors, suntem nostalgici, abia de vorbim unul cu celălalt și ne tot gândim la cele patru zile de acasă. Chiar ne vom simți mai bine dacă mai petrecem ceva timp acolo.

Doamne, uram atât de mult să o mint. Bine, adevărul își are locul lui, dar minciunile capătă o mare proporție.

— Nici vorbă, copiii. Așteptați o săptămână, tot acest dor o să dispară. Vă doriți cu adevărat să reluăm discuțiile de înaintea plecării voastre? Este necesar să trecem iar prin asta?

Mi-am strâns ochii. Eram la un pas de a închide apelul cu adevărat și a mă arunca în patul meu mult iubit și a uita tot ce s-a întâmplat înapoi în Beverly Hills. Chiar de am o mamă reală cat e nu este Holland, tot ea va rămâne mama mea. Fiindcă ea m-a crescut și datorită ei sunt cine mă prezint astăzi. La dracu.

— Nu avem nevoie de o săptămână aici, ci de una în Beverly Hills.

— Nu, Blake. Nu iau asta în calcul. Înțelegeți că nu mai sunteți copii.

Mă uram pentru ceea ce aveam de gând să fac, dar fiind conștientă de entuziasmul lui Asher de a reveni în Beverly Hills, știam că era necesar să o fac. Este fratele meu și îl iubesc atât de mult. Merită ce e mai bun pe lume.

— Este numai vina ta, mamă. Dacă de la bun început ai fi fost de acord cu ideea să venim acasă de sărbători și vacanțe, nu s-ar fi ajuns aici. Exact, nu mai suntem copii, și am decis să ne întoarcem în Beverly Hills.

S-a lăsat liniștea. După un minut în care mama nu a răspuns, am crezut că a căzut semnalul. Ea doar privea în gol lângă ecran. Ceea ce am spus, a fost usturător și îmi venea să mă lovesc cu o lingură de lemn, dar Asher a meritat-o. Merită totul.

— O să mă băgați între patru scânduri într-o bună zi... mai curând decât vă așteptați. Și cu locurile de muncă cum rămâne? Cu examenul tău?

Un mic rânjet a apărut în colțul gurii mele. Știam că a cedat.

— Nu îți face griji, vom rezolva totul înainte să venim. Totul va fi bine. Vom locui cu tine o perioadă, ca o familie întreagă.

— Uneori, îmi doresc să vă căsăpesc în ciuda vârstei voastre. Fie, mă anunțați când aveți avion, ca eu și Gideon să vă luăm de la aeroport.