Luna

Decizii greu de luat

Luna, este foarte nerăbdătoare să înlăture ceața ce a pus stăpânire pe viața ei.
-Spune-mi, ce se întâmplă? își încruntă sprâncenele și își termină cafeaua dintr-o înghițitură.
-Este vorba despre biletele noastre aici și bunicii care le-au donat.
Totul a fost doar o minciună, una mică, nu am vrut să par un om rău în fața ta, datorită atâtor întâmplări la care am făcut față împreună cu încredere și iubire.
Biletele le-am primit de la niște străini, în schimbul dezvăluirii unor informații, ce vizează o tânără.
-Tânăra, a cărui poză o ții in buzunarul pantalonilor?
-Da, chiar ea!
Se ridică de la masă și ar vrea să plece de lângă el, dar rămâne fiindcă are o mulțime de întrebări de pus.
-Eu nu am nici o amintire, trăiesc din vorbele tale care se pare că nu sunt reale, am crezut orice mi-ai spus.
Orice mi-ai descris,  acum trăiește în creierul meu și îmi este foarte greu să mi le scot din minte iar, eu sunt confuză, nu știu dacă există ceva real din tot ce mi-ai spus.
Dezamăgirea de pe fața ei se vedea cu ochiul liber, își pierduse încrederea in Vass, ar fi preferat sa piară odată cu Pământul decât să cauzeze și altora probleme, să distrugă viețile celor din jur într-o secundă, dar ea continuă cu întrebările, nu este lămurită pe deplin.
-Cine este tânăra din fotografie și de ce o căutau acei oameni? Ce informații le-ai dat?
-Se numește Kira, este sau era o chimistă excelentă, le-am dat doar adresa unde o găsesc, alte informații nu am găsit despre ea.
-Era? În ce ne-ai băgat, Vass? Nu te recunosc, cine ești? De unde ai aflat informațiile astea?
Vass, își trece mâna prin părul ușor transpirat, se pierdea din minciună în minciună, iar despărțirea dintre ei părea inevitabilă, știa că fusese egoist dar așa fusese învațat încă din tânără pruncie, că trebuie să faci orice pentru a avea ceea ce îți dorești, însemnând să lași conduita morală pentru cei slabi și să calci peste oase pentru a lua ce crezi că i se cuvine.
-Când locuiam pe Pământ lucram ca și polițist, nu eram foarte important în secție, aveam un salariu mic și nimic care să mă motiveze, în afară de tine, pentru suma potrivită de bani am reușit să o găsesc destul de repede și ghici ce, se afla în baza de date, Kira nu e o sfântă.
Kira a fost arestată pentru violență și devastarea unui laborator, nu a furat nimic, dar a distrus tot ce era înăuntru.
-Minti!
Dacă erai polițist aveam biletele asigurate. Vreau adevărul! I s-au umflat venele la frunte, pulsul i-a crescut atât de mult încât abia mai reușea să rămână în picioare.
Luna, se plimbă agitată dintr-o cameră în alta, nu își găsește liniștea, în sufletul ei știe că totul este o minciună și atunci decide să-l amenințe pe o tonalitate foarte ridicată, e singura soluție care speră să dea rezultate, dacă o s-o mintă în continuare și nu îi spune tot adevărul o să-l sune pe ofițerul Petler, care abia așteaptă să afle detalii noi.
-Cine ești Vass? Ce legătură ai cu pacientul meu?
-Sunt soțul tău, doar atât pot să îți zic, am fost împreună încă de pe Pământ, ne iubeam mult.
Pacientul fusese trimis de Kira, drept răzbunare pentru faptul că fusese predată unei organizații infracționale de temut și urma să-i ucidă pe toți cei implicați,  urma să ne ucidă și pe noi, nu aș fi suportat asta. Ești totul pentru mine!
Vass încearcă din toate puterile să o convingă că tot răul făcut a fost pentru binele lor, că regretă și că ar întoarce timpul dacă ar putea, îi spune că un prieten de-a lui, a avut grijă de pacient și că nu a suferit deloc, ce nu știe el este faptul că ea a văzut poza decedatului și era  o imagine tulburătoare, încă avea coșmaruri când iși amintea chipul lui, iar Vass mințea cu fiecare respirație, fiecare cuvânt era o minciună învelită în ambalaj auriu menit să îți ia ochii și gândul de la ce era cu adevărat esențial și real.
Luna oftează, se scufundă în canapea, corpul își pierde puterea iar gândurile ei sunt departe.
-Stii foarte bine că asta era singura soluție ca noi să plecăm de pe Pământ, nu e cea mai înțeleaptă decizie pe care am luat-o dar era singura; nu-mi văd viața fără tine, încă de pe Pământ ne-am promis că ne facem o familie, copii, că o să îmbătrânim împreună !
-Încă de pe Pământ, cum e posibil așa ceva, doar știm că ni s-a șters memoria și fiecare am primit un partener, sistemul a ales pentru noi. Vrei sa spui că noi am fost împreună pe Pământ?
-Da, Luna!
Am spart site-ul de întâlniri și te-am ales pe tine, nu aș fi suportat să fii cu alt bărbat, fiindcă noi ne iubim și așa este normal să fim, împreună pentru totdeauna să ne întemeiem o familie.
-Cred că e cam târziu pentru asta! Nu te mai recunosc, nu știu cu cine stau la masă, atâtea minciuni, nu te mai cred!
-Ajută-mă să-mi văd viața pe Pământ și poate te voi ierta, poate voi închide ochii minciunilor și îți voi deschide din nou ușa inimii mele.
-Nu pot, sunt căutat și trebuie să mă ascund o perioadă. Ai încredere în mine, o să îți arăt la timpul potrivit.
-Pleacă, te rog! A trântit ușa în urma lui.
Cum a ieșit pe ușă, Luna, a izbucnit în plâns, parcă cerul căzuse peste ea, era prima dată când se simțea pierdută, își pierduse încrederea și respectul față de el, avea inima frântă, o inimă ce sângera fără oprire, nimic și nimeni nu avea să o liniștească, suspinele îi scuturau și mai tare pieptul lăsând să se vadă oasele, care îi străpungeau pielea, ar fi vrut să moară în acel moment, era singură pe planeta Trappist-1, nu mai avea nici o cunoștință, părinții au murit odată cu planeta, iar acum se simte trădată și părăsită de cel care cândva era lumina ochilor, de iubirea vieții ei.
Se pune în pat, în încercarea de a se liniști puțin, dar nu poate să închidă ochii, prin față îi trec amintirile cu Vass, dinaintea dezlănțuirii haosului, ce amintiri frumoase, strânge perna în brațe, iar lacrimile doresc să-i înece sufletul, nu se opresc. Se simte slăbită, dar nu are poftă de mâncare, începe să se plimbe prin cameră fără nici un scop și atunci îi sună telefonul, este ofițerul Petler.
-Buna ziua! Puteți să veniți până la secție?
-Chiar este nevoie?spuse cu o voce aproape stinsă.
-Da, este necesar! Vă aștept cat mai repede.
Luna, nici nu s-a privit în oglindă, s-a spălat pe față, și-a schimbat ținuta și a ieșit din casă, nu avea nici un chef, își târâia picioarele, slăbite și ele.
Cu gândul în altă parte, își dă seama că și-a uitat acasă brățara.
Fiecare locuitor de pe Trappist-1  avea o brățară, ea reprezenta identitatea persoanei, toate datele personale și profesionale erau înregistrate, toate activitățile, totul era descărcat la sfârșitul fiecărei luni pe site-ul poliției, practic toată viața ei și a celorlalți locuitori era într-o brățară, fără ea nu are ce să caute pe stradă, nu își poate plăti cumpărăturile, nu poate să facă absolut nimic, brățara trebuia purtată afară, dar și în casă, peste tot, e obligatorie iar cine nu se conformează ajunge în arest, se poate da jos doar când e nevoie să fie încărcată dar chiar și atunci, deținătorul trebuie să stea în apropierea ei, în cazul unei defecțiuni trebuie raportat poliției cât mai repede pentru a putea fi reparată sau schimbată.
Ajunge la ușă și vede că este  puțin forțată, speriată, intră încet în casă și găsește pe masă o scrisoare, în lipsa ei cineva intrase în casă, o pune repede in geantă și iese repede, decide să o deschidă mai târziu, deja a întârziat iar Petler părea supărat la telefon.
O să-i spună și ofițerului ce s-a întâmplat, o să-i spună tot adevărul, nu poate risca să fie supusă unui test și să afle că minte, în cel mai bun caz, ar rămâne închisă multi ani, in cel  mai rău caz ar fi exilată, în Univers, să plutească la nesfârșit, asta li se întâmplă infractorilor care comit fapte grave, asta i s-ar putea întâmpla și lui Vass.
Ajunge la secție, Petler o poftește in biroul lui, trage jaluzele și închide ușa. Urmează o discuție menită, să nu atragă atenția și celorlalți colegi, totul trebuie păstrat secret până la soluționarea cazului.
-Buna ziua, Luna! Îți spun de ce te-am chemat aici, am fost la locul de munca al iubitului tău, pentru a-l aresta, dar a dispărut. Nu e nici urmă de el, mai interesant este faptul că nu a fost toată luna la munca. A fost acasă, știi ceva despre asta?
-Nu, mereu pleca dimineața către muncă și se întorcea la aceiași ora, în fiecare zi, era atât de ocupat uneori, încât, nici nu îmi răspundea la telefon, dar ceea ce pot să îți spun este că era foarte stresat și agitat in ultimul timp, părea îngrijorat.
Luna  îi povestește tot ceea ce știe, tot ce i-a zis Vass, dar Petler nu are nici o reacție iar asta nu poate fi de bine.
-Luna, am găsit încă un rând de amprente, ale unor infractori foarte periculoși, încercăm să îi prindem, încă de când locuiam pe Pământ. Produc arme de distrugere în masă și avem unele informații că ei ar fi răspunzători de crearea gaurii negre, de dispariția planetei. -Trebuie să îi prindem cât mai repede, altfel suntem în pericol, toată planeta Trappist-1. Acum, toate au legătură, mă tem că Vass face parte din rețea, este la fel, trebuie sa ne ajuți cu orice informație, la orice oră, sună-ne.
-Sigur că da! începe să tremure, să aibă frisoane și să îi scadă brusc vederea.
-Ești bine?
-Da, mă simt puțin slăbită, nu am mâncat, sigur asta este cauza; se ridica greoi, ținându-se de masă când, își amintește de ușa casei.
-Domnule ofițer Petler, cineva a încercat azi să intre în casă, să-mi forțeze ușa, puteți trimite un echipaj de poliție să stea cu mine până schimb yala?
-Sigur, Luna! Îmi pare rău că ai devenit o țintă, dar nu uita, vom fi mereu aproape de tine, te vom proteja!
-Multumesc mult. La revedere!
-La revedere!
Pășește tot mai lent, e tot mai obosită și, nu înțelege ce se întâmplă cu ea, brățara a început să țiuie ușor, se întâmplă doar cardiacilor, celor care urmează să aibă un infarct,tiuitul urmat de lumină roșie reprezintă starea precară de sănătate, dar se gândește că se simte așa datorită supărărilor din ultimul timp, o să meargă acasă și o să aibă timp să se odihnească, dar întâi trebuie să cheme un meșter, măcar să doarmă liniștită că nu îi intră nimeni în casă.
Se simte în siguranță știind că poliția este la dispoziția ei, ajunge și meșterul care se pune pe treabă.
Cu greu rezistă să stea în picioare, ia loc pe un scaun iar următorul lucru ce și-l amintește este o lumină foarte puternică și niște sunete asurzitoare, oameni care țipă, multă agitație. Își mișcă ochii, mâinile nu par să o asculte, vede in ceată.
-Hei, este cineva aici? Ce se întâmplă?
-Buna ziua! Ce bine că te-ai trezit, ești la spitalul "Speranța", pentru o clipă am crezut că te vom pierde. Ai intrat în stop cardio respirator, am fost nevoiți să te resuscităm.
-Cred că, din cauza supărărilor, am fost stresată in ultimul timp și m-am odihnit foarte puțin.
-Cu siguranță asta nu te-a ajutat, dar cauza este alta. Am găsit un metal în sângele tău, taliu mai exact, nu are gust sau miros, iar simptomele apar la câteva zile de la ingerarea ei.
Luna își amintește de acest metal, așa a fost otrăvit și pacientul ei, cel omorât de Kira după spusele lui Vass, poate are dreptate, chiar e vinovată, în acest moment nu poate să aibă încredere în nimeni.
-Ce simptome?
-Simptome asemănătoare gripei, amorțirea mâinilor și a picioarelor, pierdea vederii. Această otravă este foarte periculoasă, te distruge cu totul, fizic și psihic.
-Nu pot sa cred. O să mă fac bine?
-Din fericire, da! Muncitorul, te-a adus la timp la spital și am reușit să îti administrăm tratamentul specific. O să vină poliția să discute cu dumneavoastră.
-Mulțumesc pentru tot! Vă sunt recunoscătoare!
Ofițerul Petler se apropie de pat, i se citește tristețea in ochi.
-Luna, nu o să te rețin mult, este evident că ai nevoie de multă odihnă, să te recuperezi cât mai repede. Știi cine ar fi putut să te otrăvească?
-Sincer, chiar nu știu, toată săptămâna am stat acasă.
Cred că în cafea sau în mâncare mi-a fost pusă otrava, mă gândesc la Vass și regret că trebuie să-l numesc, inima mea refuză să creadă că ar putea face asta, dar la câte minciuni mi-a spus orice este posibil, deși mai există o posibilitate, am fost împreună la cofetăria "Pauza de dulce",putea să îmi pună acolo, fiindcă după ce ne-am despărțit și regret acum că am omis să îți spun asta, nu am crezut că e ceva important, am văzut un bărbat care părea să mă urmărească, avea același tatuaj ca și pacientul decedat.
-Un păianjen?
-Da.
-Încă nu știu care este legătura dintre cei doi, dar îți promit că voi afla. De azi înainte, un echipaj de poliție va sta permanent în fața casei. O să am grijă de tine.
-Pe mai târziu!
-Să te faci bine!
Luna închise ochii, și a adormit, probabil de la sedativele împotriva durerii, în sfârșit dormea profund. A dormit aproape toată ziua, când s-a trezit, încă mai avea dureri de la otravă, dar măcar acum se putea mișca, vrea să ajungă la geantă, să citească scrisoarea, ce bine că și-a amintit de ea, poate ar fi fost bine daca i-ar fi spus și ofițerului Petler, dar dacă este de la Vass, trebuie să fie ea cea, care o citește prima.
"Bună. Luna, noi nu ne cunoaștem oficial, dar în curând o să ne întâlnim. Trebuie să te ferești de toți, nu poți avea încredere în nimeni, nici măcar în Petler, să nu îti fie teamă, bărbatul cu tatuaj face parte din organizația mea, nu o să-ți facă rău, l-am trimis să te observe, să aibă grijă de tine până când vine timpul sa ne întâlnim, daca ai știi cât de importantă ești pentru mine, pentru omenire, nici nu îți dai seama. Vass, nu este vinovat pentru moartea pacientului, oamenii lui din rețea sunt.
Vass, te iubește cu adevărat dar rețeaua din care face parte este periculoasă, iar el nu are putere de decizie, a plecat de lângă tine cu inima frantă, a făcut-o pentru a te proteja. După ce termini de citit, rupe scrisoarea și arunc-o, nu trebuie să o vadă nimeni. Să nu ai încredere în nimeni! Ești o ființă deosebită, ține minte! Te îmbrățișez, Kira!"
Luna era confuză, nu Kira a încercat să o otrăvească, altcineva este vinovat, nu poate fi o coincidență faptul că două persoane care se cunoșteau au fost otrăvite cu același metal în atât de scurt timp, poate oamenii lui Vass, dar ar permite el să se apropie atât de tare de ea, sau poate că nu ea era ținta, poate voia să îl otrăvească pe Vass, creierul ei iarăși simțea că ia foc, a inspirat adânc, se bucură că este în viață, citind scrisoarea Kirei simțise o energie pozitivă, o energie care îi mângâia pielea și o făcea să tresalte, prinsese culoare la față!
Acum trebuie să aibă grijă, să fie și mai atentă la tot ce o înconjoară și să-și măsoare cuvintele când mai vorbește cu Petler sau cu oricine din cadrul poliției.
Este entuziasmată și abia așteaptă să o cunoască pe Kira, să-și spună și partea ei de poveste, ea e singura care îi poate oferi claritate.
Îi pare rău că și-a amintit doar după ce a plecat din salon, își dorea nespus de mult să-l roage pe ofițerul Petler să-i verifice trecutul lui Vass, viața dinainte de Trappist-1, ar fi fost foarte important să afle dacă a fost polițist sau nu, orice detalii ar afla, e mai bine decât confuzia in care s-a scufundat.
Își face curaj și îl sună, nu mai poate aștepta până data viitoare, la cum merg lucrurile s-ar putea să nu existe o dată viitoare.
-Buna ziua. Vin la tine cu o rugăminte, știu că nu este posibilă accesarea vechilor amintiri, dar dacă Vass este anchetat în cazul unui omor, poți obține un mandat?
-Buna, din nou! Ce anume te interesează Luna, te gândești tu la ceva .
- Mi-a spus că a fost polițist, vreau doar să aflu dacă mi-a spus adevărul și mi-ar placea să-mi spui cum eram împreună? Eram fericiți în cuplu?
Sper că nu îți cer prea mult.
-Deloc,așa trebuia să procedăm de la bun început, să aflăm ce fel de om este, să știm cu cine avem de-a face. Chiar acum înaintez o cerere, ar trebui sa primim răspunsul până mâine, până atunci odihnește-te.
Luna era entuziasmată, avea să afle dacă îi oferă a doua șansă și se încrede în continuare in Vass sau îl uită pentru totdeauna.