Luna

Investigație proprie

Luna decide să iasă puțin la aer, singurătatea din casă o deprimă și îi induce o stare puternică de teamă, până și izvorul lacrimilor a secat, inima ei nu mai tresaltă la auzul veștilor bune sau rele, indiferența încet, încet pune stăpânire pe ea, pe trupul ei atins recent de iubire, pe inima ei stinsă de dorul pentru Edan.
Privește iarba verde care se mișcă in bătaia vântului fierbinte de vară, soarele care se înălță cu demnitate pe bolta cerului și norișorii albi, care au chef de joacă, precum copilașii când trag de fusta mamei lor, zâmbește, datorită lui Edan poate să retrăiască momentele fericite din trecutul ei liniștit și fericit.
Își amintește cât de fericită era, cât de simplă îi era viața și ce prieteni minunați avea.
Părinții ei erau oameni simpli dar cu valori morale înalte, erau oameni care se simțeau mai bogați datorită credinței puternice în divinitate, erau buni cu toată lumea, se mulțumeau cu ceea ce aveau și nu deranjau pe nimeni.
Aveau o căsuță micuță, departe de oraș, cât mai aproape de pădure, ei îi plăcea mult vara să alerge desculță și să simtă iarba cum îi gâdilă tălpile murdare, alerga prin poieni, se odihnea pe pajiștea proaspăt cosită și privea norii, diversele forme ce luau, erau desenele ei preferate fiindcă așa iși putea imagina orice își dorea și mereu avea un final fericit, îi plăcea mult să asculte păsările cântând, uneori se urca în copacii scunzi, căuta cuiburile lor cu puișori, mici și gingași, alteori aduna câte un buchet de flori și le ducea acasă, camera prindea viață, nu exista ceva mai frumos decât florile ce creșteau in libertate, necondiționate nici de vreme, nici de poluare, ele creșteau in mediul lor natural și aveau o diversitate de miresme și culori, un curcubeu viu.
Cât de mult și-ar fi dorit să fie din nou copil, ar fi retrăit la nesfârșit acea perioadă, perioada ce i-a marcat întreaga existență.
O mână puternică îi apăsă umărul, era ofițerul Petler, pare că o urmărește, de unde știa el unde este ea.
-Buna ziua! Ți-am verificat localizarea fiindcă îmi doream să purtăm o discuție liberă și sinceră.
-Sigur. Spuneți!
-Luna, am găsit locuința lui Vass, e o locuință într-un cartier de lux, am făcut rost de mandat de percheziție, dar el dispăruse, a fost anunțat de cineva.
-Dacă crezi că eu știu ceva despre asta, te înșeli.
Eu mi-am petrecut timpul cu alte preocupări, cum ar fi recuperarea mea, îi răspunse iritată.
Ofițerul Petler își răsucește mustața, o învârte pe degete, dacă Luna nu a fost atunci asta înseamnă că cineva este infiltrat în poliție, iar asta înseamnă mai multă atenție din partea lui chiar dacă a luat măsuri și nimeni nu mai are acces la dosar, înseamnă că cineva îl urmărește constant, cineva îl anunță despre tot ce se întâmplă și știe absolut tot, acesta este motivul pentru care nu-l pot prinde și este mereu cu un pas înainte, dar asta se va schimba acum.
-Luna, am găsit în locuința lui mai multe plante criogenate de pe Pământul Vechi, rădăcina de pin, Methuselah plus câteva rădăcini din arborele sequoia, pământ autentic si apă din Oceanul Atlantic.
Aceste lucruri îi lasă atâtea întrebări fără răspuns, aceasta planetă nu ar putea să susțină niciodată viața acestor arbori, ar înțelege dacă ar fi vreun colecționar dar nu e, când ar fi avut timp să le ia dacă totul s-a întâmplat într-un timp atât de scurt, ceva ascunde și împreună o să afle.
-Aș vrea când aveți timp să mă duceți și pe mine la locuința lui.
Casa este goală și dacă nu ies din ea o să înebunesc, înainte să plecați, ce fac restul pacienților?
-Sunt bine, îi supraveghem îndeaproape, le-am pus la dispoziție terapeutul secției.
-Va mulțumesc mult. Oare care sunt șansele ca eu să mă reîntorc la muncă?
-O să-ți poți recupera licența după ce te vindeci complet și o comisie îți va evalua starea de sănătate.
-Bine, aștept cu nerăbdare!
-O să mergem după-masă la el acasă, odihnește-te până atunci.
Luna, încuviință că va merge dar întâi va trece pe la cabinet, o sa ia toate dosarele pacienților ei, le va duce acasă și se va uita peste ele, trebuie să facă oricee nevoie doar pentru a se detașa de  la realitate.
Ajunge la cabinet, ia toate dosarele și se întoarce către casă, în oglindă nu poate să observe că este în continuare urmărită de acel bărbat din organizația Kirei, este pe urmele ei, poate l-a pus Edan, cât timp lipsește el să aibă grijă de ea și să o protejeze, nu-i acordă multă importanță.
Ajunge acasă și își blochează ușa, după plecarea lui Vass a mai adăugat un rând de încuietori  și-a setat alarma și s-a pus pe citit.
Fiecare pacient era unic, nu părea să existe o legătură între ei, nu lucrau împreună, aveau slujbe și vieți diferite.
Dar existau câteva lucruri comune, acestea i-au atras atenția, toți acuzau amețeli, dar ce era cu adevărat ciudat este că apăreau la o anumită oră zilnic, iar al doilea lucru era respirația greoaie și vederea încețoșată, toate astea indicau anxietate, depresie, motiv pentru care ea îi trata, și nu avea motive să se gândească la alte lucruri, dar tot este ciudat de ce apar la patru persoane simultan, acesta este un motiv bun pentru a investiga.
Ia adresa unuia dintre pacienți și pleacă înspre casa lui, nu o să-l anunțe pe Petler, cel puțin nu pentru moment, trebuie să afle mai multe, iar dacă se dovedește a fi ceva important atunci îl va suna.
Ajunge la o casă care pare mai degrabă părăsită decât locuită și îngrijită, zăvorul ușei este rupt, bate în ușă cât de tare poate, dar nu îi răspunde nimeni, mai bate de câteva ori și atunci îi deschide ușa un bărbat cu barba lungă și neîngrijită.
-Domnișoara Luna, ce bucurie să vă văd! Scuzați-mi dezordinea, în ultimul timp nu mai am puterea de a face nimic, abia reușesc să mă ridic din pat.
- Nu-ți face griji, am venit doar să verific cum sunteți și să vă întreb câte ceva.
-Aduc două scaune să putem sta la aer curat, iau și eu vitamina D, zâmbetul îi așterne o priveliște greu de uitat, i se văd dinții, care fie erau cariați, fie lipseau, nu așa și-l amintește.
Luna își stăpânește cu greu emoțiile, nu voia să adauge și mai multă suferință acestui suflet care părea măcinat și dărâmat la propriu, starea lui de sănătate era în continuă decădere.
Îl întrebă cu gingășie în glas, despre începutul sfârșitului activității lui sociale și profesionale, dar de data asta îl privește cu alți ochi, ochii unui detectiv.
Îi răspunde aceleași lucruri, nu avea nici un motiv să aibă atacuri de panică fiindcă nu era stresat, avea stabilitate financiară, locul de muncă era unul vesel și plăcut, și în ciuda faptului că partenera îl părăsise după mulți ani petrecuți împreună, era fericit că întâlnise pe cineva nou, o femeie care îi făcea inima să vibreze, nu avea nici un motiv de îngrijorare, atât că relația lor a fost mai scurtă decât toate pe care le avuse înainte.
O cunoscuse în parcul de animale din apropiere, își plimba cățelușa, Izzey.
El era în trecere pe acolo, este scurtătura drumului spre casă, a fost de ajuns o privire ca să se îndrăgostească iremediabil de ea, era o doamnă galantă, mersul ei era ușor iar, glasul ei răsuna precum clopoțeii in bătaia vântului vara, cățelușa ei s-a eliberat din lesă și era să o piardă, norocul lui, făcuse atletism în tinerete, era rapid, i-a adus-o, între ei tocmai s-a format o legătură.
Zilele următoare s-au întâlnit la cină, la cel mai frumos restaurant din oraș, incă nu-i venea să creadă că o doamnă atât de frumoasă îl place și îi caută compania.
Se simțea că într-un vis, ar fi vrut să nu se mai trezească la realitate și dintr-o dată au apărut amețelile, iar el era în cea mai buna formă și totuși  se simțea sleit de puteri și nu înțelegea de ce, și-a făcut și analizele dat toate au ieșit în regulă, atunci a decis să facă terapie, dar din păcate nu l-a ajutat prea mult.
Se citea tristețea din ochii lui, atunci Luna s-a ridicat, nu avea de gând să îl supere și mai mult, era suficient, cel puțin pentru moment, o să-i viziteze și pe restul pacienților, poate află mai multe de la ei.
Îl salută și îi transmite că poate să o sune indiferent de oră dacă se simte stresat sau simte nevoia să vorbească cu cineva.
Luna alege al doilea dosar, Lucas, măcar nu locuiește aproape de ea, obosise de la atâta alergătură, astăzi o să-l mai vadă pe el iar, mâine urmează să-i viziteze și pe restul, este destul pentru o singura zi.
Ajunge la locuință, bate la ușă, dar îi deschide o femeie mai în vârstă.
-Buna ziua! Îl caut pe Lucas, aș vrea să-i pun câteva întrebări, dacă nu este cu supărare.
-Nu este supărare, doar că starea lui de sănătate este foarte gravă, nu se mai ridică din pat de câteva săptămâni, abia dacă mai poate să mă zărească, parcă are ochii împăienjeniți, nu știu ce este cu el, am fost la medic dar toate analizele îi sunt bune.
Luna intră, se vedea pe fața bietei femei că este foarte îngrijorată, cel mai probabil era mama lui care se mutase cu el să-i fie mai aproape, să-l ajute.
-Buna ziua, Lucas, nu știu dacă îți mai amintești de mine sau dacă mă recunoști, sunt psihologul tau, am venit să văd cum te simți și să-mi spui cum te mai simți.
-Bună, mă simt foarte slăbit, simt cum fiecare celulă din mine cerșește oxigen, simt sângele cum rămâne blocat în vene și atunci mă asfixiez, îmi pierd conștiința, nu știu ce mi s-a întâmplat, nimeni nu știe.
-Poti să-mi povestești ce făceai când a apărut primul simptom, prima amețeală, dacă îți mai amintești, desigur.
Luna era tristă, îi părea rău de situația în care se afla Lucas,  în acel moment și-a promis să își facă timp să-i viziteze săptămânal pe toți pacienții ei, chiar daca nu mai are licența, asta nu o face mai puțin umană.
Își freacă barba și mijește ochii, încearcă din răsputeri să-și amintească, dar starea lui mentală este degradată, atunci apare mama lui, dispusă să participe la subiect și să ajute cu ceea ce poate.
-Era miercuri când a început totul, îmi amintesc ziua fiindcă în fiecare zi de miercuri merg la biserică, ascult slujba iar la sfârșitul ei fac curat, este modul în care mă revanșez față de bunătatea lui Dumnezeu pentru șansa de a fi aici, șansa unei noi vieți, când am fost întreruptă de un apel telefonic, era o doamnă la telefon, avea o voce foarte frumoasa și părea educată, probabil din înalta societate, mi-a transmis să-l ridic de pe aleea principală a teatrului central, nu știe de cât timp este în starea asta dar a căutat în agenda telefonului și a găsit numărul meu și m-a sunat.
-V-a spus ce relație avea cu ea când și-a revenit?
-Nu-și amintește nimic din ziua respectivă, nimic de ea, nici măcar nu știe ce căuta pe strada teatrului, el trebuia să fie la cabinet, era medic stomatolog.
In acest moment Luna, găsește o similitudine,  femeia aceasta are legătură cu amândoi, doar situațiile sunt diferite, trebuie neapărat să discute și cu celelalte persoane cât mai repede, nu mai poate aștepta deloc ,dacă la început intrase timid in această poveste și nu se astepta la cât de multe lucruri , acum era convinsă că se află pe drumul cel bun.
Aceste evenimente o incitau și supărau în același timp, reușise să afle multe detalii și informații, dar nu suficiente pentru a incrimina pe cineva, plus că ambii erau grav bolnavi și nimeni nu avea un tratament sau o idee despre ce se întâmplă.
Luna, ajunge acasă și își pune în geantă și celelalte dosare, nu avea de gând să aștepte să se facă dimineață, mai ales în condițiile în care se aflau cei doi, iar dacă află cineva că investighează se puteau întâmplă lucruri periculoase, atât pentru ea, cât și pentru pacienții ei.
Brățara incepe să vibreze fără oprire, era ofițerul Petler, i-a promis că merg împreună la locuința lui Vass.
Îi răspunde pe un ton ușor bolnăvicios, îi spune că nu se simte bine și că piciorul îi face probleme, durerile sunt mult prea intense pentru a se deplasa și îl roagă, să meargă următoarea zi, când va fi mai odihnită.
Petler nu bănuiește absolut nimic, nu are nici un motiv să nu o creadă pe Luna și e de acord cu ea, a trecut prin multe, o zi o sa treacă repede.
Luna, își setează adresele in mașină, o să meargă întâi la Beatrice apoi la David, e mai aproape și mai productiv totul .
De Beatrice își amintește, la ora de terapie mereu îi cerea să închidă geamul, avea probleme suicidare, deși încă nu ajunsese să abordeze traumele din copilărie, să afle dacă ar avea motive reale sau starea ei este indusă ca și a celorlalți dar urma să afle astăzi.
Ajunsă la adresă nu era nimic, doare un depozit vechi, nici urmă de Beatrice, totul era curat, prea curat ar zice unii, atunci se gândește că pot fi doar două ipoteze, fie și-a lăsat intenționat adresa greșită, deși era destul de greu să faci un fals actelor de identitate , aveai nevoie de ajutor de la mai sus puși sau de la bandele infracționale, fie Beatrice este și ea implicată, posibil sa fie urmărită și pornește cât mai repede spre adresa lui David.
Beatrice o sa îi de-a puțin de cap până descoperă adevărul ce o învăluie.
Ajunge și aleargă intr-un suflet, in curte un bărbat tundea iarba, oricât încearca să îl strige zgomotul era mult prea puternic și nu îl putea auzi, a intrat in curte și un câine a pus-o la pământ, noroc cu acel bărbat că văzuse la tikk scena și a intervenit, astfel Luna ar fi fost desfigurată pe viață!
-Cine ești? Cum intri cu atâta încredere în curtea mea?
-Iertați-mi îndrăzneala, îl caut pe David, îmi este pacient. Eu sunt psiholoaga lui, Luna.
-Numele tău nu-mi spune nimic, iar David a dispărut brusc, l-am dat dispărut la poliție dar nimeni nu are nici o pistă, au venit, au luat amprente și m-au întrebat dacă avea vreun motiv să plece de acasă, dacă avea dușmani, evident nici una din aceste ipoteze nu stătea in picioare.
David este cea mai bună persoană pe care o cunosc, muncitor, harnic, respectuos și ambițios, acesta este câinele lui, nu l-ar fi abandonat niciodată..
Situația se complică și începea să intre în sfera misterului, iarăși, dar Luna era hotărâtă să continue investigația.
-Stiți cum a inceput primul episod de leșin, amețeală?
-El avea aceste episoade de fiecare dată când dona sânge, nu te pot ajuta cu această informație.
-Imi spuneți la ce spital dona și ce grupă de sânge avea?
-Sigur, era donator la spitalul "Speranța la Vindecare"
Sa știți că sunteți singură persoană care întreabă de el, nici măcar poliția nu a mai venit pe aici.
Am primit o scrisoare, o să vă arăt și dumneavoastră apoi mă voi retrage la treburile mele, subiectul acesta este foarte sensibil pentru mine, e singura persoană pe care o am aici, e sufletul meu, e fiul  meu iubit.
Luna, face o poză scrisorii, dar nu o citește pe loc, așteaptă să ajungă acasă, știe că este urmărită și nu vrea sa riște siguranță nici a ei nici, a celorlalți.
O să citească când ajunge acasă, îl îmbrățișează pe necunoscut și îl mângâie ușor pe spate, respirând mai ușurată știind că în curând se va face dreptate, că își va găsi liniștea atât el cât și ceilalți iar, Luna era o persoana de cuvânt!