Luna

Asistentul Burke

Aroma bucatelor îi trezește papilele gustative și o ridică din pat, este primul bărbat care îi gătește și miroase foarte bine, nu s-ar fi gândit că un asistent, care este ocupat cu munca până peste cap are timp si pentru bucătărie.
-Ce gătești?
-O să îți arăt imediat, când e gata, vin și te pun la masă.
Fredonează o melodie veselă și ritmată pe care nu o cunoaște, ritmul ei o provoacă să îl urmărească și să se bucure de spectacol, silueta îi dansează cu atâta pasiune încât provoacă invidie in ochii Lunei care i s-ar fi alăturat, trupul zvelt i se reflectă pe un sfert din perete, este amuzant și drăguț în același timp.
Uimirea de pe chipul ei dezvăluie incertitudinea sentimentelor pe care le are față de Vass, s-ar părea că este cam indecisă, chiar dacă creierul l-a iertat inima continuă să-i reamintească minciunile.
Burke, se apropie cu tava plină,  mâncarea aburindă inundă camera Lunei, se apropie de pat, o dezvelește, îi vede trupul atât de firav încât îi este teamă să lase tava acolo, ca nu cumva să o se rănească și decide să o mute la masă, așa se asigură că e in siguranță.
-Ți-am pregătit mâncare tradițională, este mâncarea străbunicilor mei, eu mă trag din tribul Korowai.
-Credeam că nu a mai rămas nimeni în viață.
-Am fost adoptat de o familie bogată , ei nu puteau avea copii, și, au vrut să-și hrănească Ego-ul cu prezența mea, se mândreau prin cercurile lor elitiste, cum au crescut și educat un sălbatic ca mine, cum au reușit să mă smulgă din brațele tribului, să mă facă un om educat, elegant și galant.
Le mulțumesc pentru ceea ce am devenit, pentru educația și beneficiile care au venit odată cu ea, dar totodată încerc să nu uit unde îmi sunt rădăcinile, fiindcă acolo simt că îmi este adevărata esență.
-De unde îți știi istoria? Îți amintești viața pe Pământ?
-Sigur că îmi amintesc! Ți-am spus doar, părinții mei au fost foarte influenți și au avut acces la tot ceea ce mi-am dorit, inclusiv accesarea amintirilor.
Lunei, i s-au luminat ochii, atât de mult ar vrea să  vadă câteva amintiri din viața ei pe Pământ, să-și amintească chipul părinților ei, locurile natale, orice, oricât de mic ar face-o fericită, dar nu știe dacă este în regulă să îi ceară asta unui străin. O să vadă dacă este de încredere, iar dacă o să fie, o să-l  roage s-o ajute.
Burke, ia o lingură de mâncare și suflă ușor, aburii calzi se împrăștie în aer atingând și fața Lunei, mai suflă o dată și îi dă sa guste.
-Cum ți se pare? Nu a ieșit întocmai cum mi-aș fi dorit, dar ținând cont că avem legume și fructe limitate, nu am de ales, mă conformez situației.
-Este foarte bună, cred că o să termin toată farfuria, e cel mai bun lucru pe care l-am mâncat de mult timp.
-Mâncarea de la spital, nu e pe lista mâncărurilor mele preferate. Râde, apoi lasă ochii să-i privească intens buzele cărnoase și flamânde ale Lunei, urcând ușor spre ochi, rămâne fixat pe ei, ce frumoși și sinceri sunt, în acest moment instinctul de vânător i se activează, iar Luna este o biată căprioară, ce stă între el și poftă animalică ce zace în el.
Luna, se simte rușinată, vede admirația in ochii lui, se scuză și îi cere să o ajute să pună  farfuria la chiuvetă, îi simte mâna puternică a lui Burke in juriul taliei ei și  aude vocea puternica ce ii străbate auzul, făcând-o să simtă fiori pe piele.
-Mă ocup eu de tot, Luna! Trebuie să te odihnești, o să vin imediat să-ți aduc medicamentele.
O ajută să ajungă până la masă, își lasă spatele arcuit să atingă spătarul și închide ochii, cât de atrăgător i se pare Burke, e puternic și autoritar, este inteligent și săritor, ce noroc pe ea, se simte mai în siguranță cu el decât cu ajutoarele ofițerului Petler. Dacă s-ar putea apropia suficient de aproape de el și să se împrietenească ar putea să o ajute cu recuperarea amintirilor.
-Bea pastile!
-Mulțumesc mult! Pot să-ți spun Burke?
-Da, chiar te rog.
-Vrei să-mi povestești mai multe despre viața ta pe Pământ, despre strămoșii tăi, mi-ar face mare plăcere.
-Sigur!
Își trase un scaun cât mai aproape de Luna, aproape că îi simțea respirația caldă pe față.
-Trăiam in junglă, eram oameni buni poate prea puțin ințelesi, am fost o comunitate puternică și restrânsă , aveam propriile noastre reguli și credințe, credeam în loialitate și respect, cei care ne trădau sau ne mințeau erau pedepsiți pe măsură, erau mâncați de vii, doar pentru a fi dați exemplu pentru cei care s-ar fi gândit să facă la fel, era singura modalitate prin care erau stabilite limite clare, precise, așa ne știau toți de frică și ne respectau spațiul și regulile.
Noi eram destul de retrași, nu primeam turiști și nici alți străini, eram doar noi, conecțati la natură. Am putut să fiu adoptat datorită faptului că m-am născut alb, tribul nu acceptă pe nimeni cu acesta culoare a pielii, pe lângă faptul că ne cred fantome mai spun că suntem blestemați.
Tribul nostru, crede foarte mult in magie și vrăjitorie.
Știu că trecutul strămoșilor mei este unul înfricoșător, dar încearcă să te pui in pielea lor, mă poți privi diferit acum că ți-am spus rădăcina mea, dar nu e nimic mai dureros decât, să fii trădat de persoanele pe care le iubești cel mai mult, iar pe mine tribul, m-a abandonat, deși în venele mele curge sânge roșu pur, de Korowaian.
-Burke, ce s-a întâmplat cu strămoșii tăi? Au supraviețuit?
-O parte, da!
-Stii unde se află? Ai putea incerca sa vorbești cu ei, poate între timp s-au schimbat unele lucruri .
-Nu, nu s-a schimbat nimic Luna, doar ura, a crescut și mai mult față de oameni, vor răzbunare pentru toți strămoșii care au pierit pe Pămant, vor răzbunare pentru căpetenie, l-au ucis cu sânge rece un grup de oameni ahtiați după aventură.
Căpetenia Korowai a murit pe Pământ, ucis de gloanțele unui pistol, totul a fost doar o distracție pentru acel fiu de congresman.
Ceea ce nu știu multi este că, căpetenia noastră chiar avea puteri vindecătoare și chiar avea magie în el, mereu spunea că el este nemuritor, că este puntea de legătură dintre bine și rău.
A vindecat foarte mulți oameni iar din spusele celorlalți membri ai tribului i-a transmis înțelepciunea și vindecarea, și fiului lui, din păcate nu îl cunosc și nu știu dacă încă mai este în viață.
-Imi pare rău, Burke, ai avut o viață zbuciumată. Îsi întinde mâna delicată peste a lui și i-o strânge în semn de respect.
Burke o privește cu drag, o poartă pe brațele lui și o așează cu grijă înapoi în pat, se retrage ușor, dacă ar mai rămâne lângă o femeie atât de frumoasă și atrăgătoare nu știe dacă și-ar putea stăpâni impulsurile, până la urmă el, este un bărbat iar ea, este atât de frumoasă, delicată precum un crin in roua dimineții.
-Noapte buna, Luna! Pe mâine!
-Noapte bună, Burke! Ne vedem dimineață!
A fost prima noapte când Luna nu a mai avut nici un coșmar, a dormit dusă, ba chiar a și visat,  se plimba într-o grădină plină de narcise, frumusețea și mirosul lor o făceau atât de fericită, împlinită, se simțea ușoară, ca o păpădie uscată ce plutește în vânt, zboară fără direcție sau scop, dar e atât de liberă și fericită...
Zgomotul aparatului de cafea o trezește, iar Burke nu întârzie să apară.
-Buna dimineața, ți-am pregătit cafeaua și incă ceva pe lângă.
-Buna dimineața. Abia aștept să văd ce surpriză mă așteaptă!
Își beau cafeaua împreună, apoi Luna își ia medicamentele.
-Azi vreau să te scot puțin la aer curat, o să te duc în brațe dacă este nevoie, vreau să-ți arăt un loc minunat, am pregătit sandwich-uri, de apă nu avem nevoie, știu un izvor cu apă rece că gheața, atât de limpede că poți să te privești în ea. O să fii încântată. O să îți arăt unde locuiesc strămoșii mei și dacă am norocul și ghidarea poate găsesc planta care să mă ajute la prepararea unei soluții care să îți vindece mai repede rănile, e un secret al meu.
-Luna era foarte încântată fiindcă iese din casă dar puțin îngrijorată, aflându-le istoria cu o seara înainte, nu ar vrea sa fie mâncată, nu ar vrea să deranjeze pe nimeni cu prezența ei, dar își face curaj și pleacă cu el la plimbare.
Mergând, își dă seama că se îndreaptă spre locul de întâlnire, al ei și a lui Vass, se panichează, respirația incepe sa devină greoaie și inima stă să îi sară din piept, câteva secunde mai târziu, leșină.
Burke, o stropește din plin cu apă pe fața palidă , ca a unei fantome, rochia se udă lăsând să i se vadă sânii , rotunzi, perfecți, ochii îi rămân blocați pe această imagine idilică, dar trebuie să își revină în simțiri, să o ajute sa-și revină, și, nu înțelege ce se întâmplă, de ce a reacționat așa, o scoate din mașină și o întinde pe iarbă verde de la marginea pădurii, îi face aer cu frunzele mari ale plantelor, ea , își deschide ochii, trupul incepe să îi tremure sub greutatea lui.
-Cine ești? De ce m-ai adus aici?
-Ce s-a întâmplat Luna? De ce reacționezi așa ?
-Aici m-u găsit inconștientă și într-o baltă de sânge, am căzut din vârful cascadei, cascada de la baza munților, aici era să-mi pierd viața; din ochi îi curgeau șiroaie de lacrimi, Burke cu greu i le ștergea de pe față.
-Iartă-mă Luna, nu există nici o cascadă prin locurile astea, crede-mă, știu ce spun, aici locuiesc supraviețuitorii tribului.
-Așa se explică de ce locul acesta este nelocuit, fiindcă toți locuitorii au fost mâncați; începe sa tremure și mai tare de frică, de emoție apoi cu mâna liberă și sănătoasă, îl prinde de gât și îl strânge tare.
-Să nu mă părăsești, te rog!
-Nu am intenționat nici o clipă să fac asta, dacă știam că te supăr atât de tare, nici nu te-aș fi adus aici; referitor la cascadă, o să mă interesez despre ce este vorba cu altă ocazie, acum hai sa ne întoarcem acasă.
In mintea ei își face apariția idea că poate acest loc este unul vrăjit, poate blestemat, și,  membrii tribului au făcut o vrajă iar ea a căzut în ea. S-a uitat la Burke, care a dispărut în iarbă înaltă și stufoasă până la brâu, frica începea să se instaleze în tot corpul și când își dorea să îl strige el a reapărut cu un mănunchi plin de ierburi, frunzele îi păreau asemănătoare cu cele otrăvitoare, dar nu își făcea griji, simțea înăuntrul ei că știe ce face și dacă dorea să îi facă rău i-ar fi făcut deja.
-Sunt de acord! Să mergem acasă!
Au ajuns acasă, Luna încearcă să îl țină la distanță pe Burke, dar nu pentru mult timp fiindcă vrea răspunsuri clare.
-Tu nu ești asistentul Burke! Ce s-a întâmplat cu el și cine ești? Simt că minți și dacă nu vrei să-l sun pe ofițer, o să-mi spui tot adevărul.
A început să transpire, cât de repede a fost deconspirat și cât de isteață este ea, dar nu are nimic de ascuns, continuă cu prepararea leacului potrivit rănilor ei, după ce termină își face curaj să-i spună tot adevărul, indiferent dacă ea îl va crede sau nu.
-Mă numesc Edan, am venit special de pe planeta Pământul Nou,  sunt colegul de muncă al Kirei, nu o să pot rămâne pentru mult timp aici, dar până când te vei descurca singură o să fiu asistentul tău, iar asta nu este discutabil, cât despre Burke, ei bine, el este cel care ți-a otrăvit cafeaua, cred că bănuiești ce s-a întâmplat cu el, ce se întâmplă cu trădătorii, nu știu motivul pentru care strămoșii mei te vor în viață dar sunt sigur că este foarte importantă prezența ta, iar eu trebuie să mă asigur că ramai sănătoasă și vie.
-Ce s-a întâmplat în ziua în care m-am rănit ?
-Nu știu Luna, strămoșii mei nu au făcut nici o vrăjitorie, iar cascada nu există, ori totul se întâmplă în mintea ta, ori e altceva la mijloc și trebuie să aflăm cât mai curând, cineva te-a vrut moartă și nu se va opri până când nu se va întâmpla asta.
-Luna, glicemia ta este peste limită, întinde-te, mă duc să aduc insulina.
Îi dezvelește umărul și o înțeapă, înțepătura o face să tresară, să îl strângă în brațe și să-l sărute instinctiv, nu știe dacă este adrenalina, starea de șoc sau atracția fizică dintre ei, cert este că nu mai poate da timpul înapoi .
-Edan, am nevoie să fiu singură, te rog sa ieși din cameră! O să te chem dacă am nevoie de ceva.
Ceva e in neregulă cu ea, el, este un posibil canibal, un străin, iar ea se comportă ca o adolescentă, de ce o atrage atât de mult acest bărbat? Își atinge buzele, încă îi simte aroma și ar mai vrea să guste din ele, dar e târziu și își impune ca atunci când se trezește să impună noi reguli, să se distanțeze.
Edan trebuie să-i administreze leacul, să-i ungă rănile cu acea cremă deloc plăcut mirositoare dar imperativ de necesară.
Bate la ușă și se apropie de ea, adormise, o să lucreze foarte fin și cât mai rapid.
Mintea ei este în mii de locuri, dar poposește acolo unde se simte cel mai bine, de data aceasta visul este puțin diferit față de cel dinainte, sunt mai multe fetițe ce se țin de mână  și dansează în ploaie, de data această încearcă să rămână cât mai mult în vis, să vadă ce încearcă să îi transmită. Deși plouă torențial, pe ele nu pare să le deranjeze, dansează, cântă, râd, este o zi de vară călduroasă, privește spre norii negri de furtună și în secunda următoare vede un fulger, îi atinge pieptul, toate fetițele cad secerate la pământ fără viață, ea este singura supraviețuitoare, ea este singura care rămâne în picioare. Începe sa țipe după ajutor cât de tare poate, atunci Edan intra în cameră și o ia în brațe.
-Sunt aici, totul o sa fie bine!