Luna

Ecou

Luna intră în casă, un aer rece îi îngheață trupul și fața, este aerul singurătății, lasă să-i cadă geanta de pe umăr în mijlocul camerei, în acest moment nu-i mai pasă de nimic, sufletul ei este încărcat cu tristețe, paharul fericirii este aproape gol, iar pe fundul paharului stă doar amintirea iubitului ei și speranța că toate astea, o să aibă un final fericit.
Deschide dulapul și îi vede cămășile și bluzele lui, le atinge cu vârful degetelor, inul îi trezește amintiri, le ia în brațe și își afundă nasul în ele, parfumul încă persistă, cât de mult și-ar dori să îl îmbrățișeze și să facă dragoste, să rămână dezbrăcați în lumina lunii, stelele să fie martorii iubirii lor pure, să rămână în acest vis pentru totdeauna.
Se ridică din pat și îi îmbracă una dintre bluze care încă are o mică pată, își amintește de ea, era o seară liniștită iar, ea a vrut să-și surprindă iubitul cu o cină romantică, a vrut să-i pregătească fructe de mare, erau preferatele lui Vass, cu puțin timp înainte se îngrășase iar medicul i-a recomandat o dietă nu foarte strictă, ci doar sănătoasă, iar fructele de mare erau pe acea listă fiindcă erau slabe caloric și aduceau un mare aport de vitamine întregului organism, mai ales creierului.
Luna nu era o mare bucătăreasă dar își dădea toată silința și încerca să iasă din rutină prin incercarea diverselor rețete.
A pregătit sosul și doar fructele de mare trebuia să le mai adauge, Vass se apropie încet de ea, îi cuprinde mijlocul și o sărută pe gât, îi miroase pielea și o gâdilă ușor cu nasul, Lunei îi place atât de mult și preț de câteva secunde închide ochii, se întinde spre tigaie și nu mai verifică fructele de mare, cu ambele mâini le prinde și le aruncă, dar o scoică i se agață de degete, se sperie atât de tare și în încercarea de a-și scutura mâna, dă peste tigaie și toată mâncarea se împrăștie peste tot, sosul îi era prin toată bucătăria, chiar și pe fața ei iar, mirosul era unul exotic.
Vass o ajută la curățenie și o dezbracă de haine, Luna o să fie mâncarea lui, o să guste din fiecare parte a corpului până când va fi sătul, hainele cad una câte una, îi privește trupul care îi tremură sub atingerea mâinilor lui puternice, îi așează părul pe umerii goi și coboară ușor pe spatele ei arcuit, ajunge la fese iar o gropița parcă îi face cu ochiul, îl ademenește în peștera plăcerilor, ea îl trage in duș și dă drumul la apă, îi sare în brațe și își lipește spatele de gresia aburindă, totul este o mișcare neîntreruptă, din părul ei cad picături de apă pe sânii voluptoși și uzi, iar dacă apa s-ar opri gemetele ar trezi toți vecinii. A fost o cină nemaipomenită, una pe care nu o vor uita niciunul.
Este trezită din această stare euforică de bătăile puternice în ușă, era ofițerul Petler.
-Bună seara, Luna! Știu că nu este o oră potrivită dar am noutăți și nu am vrut să aștept până mâine.
-Oricum nu puteam să adorm! Îl poftește înăuntru.
-Am primit acceptul de accesare a amintirilor, din acest motiv mă aflu aici.
-Ce ați găsit?
-Asta e ciudat, nu mare lucru, de fapt foarte puțin am reușit să vedem.
Vass nu te-a mințit, chiar a fost polițist, dar nu era apreciat nici la locul de muncă și nici de către familie.
Inima Lunei începea să bată cu putere, chiar i-a spus adevărul, poate mai e o mică speranța pentru ei.
-Ce ați mai văzut? Ochii îi erau atât de curioși.
-Din păcate doar o ceartă între el și părinți, dar nu am reușit să aflăm motivul discuției, toată viața lui e criptată, nici cel mai bun angajat în telecomunicații nu a reușit să acceseze restul amintirilor, am incercat și în afara sediului, am apelat la cei mai buni, nimeni nu le poate accesa.
Luna i-a mulțumit profund pentru cele relatate și l-a condus la ușă, vrea să se pună în pat tocmai primise o veste bună, parțial, acum se poate odihni.
Privirea îi alunecă în gol și îi rămâne fixată spre fereastră unde cerul înstelat îi strecoară în minte ideea că poate Vass se ascunde în locul lor preferat.
Ar vrea să meargă următoarea zi, este vorba de o ieșire în natură, acolo unde evadau atunci când simțeau nevoia de deconectare și intimitate.
Se gândește să rămână peste noapte, să își pună ordine în gânduri, daca există un loc unde se poate simți mai bine decât acasă, acela este.
Își pregătește bagajul, ia cortul și își pune și puțină mâncare, nu știe cât va rămâne acolo și pornește, fără să privească în urmă, au dispărut ochii frumoși, de smaralde acum sunt precum norii cenușii, întunecați, din care ploaia cade fără încetare.
A ajuns la locul lor special și secret, un loc atât de frumos și mistic, dar care a rămas sub denumirea "Satul fantomă", sunt mai multe legende, unii spun că toți locuitorii au fost atacați într-o noapte de lupi, nu a mai rămas nimeni viu, alții, spun că, o navă i-a dus pe planeta Pământul Nou, în schimbul cunoștințelor și a experiențelor, cert este că acest loc acum, este pustiu, doar cei mai curajoși îl vizitează, și atunci doar când este zi afară și rămân pentru puțin timp.
Pentru Luna, acest loc înseamnă a doua casă, se simte în siguranță, se simte că în paradis, tot pământul este acoperit de o pătură moale, cu iarba verde, flori înalte și colorate, specii rare, nemaintâlnite, frumos mirositoare ,care îmbată simțurile, iar atunci când adie vântul, toporasii încep a cânta. Totul pare un vis ,iar Luna profită de el.
Își întinde cortul, durează foarte multe ore până reușește să îl facă, nu se pricepe la asta deloc, ea este atât de firavă, lipsită de forță, de fiecare dată, Vass, era cel care îl construia și se asigura că este stabil și că nimic nu li se va întâmpla, dar e fericită de faptul că cel puțin o să aibă timp să privească apusul, momentul ei preferat al zilei, sa privească cum soarele își ridică trena și trage cortina, spectacolul zilei s-a terminat, este timpul nopții, să lumineze nu doar cerul și planetele din juriul ei, dar să lumineze somnul și mințile celor ce o cheamă în ajutor, celor ce își trimit energia către ea.
Își scoate lanterna și merge la marginea pădurii să caute niște vreascuri, vrea să facă un mic foc, nu doar pentru a-i ține cald cât și a ține animalele sălbatice la distanța, să se simtă în siguranță. Merge și adună câte găsește în apropiere, dacă s-ar adânci în pădure s-ar pierde și nu e momentul propice aventurilor, în urma ei aude un zgomot ușor, seamănă cu trosnetul unei crenguțe sub greutatea unui picior, de animal sau om, nu are de unde să știe, se sperie puțin și se grăbește către cort, cred că mai mult o sa privească cerul decât o să doarmă în această noapte înstelată, gândul ei a zburat acum la legenda satului, daca acei locuitori chiar au fost mâncați de lupi sau mai există posibilitatea ca ea să fi fost urmărită încă de acasă, o sa trebuiască să fie foarte atentă și așa este, până adoarme. într-un final, aerul puternic de munte a fost mai puternic că dorința ei de a rămâne trează.
Când a adormit greierii încă își țineau concertul lor nelipsit și mult dorit de Luna, acum era dimineață, iar păsările erau cele care îi dădeau trezirea, ciripitul lor avea atâta putere în glas de parcă urma un eveniment important și ele trebuiau s-o avertizeze pe Luna, singura lor moditate de a o face atentă era să facă cât mai multă gălăgie și să de-a haotic din aripioare, din păcate pentru Luna, nu acordă mare atenție și își vede mai departe de treabă.
Înainte de a strânge cortul, s-a hotărât să mai colinde aceste plaiuri rupte din povesti, să-și dezmorțească picioarele așa are posibilitatea să vadă locuri noi, locuri in care ar fi vrut cu Vass să ajungă, așa se face că a început să urce prin pășune strângând frăguțe și bucurându-se de razele soarelui, frăguțele, erau tare dulci și țineau loc micului dejun, era suficientă hrană și îi dădea suficientă energie sa continue urcatul muntelui. S-a oprit să se odihnească, nu mai fusese în drumeție de foarte mult timp, și-a așezat trupul istovit pe bușteanul căzut al un stejar bătrân doborât la pământ probabil în urma unei furtuni, când a auzit un vuiet, foșnetul unei ape curgătoare și curioasă din fire se îndreaptă în aval, coboară câteva sute de metri și ajunge la cel mai frumos lucru pe care îl văzuse, era o cascadă.
O cascadă minunat de frumoasă, curgerea ei cădea cu demnitate și liberă de la mare înălțime, avea o viteză și o putere , încât nimeni și nimic nu o putea îndepărta de la traseul ei, era precum un voal, creat dintr-o singura țesătură continuă, fină, marginile ei mai ieșeau din când în când de pe traseu atingând stâncile uscate, până și copacii își aveau crengile aplecate înspre ea, făceau plecăciuni pentru frumusețea și splendoarea ei, culoarea apei era de un alb imaculat, iar la baza ei era o piscină formată din apa spumoasă.
-Aș putea să-i dau un nume, nu știu dacă are vreo denumire, dar din moment ce nu mai există locuitori și nimeni nu a pomenit nimic de ea, o sa-i zic, Regina Fantomă, i se potrivește; își zise ea în minte, zâmbind.
A petrecut mult timp acolo, era atât de ciudată senzația, parcă această cascadă îi vorbea, să fie o coincidență faptul că a ajuns la ea sau poate a fost atrasă de energia ei, oricum ar fi fost era ciudat, fiindcă toate gândurile i se intensificau, atât cele frumoase cât și cele mai puțin frumoase, a fost trezită din starea de revie la auzul glasului lui Vass.
-Buna Luna. Cât de mult mă bucur că ți-ai dat seama unde mă găsești, te-am așteptat încă de când am fugit de acasă!
-Vass!
-Luna, haide! Sunt aici în apă, este atât de răcoritoare, este perfectă!
-Vass? Chiar ești tu ? Unde ești, nu te văd?
-Sunt aici jos, in apă , in piscină; sari, o să te prind!
-Mi-e teamă, Vass, știi că eu am frică de înălțime, dacă îmi rup un picior sau mi se întâmplă ceva? O să cobor pe lângă stânci, mă străduiesc să ajung cât mai repede .
-Nu pot să stau mult, trebuie să mă reîntorc înainte de a-și da seama grupul, că lipsesc. Asta e singura noastră șansă, sari!
Luna, își face curaj, are în continuare încredere în Vass, în ciuda tuturor evenimentelor, ea îl iubește cu aceiași intensitate; iși desface brațele, simte vântul și răcoarea apei cum îi atinge pielea, simte o ușurare și o libertate în minte cum nu a simțit niciodată, deodată toate gândurile i s-au aliniat și totul are sens.
Inima s-a liniștit și ea, prin vene nu îi mai curge teamă și incertitudine, corpul pare să plutească și simte o doză de curaj, este adrenalina care îi activează toate simțurile primare la auzul vocii lui Vass.
Vocea lui răsună ca un ecou care străpunge necunoscutul și irealul , vocea este atât de clară și aievea încât o atrage ca puterea unui magnet și o convinge să se încreadă în el.
În sfârșit o sa fie împreună, face un pas înainte și ajunge la marginea cascadei, sunetul apei este din ce in ce mai zgomotos, picături mici de apă îi ating ușor fața iar glasul lui Vass răsună tot mai tare, se uită înspre cer, e prima dată când nu sunt nori și e prima dată când vede cerul atât de albastru, era obișnuită să privească în jurul ei, să fie înclinată spre nevoile și dorințele oamenilor, mai puțin pentru ale ei, își întinde mâinile și se aruncă spre necunoscut!
Luna se trezește pe o stâncă, șuroaie de sânge i se preling pe fața arsă de căldura soarelui, o ustură, o doare fiecare centimetru din corp, tăietura de pe față și cea de pe mâini sunt mai adânci decât ar fi tăiat-o cineva cu o sabie, trăiește dar numai pe jumătate, îl strigă cu vocea stinsă, pe cel care ar fi trebuit să o prindă în brațe, cel căruia i-a încredințat viața.
-Vass? Unde ești?
-Vassss!
Era speriată iar, gândul ei era tot la Vass, nu îi venea să creadă ce se întâmplase, se întreba fără oprire dacă este el sau a înnebunit, posibilitățile ca ea să își imagineze vocea lui erau tot mai mari, suferise mult iar creierul incerca să se agațe de orice.
Inima ei suferise foarte mult, era rănită și abandonată, era la limita dintre lumi și totuși creierul îi sare în ajutor, crează scenarii și evenimente care nu sunt reale, încearcă să-i redea inimii poftă de a trai, de a bate în continuare cu aceiași intensitate și de a se salva.
Își amintește ce învățase la un curs despre creier, că este precum un labirint, unii intră și rămân blocați în propriile vise și simțiri, alții găsesc o cale de ieșire. Pentru cei care găsesc calea de ieșire creierul e precum o mașină, nu te urci la volan dacă nu știi s-o conduci poți să faci accident iar, Luna era deja la volanul ei, o conducea foarte bine chiar daca nu avea permis. -Așa e, creierul este cel care închide ușa și stinge lumina, își zice ea, respirând din ce în ce mai rar. -Ajuta-mă Vass, în curând se întunecă iar eu sunt departe de cort și de mașină, o să fiu mâncată de animalele sălbatice. Vass!
Țipetele ei au trezit toate vietățile pădurii și nu doar asta, mirosul sângelui a ajuns in aer, a ajuns în nările tuturor sălbăticiunilor, este vorba doar de timp până când o s-o atace.
Începe să se târăie, măcar să își construiască un adăpost să fie protejată de frig, măcar până găsește o altă soluție mai bună.
Își curăță rănile cu apa clară din cascadă iar pentru cele adânci, își scoate șosetele din picioare și strânge cât de tare poate, să oprească sângerarea până o va salva cineva.
Luna își atinge brățara, ce norocoasă se simte când vede că deși ecranul este spart, încă funcționează așa poate să ceară ajutor, nu are pe cine sa sune decât pe ofițerul Petler .
-Buna seara! Am nevoie de ajutor cât mai repede, pierd sânge și simt că în curând o să-mi pierd conștiința.
-Luna, unde ești? Știi să-ți activezi dispozitivul de localizare?
-Da, domnule, dar am o problema, ecranul este spart și nu știu cum să-l activez altfel.
-Te ajut eu, Luna. În stânga cadranului, este acel buton mic, negru, trebuie să ții apăsat de 3ori, fiecare apăsare sa dureze fix 5secunde, numără dacă e nevoie.
-Am făcut întocmai cum mi-ai spus? Vă apare adresa?
-Da, Luna. Încearcă să nu adormi, hai sa vorbim despre Vass, vrei? Îi zise Petler îngrijorat.
-Mi-e foarte somn, o să închid ochii câteva secunde până ajungeți aici.
-Nuuu. Te rog, povestește-mi despre Vass!
Era târziu, Luna adormise deja, se așezase la rădăcina unui copac, și-a întins brațele în jurul lui, parcă ar fi îmbrățișat un om.
Petler, alături de un echipaj medical au aterizat exact in locul unde se afla Luna. Au pus-o pe targă, i-au administrat perfuzii cu sânge și au dus-o la spital, era în stare foarte critică, posibilitatea că ea să rămână în viață erau foarte mici, a sărit de la o înălțime de 10metri, a căzut pe stânci și a pierdut mult sânge .
Petler nu știa ce s-a întâmplat și a început să umble agitat pe holurile spitalului punând presiune pe cadrele medicale, chiar a apelat și la ajutorul celor mai buni medici, avea nevoie de Luna in viață, era singura care îi poate spune ce s-a întâmplat și să-l ajute să-și scoată imaginea cu ea întinsă la pământ plină de sânge, avea nevoie de ea la soluționarea anchetei, dar cel mai tare îl deranja faptul că, i-a promis s-o apere mereu, și, a eșuat, acest lucru nu și-l putea ierta, mai ales că era un om de cuvânt.
Era destul de neobișnuit să vezi un ofițer stând la căpătâiul unui pacient, fără ca măcar să facă parte din familie, să nu se dezlipească deloc, să rămână că o statuie, inert, chiar și colegii lui își puneau semne de întrebare, se gândeau că poate ofițerul Petler s-a îndrăgostit; Luna, este o femeie foarte atrăgătoare, frumoasă, inteligentă, orice bărbat ar fi norocos să o aibă în viața sa și cu toate astea, Petler, nu-și dorea decât răspunsuri.
Au trecut câteva zile, Luna în tot acest timp a fost în comă iar nervii ofițerului Petler erau întinși la maxim, a fost și la biserică și s-a rugat, ceea ce nu îi stătea în fire, dar nu știa ce altceva putea face decât să aștepte înfăptuirea unei minuni.
Minunea a apărut în viața tuturor, iar Luna s-a trezit din comă, iși amintește că a avut vise ciudate, dar cumva relaxante, erau precum niște amintiri din copilărie, copilăria fetiței din visurile ei, de pe vremea când era cu Vass.
-Creierul își face de cap, iar pe fața ei apare un zâmbet liniștitor.
Luna, clipește încet, apoi încearcă să-și deschidă pleoapele, dar încă, nu era pregătită să confrunte realitatea și amână trezirea pe mai târziu, acum vrea sa se joace cu acea fetiță, i se pare amuzantă și foarte drăguță.